Un bărbat de 56 de ani din Sibiu a fost reţinut şi amendat, miercuri seara, de un echipaj de poliţie, după ce a ameninţat cu cuţitul un agent de pază dintr-un magazin alimentar, care i-a cerut să îşi pună masca de protecţie.
Potrivit site-ului de ştiri locale Tribuna.ro, incidentul s-a petrecut în incinta magazinului Profi din cartierul Valea Aurie, în timp ce mai mulţi clienţi îşi făceau cumpărăturile.
La un moment dat în supermarket a intrat un bărbat, care a devenit recalcitrant atunci când agentul de pază i-a atras atenția că nu are mască de protecție și că purtarea acesteia este obligatorie. După câteva minute acesta a scos un cuţit, ameninţându-l pe angajat.
La faţa locului a fost chemată poliţia, în magazin deplasându-se un echipaj mixt, format din doi agenţi de la Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Sibiu şi un jandarm din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu.
Oamenii legii au încercat să-l pună la pământ pe bărbat, scenele fiind filmate de câţiva clienţi ai magazinului. În imagini se vede cum bărbatul opune rezistenţă, iar agenții reușesc cu greu să îl imobilizeze.
În final, bărbatul a fost dus la sediul Poliției Sibiu, unde în urma percheziției corporale i-au fost găsite un cuțit și un baston telescopic.
"Sibianul a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Sibiu, unde i s-a întocmit un proces-verbal de constatare a contravenţiei, fiind sancţionat cu amendă în valoare de 500 de lei pentru nerespectarea măsurii portului măştii sanitare", au transmis reprezentanţii IPJ Sibiu pentru Libertatea.ro.
Aceştia au mai spus că în urma acestui incident la nivelul Poliţiei Sibiu s-a înregistrat o plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, cercetările desfăşurându-se sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.