Soțul ministrului de interne Carmen Dan, pe numele său Corneliu Daniel Dan, a murit, marţi, au precizat reprezentanţii Ministerului de Interne. Acesta a fost găsit fără suflare în propria locuință, din Videle, Teleorman, iar polițiștii și procurorii au deschis dosar de moarte suspectă.
”Este o moarte suspectă la Videle. Este vorba despre un bărbat de 57 de ani, care a fost transportat la morga spitalului, în vederea efectuării necropsiei. Nu prezenta urme de violenţă la nivelul corpului. Este vorba despre o sesizare directă, făcută marţi de vecinii din blocul respectiv, care au anunţat faptul că nu l-au mai văzut de o vreme pe bărbatul de 57 de ani. S-a întocmit dosar penal pentru moarte suspectă”, a declarat, pentru agenția de știri Mediafax, Teodora Dragole, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Teleorman.
Dosarul a fost preluat de procurorii Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman pentru continuarea cercetărilor.
Primarul oraşului Videle, Nicolae Bădănoiu, a declarat, pentru agenția de știri, că i-a transmis condoleanţe ministrului. ”Am auzit ce s-a întâmplat, am sunat şi i-am transmis condoleanţe doamnei ministru. Dânsul (soţul lui Carmen Dan - n.r.) locuia în Videle. Nu cunosc ce s-a întâmplat”, a spus Nicolae Bădănoiu.
Deocamdată nu se cunosc cauzele decesului.
Mediafax mai notează că soțul ministrului a lucrat pentru OMV Petrom SA Teleorman până pe 31 mai 2017, având un salariu anual de 60.000 de lei, se arată în ultima declaraţie de avere a ministrului Carmen Dan.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.