Bihorenii trebuie să fie mai precauţi, când vine vorba de incendii. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana a prezentat bilanţul activităţii din primul trimestru al acestui an, care scoate la iveală că numărul incendiilor în locuinţele bihorenilor a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Mai precis, în perioada ianuarie - aprilie din acest an, pompierii bihoreni au intervenit la 173 de incendii care au cuprins bunuri de proprietate individuală, cu 23 mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului 2019. De asemenea, echipajele ISU Crişana au stins anul acesta 31 de focuri izbucnite la bunuri din domeniul public (faţă de 14, în primul trimestru al anului trecut), şi la 18 incendii la bunuri din domeniul privat al unor asociaţii, societăţi sau culte, singurul indicator în scădere faţă de 2019, când au fost 25 asemenea incendii.
Cele mai multe din totalul de 224 de incendii la bunuri izbucnite în acest an au fost provocate de instalaţii electrice defecte (48), de coşuri de gum defecte sau necurăţate (47), de focul deschis (42) sau de fumat (21).
Doi bihoreni şi-au pierdut viaţa în urma acestor incendii, alte nouă persoane au fost rănite, iar patru au fost salvate de pompieri.
Pe lângă incendii, echipajele ISU Crişana au mai avut 251 de misiuni pentru prevenirea şi combaterea infectării cu Covid-19, 247 de misiuni pentru stingerea unor incendii de vegetaţii, 141 de misiuni pentru supravegherea unor zone şi 99 de intervenţii la inundaţii şi pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, misiuni pirotehnice ori ale echipajului de primă cercetare şi evaluare chimică, biologică, radiologică şi nucleară.
Pe lângă cele 1.085 de intervenţii în situaţii de urgenţă, ISU Crişana a mai înregistrat în lunile ianuarie - aprilie 2.959 de intervenţii ale echipajelor SMURD şi 712 de exerciţii şi recunoaşteri în teren.
În medie, în acest prim trimestru al anului, angajaţii ISU Crişana au avut 39 de misiuni pe zi.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.