Incident tragic în Italia. 12 persoane au murit după ce o telecabină ce lega lacul italian Maggiore de un munte învecinat s-a prăbuşit, duminică, transmite agenţia de ştiri italiană ANSA, citată de Hotnews.ro. Primul bilanţ a indicat 8 victime.
Linia de telecabine Stresa Mottarone transportă localnici şi turişti din Stresa, aflat pe malul lacului Maggiore, până la o înălţime de aproape 1.400 de metri deasupra nivelului mării, pe vârful muntelui Mottarone, în circa 20 de minute, scrie Reuters.
"Accident grav la telecabina Stresa-Mottarone. Salvamont şi alte echipe de salvare sunt la faţa locului. Au intervenit şi două elicoptere ambulanţă", a anunţat pe Twitter serviciul de salvare montană.
Potrivit ANSA, doi copii au fost duşi cu elicopterul la spitalul din Torino, în "cod roşu" medical, deci în stare gravă. "Este un accident foarte grav", a declarat Walter Milan, purtător de cuvânt al salvamont.
Cabina se afla la circa 300 de metri faţă de vârf, potrivit unor informaţii citate de presa internaţională.
Linia de transport a fost redeschisă recent după ridicare restricţiilor contra Covid.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.