Institutul Național de Sănătate Publică a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, care intră în vigoare sâmbătă seară. Ungaria iese de pe această listă a statelor pentru care se impune intrarea în caratină la sosirea în România, dar intră Franța și Spania.
Documentul a fost actualizat vineri de Institutul Național de Sănătate Publică pe baza datelor privind incidența Covid-19 în aceste țări, cumulată la suta de mii de locuitori.
Documentul a fost aprobat de Comitetul Național pentru Situații de Urgență și cuprinde următoarele țări:
Gibraltar (incidență 3449.0 cazuri la 100.000 de locuitori), Lituania (1199.3), San Marino (1120.4), Cehia (1119.2), Liechtenstein (1024.0), Slovenia (959.1), Marea Britanie (922.2), Panama (920.0), Elveția (848.1), Statele Unite ale Americii (844.5), Muntenegru (842.2), Andorra (807.3), Suedia (785.1), Israel (760.5), Olanda (759.7), Puerto Rico (739.4), Cipru (717.7), Slovacia (674.5), Letonia (601.9), Danemarca (590.4), Estonia (583.2), Serbia (576.2), Monaco (541.0), Portugalia (517.0), Georgia (508.9), Luxemburg (464.6), Liban (456.7), Irlanda (455.6), Jersey (449.9), Croația (422.7), Palestina (392.0), Aruba (363.4), Rusia (340.9), Italia (335.1), Austria (320.0), Germania (319.0), Polonia (316.7), Columbia (310.0), Africa de Sud (301.5), Spania (297.4), Insulele Turks și Caicos (289.3), Sint Maarten (289.2), Belarus (279.8), Turcia (277.7), Malta (277.2), Macedonia de Nord (275.3), Franța (272.1), Polinezia Franceză (264.9), Republica Moldova (264.4) și Namibia (262.6).
Cei care se întorc din aceste țări și vor să intre în România vor fi obligați să stea în carantină, arată Digi24, menționând că, totuși, sunt și mici excepții.
Cei care declară la graniță că vor rămâne în România mai puțin de 3 zile și au un test negativ nu mai trebuie să stea în izolare, precizează sursa citată.
„Cei care vor să rămână mai mult trebuie să stea în carantină, iar în a opta zi trebuie să facă un test, iar dacă este negativ, în a zecea zi pot să scape de măsura carantinei”, mai scrie Digi24.
O altă excepție se aplică și pentru Marea Britanie, țară în care s-a descoperit o nouă tulpină a virusului SARS-CoV-2. „În acest caz sunt alte reguli. Cei care vin de acolo trebuie să stea în carantină 14 zile, fără excepție. Nu sunt obligați să urmeze această măsură persoanele în tranzit, șoferii camioanelor de marfă, aviatorii și demnitarii”, mai arată sursa citată.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.