Direcţia de Sănătate Publică şi Prefectura Bihor au anunţat vineri dimineață că în ultimele 24 de ore în judeţ au fost identificate 168 de noi cazuri de Covid, după efectuarea a 637 teste PCR și antigen. Din totalul noilor infectări, 41 au fost raportate în urma testelor rapide, iar restul de 127 în baza testelor PCR.
Bilanțul îmbolnăvirilor de la începutul pandemiei a ajuns la 24.385, în timp ce numărul persoanelor vindecate a urcat la 21.637, cu 102 mai multe decât în ziua precedentă. Totalul deceselor a ajuns la 1.028, cu 7 mai multe decât erau confirmate joi.
100 în Oradea
Potrivit surselor BIHOREANULUI, cele 169 de persoane recent diagnosticate sunt din Oradea, Sânmartin, Mădăras, Aleșd, Borș, Salonta, Sălacea, Aușeu, Buduslău, Buntești, Diosig, Gepiu, Holod, Marghita, Sântandrei, Aleșd, Ștei, Valea lui Mihai, Paleu, Oșorhei, Sârbi, Șimian, Tarcea, Tinca, Toboliu, Tulca, Vadu Crișului, Balc, Curățele, Hidișelu de Sus, Ineu, Șuncuiuș, Cociuba Mare, Avram Iancu și Sâmbăta.
Cele mai multe cazuri provin din Oradea, și anume 100. La fel ca în zilele precedente, și joi au fost confirmați cu Covid inclusiv copii, cu vârste de 4, 10, 11 și 16 ani.
Potrivit comunicatului comun al Prefecturii și DSP Bihor, la ora 8.30 în secțiile ATI Covid din Oradea se aflau 59 de pacienți, așadar erau neocupate 10 paturi.
Două localități cu restricții zilnice
În Bihor sunt înregistrate 1.720 de cazuri Covid active, dar autoritățile nu au comunicat noua incidență la nivelul județului, care în ziua precedentă era de 2,52 cazuri cumulate în ultimele 14 zile și raportate la mia de locuitori.
În schimb, într-un tabel informativ care prezintă incidența pe localități sunt evidențiate noile praguri în funcție de care se instituie restricții suplimentare conform unei decizii adoptate de Guvern în cursul serii de joi, la propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
Astfel, potrivit comunicării DSP și Prefecturii, în două unități administrativ-teritoriale incidența este mai mare de pragul de 7,5 la mie, astfel că circulația persoanelor va fi permisă în toate zilele săptămânii numai până la ora 20 (nu ca până acum, până la ora 22), iar operatorii economici pot funcționa până la ora 18.
Cele două UAT-uri sunt Sălacea (cu incidență de 10,1 la mia de locuitori) și Valea lui Mihai (8,77 la mia de locuitori).
Ridicarea acestor restricții ar urma să se facă după ce incidența scade sub 7 la mie. De notat că după ora 20, persoanele pot ieși din case numai folosind declarații pe propria răspundere sau adeverințe eliberate de angajatori.
Restricții de weekend în 5 UAT-uri
Pe de altă parte, în alte 5 localități incidența este mai mică de 7 la mie, dar mai mare de 4 la mie, prag de la care, în baza deciziei Guvernului, se instituie restricții de weekend.
Mai precis, vinerea, sâmbăta și duminica circulația persoanelor este permisă doar până la ora 20, iar activitatea operatorilor economici până la ora 18. De asemenea, și în aceste localități este suspendată activitatea sălilor de fitness. Ridicarea acestor restricții ar urma să se facă atunci când incidența în UAT-urile respective scade sub 3,5 la mie.
Cele 5 UAT-uri din Bihor aflate în această situație sunt: Curtuișeni (6,61), Cetariu (6,5), Mădăras (5,31), Șimian (4,56) și Sântandrei (4,5).
Oradea, care joi avea o incidență de 3,99 cazuri la mia de locuitori, a coborât la 3,83, evitând „la mustață” noile restricții de weekend.
Cu vechile restricții
În alte 3 localități din județ - Buduslău, Oradea și Borș - incidența este mai mare de 3 la mie, astfel că se mențin vechile restricții referitoare la activitățile HoReCa, de spectacole și de divertisment, suspendate în spațiile interioare.
În 33 UAT-uri incidența este între 3 și 1,5 la mie, astfel că aceste activități se pot desfășura în spații interioare în limita a 30% din capacitatea acestora: Lunca, Șuncuiuș, Sânmartin, Avram Iancu, Derna, Diosig, Vârciorog, Cherechiu, Oșorhei, Salonta, Viișoara, Copăcel, Suplacu de Barcău, Tarcea, Căbești, Biharia, Pocola, Husasău de Tinca, Șoimi, Tinca, Paleu, Săcădat, Marghita, Chișlaz, Toboliu, Nojorid, Tulca, Roșiori, Spinuș, Aleșd și Pomezeu.
În celelalte comune și orașe din județ, incidența este mai mică de 1,5 cazuri la mia de locuitori, iar activitățile mai sus enumerate pot fi desfășurate în spațiile interioare în limita a 50% din capacitatea acestora.
Aproape 2.000 de noi vaccinări
În cursul zilei de joi au fost vaccinate anti-Covid 1.915 persoane, până acum primind ambele doze 26.761 persoane, fără nicio reacție adversă raportată în ultimele 24 de ore.
În județ au fost administrate de la începutul campaniei de vaccinare și până în prezent 82.047 doze de ser anti-Covid dintr-un total de 84.246 primite.
Pe de altă parte, au continuat controalele pentru evitarea răspândirii virusului și în cursul zilei precedente, când polițiștii și jandarmii au verificat 1.967 persoane carantinate şi 1.181 persoane aflate în izolare la domiciliu, precum și 138 de firme şi 68 de mijloace de transport în comun. În total, oamenii legii au aplicat 83 de avertismente şi 77 de amenzi în valoare totală de 41.050 lei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.