`
< Pagina precedentă 91 92 93 94 95 96 97 98 99 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul.
Newsletter
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?
De stiut
Colțul juridic
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Toate articolele scrise de Mihai Anghel
- Poloiştii orădeni au stricat sărbătoarea steliştilor 11/02/2013
- Fotbaliştii de la CS Oşorhei şi-au încheiat cantonamentul de la Stâna de Vale 11/02/2013
- Luceafărul a câştigat şi cel de-al doilea joc amical 10/02/2013
- FC Bihor a cedat cu 0-3 amicalul de la Szeged 10/02/2013
- A treia înfrângere pentru baschetbalişti: CSM Oradea a pierdut cu 77-91 în faţa campioanei (FOTO) 09/02/2013
- Hadăr, împrumutat de FC Bihor, până în vară, la Bekescsaba 08/02/2013
- FC Bihor a realizat şi al cincilea transfer de primă ligă: Daniel Vădrariu, de la Astra 08/02/2013
- Joc de foc cu prahovenii: CSM - CSU Ploieşti, vineri seară în Arena "Antonio Alexe" 07/02/2013
- Luceafărul a câştigat cu 4-2 primul amical (FOTO) 07/02/2013
- Deşi au pierdut la Szeged, poloiştii de la CSM Digi s-au calificat pentru optimile Ligii Campionilor 07/02/2013
- FC Bihor s-a impus clar în primul amical: 3-0 în Ungaria, cu Bekescsaba 07/02/2013
- CSM Digi întâlneşte în deplasare formaţia Szeged Beton 06/02/2013
- Încă un jucător de Liga I la FC Bihor: Ovidiu Mihalache a semnat până în vară 05/02/2013
- CS Oşorhei a început cantonamentul de la Stâna de Vale 05/02/2013
- Luceafărul Felix la primele roade: Neluţ Roşu la FC Vaslui, Bogdan Mintaş la naţionala de tineret 05/02/2013
- Handbaliştii de la CSM Oradea s-au impus la o diferenţă de 8 goluri la Satu Mare 04/02/2013
- Karateka de la CS Palatului Copiilor şi-au apărat titlul în CN şcolar de karate şi discipline asociate 04/02/2013
- Voleibaliştii de la Atletic LPS Bihorul au obţinut a 30-a victorie de la înfiinţare 04/02/2013
- Egal pentru CS Oşorhei în primul amical 04/02/2013
- Poloiştii români au pierdut la limită jocul de la Debrecen, cu Ungaria 02/02/2013
- Nu batem Timişoara: Baschetbaliştii orădeni au pierdut al doilea meci din campionat 02/02/2013
- Luceafărul îşi încheie cantonamentul de la Băile 1 Mai 01/02/2013
- Poloiştii tricolori au pierdut la 6 goluri în Italia şi întâlnesc Ungaria 01/02/2013
- E timpul revanşei: Orădenii întâlnesc echipa care le-a produs singura înfrângere 31/01/2013
- Regal de karate, la Oradea Shopping City 31/01/2013
- Copiii şi juniorii de la FC Bihor, iar pe teren 31/01/2013
- FC Bihor şi-a stabilit programul jocurilor amicale 30/01/2013
- Cinci clasări pe podium pentru atleţii orădeni la campionatul naţional de sală 30/01/2013
- CS Oşorhei îşi continuă pregătirile 30/01/2013
- Un an fără Pavel Vancea 29/01/2013
< Pagina precedentă 91 92 93 94 95 96 97 98 99 Pagina următoare >
-
„Calmat” cu bastonul: L-au „salvat” de la sinucidere cu lovituri și cătușe, apoi l-au dus la Poliţia Oradea în pijama şi desculţ (VIDEO)
07:57, 05 Iun 2026
-
Bărbat din Bihor, arestat pentru că a vrut să răpească băiețelul unui cuplu de polițiști
12:00, 04 Iun 2026
-
„Prima zi fără Fisc”: angajații Finanțelor din Bihor nu lucrează joi, la fel ca în toată țara, declarând „Revoltă pentru demnitate” (FOTO) 11:32, 04 Iun 2026
-
Razie printre trotinetiști în Bihor: amenzi pentru mers pe o roată, câte doi pe trotinetă și circulație pe trotuar 13:14, 04 Iun 2026
-
Tragedie în Oradea: O fată de 16 ani a căzut de pe o clădire dezafectată în centrul orașului (FOTO)
22:32, 22 Mai 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Scandal în Consiliul Local Oradea: UDMR-istul Szabó József ameninţă Primăria cu proces pentru că nu i-a dat documentele evacuării Ordinului Premonstratens
18:56, 28 Mai 2026
-
Fostul co-președinte AUR Claudiu Târziu își face bază și în Bihor: se înfiripă filiala unui nou partid naționalist-conservator, dar fără „circ și panaramă”, care să „refondeze România” (FOTO)
15:51, 30 Mai 2026
-
Escală la tribunal: HiSky nu vrea să-și despăgubească clienții atunci când își anulează cursele
10:18, 05 Iun 2026
-
După Cristian Achim, CSM Oradea se desparte și de Radovan Markovic. Antrenorul sârb încheie o colaborare de 11 ani cu clubul 09:41, 05 Iun 2026
-
Deschis la Finanțe în Oradea: „Revolta pentru Demnitate” a fost suspendată, iar angajații și-au reluat activitatea, ca în toată țara
09:24, 05 Iun 2026
-
Cine este bărbatul care a vrut să răpească fiul unor polițiști din Aleșd: înainte de incident, tatăl copilului fusese chemat la el la un scandal
08:56, 05 Iun 2026
Ştiri de la CAO
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă în localitățile Cheriu, Felcheriu, Sărand și Alparea - 4 iunie
15:31, 03 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Localitata Nojorid, 3 iunie
11:50, 02 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – localitatea Sântandrei
08:40, 01 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Zona Ogorului, 2 iunie
08:00, 01 Iun 2026
Ultimele Comentarii
- Militianu Pai de ce nu invelit in covor si lovit cu... Postat 05 Iun 2026, 10:17 de poiu
- Felicitari! Multumim pt munca si rezultatele de pana... Postat 05 Iun 2026, 09:50 de nihil
- Adevarul e ca a profitat de vulnerabilitatile statului: militie, parchete, instante! Nu in ultimul... Postat 05 Iun 2026, 09:21 de pinonel
- @taxi-driver Ploaia torentiala de ieri dupa-masa m-a... Postat 05 Iun 2026, 09:17 de pinonel
- Ți-ai strâns TOATE lucrurile Cât ți-a luat, că popii pomodraci i-au... Postat 05 Iun 2026, 09:07 de pinonel
Bihoreanul tipărit
-
„Calmat” cu bastonul: L-au „salvat” de la sinucidere cu lovituri și cătușe, apoi l-au dus la Poliţia Oradea în pijama şi desculţ (VIDEO)
07:57, 05 Iun 2026
-
Luni de foc: Care sunt proiectele PNRR din județul Bihor aflate în risc de a pierde banii europeni (FOTO)
07:59, 04 Iun 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Oradea la ralanti: Ambuteiaje în lanț din cauza noilor șantiere ale pasajelor subterane. Ce e de făcut? (FOTO)
07:56, 02 Iun 2026
ACTUAL
-
Fostul preot Cristian Pomohaci a fost arestat pentru viol și agresiune sexuală. A profitat de vulnerabilitatea unor copii
22:49, 04 Iun 2026
-
Bolojan, despre contractul de 196 milioane euro încheiat cu Digi prin programul SAFE: „Nu are nicio legătură cu Guvernul României. Am aflat din presă cine l-a semnat” (VIDEO)
22:26, 04 Iun 2026
-
Ilie Bolojan, sceptic după desemnarea lui Eugen Tomac ca premier: Avem rezerve că un guvern tehnocrat poate da rezultate (VIDEO)
21:22, 04 Iun 2026
-
Nicușor Dan a făcut anunțul: îl desemnez premier pe Eugen Tomac (FOTO/VIDEO)
18:08, 04 Iun 2026
Stiri SPORTIVE
-
După Cristian Achim, CSM Oradea se desparte și de Radovan Markovic. Antrenorul sârb încheie o colaborare de 11 ani cu clubul 09:41, 05 Iun 2026
-
Nu trebuie să alergi la X-MAN România ca să faci parte din el (FOTO)
08:30, 05 Iun 2026
-
Sfârșit de epocă la CSM Oradea: Cristian Achim nu mai este antrenor principal după 16 ani și jumătate 19:40, 04 Iun 2026
-
Peste 200 de alergători sunt așteptați la Tinca Cross. Comuna bihoreană devine din nou punct de întâlnire pentru iubitorii de mișcare
18:33, 04 Iun 2026
BIHOREANUL TV
-
„Calmat” cu bastonul: L-au „salvat” de la sinucidere cu lovituri și cătușe, apoi l-au dus la Poliţia Oradea în pijama şi desculţ (VIDEO)
-
După peste 10 ani de blocaj, au început lucrările la acumularea Corbești din Bihor, cu o finanțare de 103 milioane de lei (FOTO/VIDEO)
-
Incendiu la Școala Gimnazială nr. 16 din Oradea (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
-
Oradea ieri, Oradea azi: Stația de epurare, în funcțiune de aproape șase decenii
18:20, 01 Iun 2026
-
Gașca faptelor bune: Unde se pot implica elevii și studenții din Oradea care vor să facă ceva util pentru comunitate?
09:12, 31 Mai 2026
-
Un om... în pom: Florin Budea despre necesitatea unui program pentru „arborii ocrotiți” ai Oradiei
13:00, 29 Mai 2026
-
RER Vest colectează gunoiul după program normal de 1 Iunie. Casieriile și centrele de aport voluntar vor fi închise 15:00, 28 Mai 2026
Bihor
-
Deschis la Finanțe în Oradea: „Revolta pentru Demnitate” a fost suspendată, iar angajații și-au reluat activitatea, ca în toată țara
09:24, 05 Iun 2026
-
Cine este bărbatul care a vrut să răpească fiul unor polițiști din Aleșd: înainte de incident, tatăl copilului fusese chemat la el la un scandal
08:56, 05 Iun 2026
-
„Calmat” cu bastonul: L-au „salvat” de la sinucidere cu lovituri și cătușe, apoi l-au dus la Poliţia Oradea în pijama şi desculţ (VIDEO)
07:57, 05 Iun 2026
-
A doua amânare pe căile Clujului și Averescu din Oradea: înlocuirea capacelor de canal se va termina abia săptămâna viitoare (FOTO)
18:55, 04 Iun 2026
Stiri Oradea
-
A doua amânare pe căile Clujului și Averescu din Oradea: înlocuirea capacelor de canal se va termina abia săptămâna viitoare (FOTO)
18:55, 04 Iun 2026
-
Cozi la Primăria Oradea pentru parcările de domiciliu: 1.400 de șoferi riscă să-și piardă locurile după 10 iunie (FOTO)
16:16, 04 Iun 2026
-
Flagrant cu cocaină în Oradea: un bărbat a fost arestat, iar un altul, cetățean italian, a fost pus sub control judiciar
09:27, 04 Iun 2026
-
Patapievici vă invită la o expoziție de o zi la Oradea: Lucrări rare de Grigorescu, Tonitza și alți mari pictori la Casa Darvas-La Roche (FOTO)
08:50, 04 Iun 2026
Timp Liber
-
Nu trebuie să alergi la X-MAN România ca să faci parte din el (FOTO)
08:30, 05 Iun 2026
-
Cupa României la Voltije se ține sâmbătă la Leș: cai, demonstrații ecvestre și activități pentru copii
20:20, 04 Iun 2026
-
Bogdan de la Ploiești și F. Charm vin la Ziua Comunei Girișu de Criș, în Tărian. Programul complet al sărbătorii
15:10, 04 Iun 2026
-
Patapievici vă invită la o expoziție de o zi la Oradea: Lucrări rare de Grigorescu, Tonitza și alți mari pictori la Casa Darvas-La Roche (FOTO)
08:50, 04 Iun 2026
Oradea Heritage
-
Ziua Mondială Art Nouveau la Oradea: tururi tematice, ateliere, concerte, video mapping și instalații multimedia
16:00, 03 Iun 2026
-
Oradea Heritage: O expoziție Artmark la Casa Darvas-La Roche
16:15, 29 Mai 2026
-
Noaptea Muzeelor la Oradea Heritage 17:05, 22 Mai 2026
-
De la Brâncuși la Ghenie: Lucrări importante din arta românească, expuse la Casa Darvas-La Roche din Oradea
19:55, 12 Mai 2026
Revista Familia
-
Lansare de carte Tatiana Niculescu: "Vieţile şi morţile lui Constantin Noica"
20:37, 24 Mai 2026
-
Concert de gală: Se lansează și la Oradea antologia de poezie transilvăneană
15:45, 15 Mai 2026
-
Pragul Vaida #41: Seara de 20 aprilie e rezervată poeziei!
15:21, 17 Apr 2026
-
Lansare „Acvariul și alte câteva dovezi suplimentare” de Dan-Liviu Boeriu
14:01, 14 Apr 2026
Informații de la Termoficare
-
Termoficare Oradea: se întrerupe apa caldă de consum în Cartierul Velența
15:11, 25 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctul termic 521
15:11, 08 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctele termice private din strada Branului
12:04, 05 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: Se oprește furnizarea energiei termice pentru încălzire în sezonul 2025-2026
09:26, 04 Mai 2026
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5223 RON
- 1 EUR = 5.2581 RON
- 1 HUF = 0.0148 RON



