Dintr-o vacanţă reuşită ne întoarcem întotdeauna cu fotografii care să ne aducă aminte de acele momente frumoase. Captăm peisaje care ne-au tăiat răsuflarea, preparate delicioase sau portrete ale celor dragi. Şi oricât de performante ar fi telefoanele sau aparatele noastre, îndemânarea fotografului este cea care dă viaţă unor mici opere de artă, de pus în ramă. Aşa că, iată câteva sfaturi uşor de pus în practică prin care să faci fotografii cât mai reuşite în călătoriile tale!
Foloseşte lumina în mod inteligent
Lumina este un ingredient cheie în reţeta unei fotografii bune şi este important să cunoşti cum îţi influenţează rezultatele. Lumina de dimineată este moale, nu foarte puternică şi difuză. Este preferata fotografilor de peisaje. Acelaşi lucru se poate spune despre lumina caldă a după-amiezii târzii, când soarele se pregăteşte să apună. În schimb, lumina directă a soarelui din mijlocul zilei produce umbre puternice şi adânci, care dezavantajează persoanele şi aplatizează subiectele, dar poate fi totuşi interesantă. O situaţie în care lumina tare este indicată, însă, este atunci când ai multe detalii şi vrei să le scoţi pe toate în evidenţă.
Profită de momentele interesante ale zilei – "ora aurie" şi "ora albastră"
După cum am menţionat şi la punctul anterior, două dinte cele mai bune perioade ale zilei când poţi face fotografii este dimineaţa devreme, imediat după răsărit sau după-amiaza târziu, înainte de apus. Aceste momente sunt cunoscute fotografilor sub termenul de "orele de aur" deoarece, soarele fiind mai jos pe cer, aruncă umbre lungi şi acoperă subiectul într-o strălucire caldă.
Un alt moment ideal pentru a face fotografii cât mai bune este "ora albastră". Aceasta are loc dimineaţa devreme, cu aproximativ 30 de minute înainte de răsărit sau seara, după apus, până la lăsarea întunericului. Se caracterizează printr-un cer albastru intens şi prin prezenţa luminilor stradale. Uita-te la vedere si o sa vezi ca foarte multe sunt facute in acea perioada a zilei. În astfel de momente, când lumina pătrunde mai greu în aparat, este recomandat să folosiţi un trepied pentru a obţine fotografii clare.
Trezeşte-te devreme
Ştim că e vacanţă şi că, în sfârşit te poţi odihni liniştit, dar vei rata nişte oportunităţi extraordinare dacă te scoli din pat la ora 10. Pe lângă faptul că lumina din mijlocul zilei nu este cea mai potrivită, dimineaţa sunt mai puţine şanse ca alţi oameni să fie prin jur. Astfel, poţi obţine imaginea mult visată fără să trebuiască să lupţi pentru un loc favorabil sau să faci slalom printre mulţimi. Iar dimineaţa mai este şi ceaţă.
Fii atent cum încadrezi subiectul
Una dintre cele mai importante reguli în fotografie este regula treimilor. Aceasta îţi permite să obţii o fotografie mai reuşită estetic, plăcută pentru ochiul uman, deoarece atenţia privitorului este în mod natural orientată spre anumite zone din imagine. Principiul pe care se bazează este împărţirea cadrului în nouă părţi egale, prin trasarea a două linii imaginare pe verticală şi două pe orizontală, la aceeaşi distanţă una faţă de alta. Subiectul fotografiei trebuie apoi poziţionat fie pe una dintre cele patru lunii, fie într-unul din punctele de intersecţie. Atunci când faci poze cu telefonul profită de liniile de ghidare ca să încadrezi subiectul corespunzător.
Fii creativ cu compoziţia
Deşi la punctul anterior am vorbit despre cât de importantă este regula treimilor, uneori încălcarea regulilor poate duce la rezultate mai interesante. :) Nu te teme să dai frâu liber imaginaţiei tale şi să îţi creezi propriul stil de fotografiere. Micile detalii pot face diferenţa. Atunci când descoperi un loc nou, fotografia "de stradă" este cea mai ofertantă din perspectiva compoziţiei. Ai răbdare, caută subiecte interesante sau schimbă unghiul astfel încât să obţii cadre unice şi care spun o poveste. Un faimos fotograf spune că atunci când fotografiezi oameni, în primul rând contează fundalul, apoi lumina şi apoi subiectul, aşa că incearcă să compui cadrul în ordinea asta.
Foloseşte setările corespunzătoare
Dacă foloseşti un aparat DSLR sau mirrorless, încearcă să fotografiezi în mod Manual fiindcă astfel poţi controla timpul de expunere, apertura, ISO, balansul de alb sau focusul, dând naştere unor fotografii mai creative. Chiar şi dacă apelezi la modul Automat, fotografiază RAW astfel încât să poţi edita apoi cu uşurintă imaginile tale.
Există câteva recomandări şi pentru cei care folosesc o cameră digitală sau un telefon. Profită de modurile "însorit", "înnorat", "noapte", "portret", sau oricare altul îl ai la dispoziţie. În aceste moduri, cele mai potrivite setări sunt făcute în mod automat în aşa fel încât tu să captezi imagini reuşite din punct de vedere tehnic.
Îmbunătăţeşte pozele editându-le
Până la urmă este o vacanţă, deci oricât ai fi de pasionat de fotografie, nu vrei să fii tot timpul cu gândul la faptul că trebuie să verifici expunerea sau să încadrezi fotografia corespunzător. Editarea este un proces care transformă o poză bună într-una şi mai bună! Poţi ajusta intensitatea nuanţelor, expunerea sau contrastul şi poţi decupa poza astfel încât să respecţi regula de 3 si sa elimini elemente nedorite. Există numeroase aplicaţii care îţi permit să faci astfel de ajustări rapid. Printre cele mai bune se numără Photoshop şi Lightroom, dar şi aplicaţiile pentru telefon pot face o treabă excelentă.
Acestea sunt cele 7 sfaturi prin care să faci fotografii mai bune în călătorii. Acum că noţiunile de teorie îţi sunt cunoscute, îţi recomandăm să le pui în practică într-un cadru inedit oferit de către Romania Photo Tours, o agenţie de turism care organizează tururi fotografice prin cele mai fotogenice zone din Romania.
Agenţia a luat naştere la iniţiativa lui Daniel Roşca, ghid de turism pasionat de fotografie şi care are o bogată experienţă în organizarea excursiilor culturale şi de fotografie pentru oamenii din toată lumea. În această vară, vă invită să luaţi parte la un workshop de fotografie în zona Sibiu, o zonă cu orase şi sate frumoase, munti semeti si zona rurala autentica, o diversitate ce oferă o multitudine de oportunităţi pentru pasionaţii de fotografie.
Pentru a fi la curent cu toate noutăţile, înscrieţi-vă pe grupul de Facebook Ture Foto in Romania unde vor fi postate workshopurile organizate în viitor. Pentru moment sunt planificate workshopuri în datele de 16-19 iulie şi 23-26 iulie la preţuri promoţionale.
(advertorial)
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.