URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
30 Iunie 2014, 10:00

A început Bacul: Inspector şcolar reţinut pentru mită (VIDEO)

Peste 143.000 de candidaţi din toată ţara susţin luni examenul de bacalaureat scris, la limba şi literatura Română. Primele "victime": adjunctul Şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, care a fost reţinut, după ce ar fi luat bani de la mai mulţi elevi, dar şi alţi doi inspectori anchetaţi după ce au promis că vor facilita obţinerea unor note de trecere.

Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, inspectorul şcolar general adjunct din Arad, Mihai Spânu, a fost reţinut în cursul dimineţii de luni, după ce duminică seară a fost ridicat de procurori, fiind suspectat de trafic de influenţă. În plus, un alt inspector şcolar şi profesoara care ar fi primit bani pentru a ajuta candidaţi să promoveze bacalaureatul vor fi cercetaţi în libertate.

"Din informaţiile existente rezultă că cei trei au promis că vor facilita obţinerea notelor de trecere la bacalaureat", afirma procurorul de caz Codrin Gavra, potrivit sursei citate.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, citate de Mediafax, cei 3 suspecţi ar fi primit de la elevi între 300 şi 500 de euro pentru a-i promova bacalaureatul. De altfel, în urma percheziţiilor făcute de procurorii Parchetzlzu de pe lângă Tribunalul Arad în noaptea de dumincă spre luni în locuinţele acestora au fost ridicaţi aproximativ zece mii de euro şi liste cu nume ale unor absolvenţi de liceu care ar fi plătit ca să promoveze examenul.

Inspectorii şcolari Mihai Spânu şi Simona Crîsnic şi profesoara Lavinia Biţ au fost audiaţi de procurori, pe parcursul nopţii, iar în urma audierilor Spânu a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ceilalţi doi suspecţi au fost eliberaţi şi vor fi cercetaţi în stare de libertate.

Procurorii au prezentat şi imagini filmate cu profesoara Lavinia Biţ, în timp ce negocia notele de la Bacalaureat. Femeia spune că un şase la matematică are preţul de 5-600 de euro, în timp ce un 6 la limba română era mai ieftin, 450 de euro.

În timpul anchetei, investigatori sub acoperire s-au prezentat drept părinţi în faţa celor trei dascăli, pretinzând că vor să se asigure că toate probele bacalaureatului vor fi promovate de către copii.

Pe de altă parte, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Arad, Claudius Mladim, a declarat, luni dimineaţă, că cei doi inspectori şcolari şi profesoara ridicaţi de procurori pentru fapte de corupţie nu erau implicaţi în desfăşurarea bacalaureatului, profesoara fiind însă candidată pentru comisia de examinare. De altfel, el a precizat şi că cei 3 suspecţi nu erau implicaţi în desfăşurarea examenului de bacalaureat.

Luni se desfăşoară prima probă scrisă a bacalaureatului, la disciplina de Limba şi literatura română. Sunt aşteptaţi să participe la această probă 143.968 de absolvenţi, dintre care 129.827 din promoţia curentă, iar alţi 14.141 din promoţiile anterioare. Marţi, absolvenţii clasei a XII-a vor participa la proba scrisă de Limba şi literatura maternă, iar miercuri, 2 iulie, la proba scrisă obligatorie a profilului. Vineri, 4 iulie, se va desfăşura proba scrisă la alegere a profilului şi specializării.
Afişarea rezultatelor va avea loc în 7 iulie şi în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţii. Acestea urmează a fi soluţionate în perioada 8 - 10 iulie, iar rezultatele finale vor fi anunţate în 11 iulie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON