URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Aprilie 2023, 20:30

Ziua și ceremonia: Rectorul Academiei de Studii Economice și „doamna educației incluzive din România” au devenit Doctor Honoris Causa la Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Universitatea din Oradea și-a îmbogățit „familia” academică cu două noi personalități: rectorul Academiei de Studii Economice, profesorul universitar doctor Niculae Istudor a devenit, joi, Doctor Honoris Causa al instituției orădene, titlu onorific pe care vineri l-a primit și prof. univ. dr. emerit Ecaterina Vrăsmaș, președinte al Rețelei Naționale de Integrare a Copiilor cu Cerințe Educative Speciale.

„Un model de carieră profesională și științifică”

Potrivit unui comunicat al Universității, Aula Magna a instituției a fost arhiplină, joi, cu prilejul ceremoniei de decernare a înaltului titlul către rectorul ASE. Profesorul mai are șase astfel de distincții, acordate de instituții academice din România și Republica Moldova.

Cu un CV bogat, care include 4 cursuri publicate, din care unul ca unic autor, 14 cărți și lucrări similare, zeci de articole apărute în reviste recunoscute CNSIS, 50 de comunicări științifice, prezentate în cadrul unor manifestări internaționale, participarea la 38 de proiecte de cercetare, Istudor a fost și secretar de stat și director în cadrul Ministerului Agriculturii.

„Domnul prof. univ. dr. Nicolae Istudor reprezintă, pentru economiștii și profesorii economiști români, un model de carieră profesională și științifică, care și-a îndeplinit cu viziune, responsabilitate și generozitate misiunea de a forma economiști, doctori în Științe economice, profesori și oameni de școală, în spiritul valorilor și principiilor academice pe care le promovează în toate domeniile personalității domniei sale, de a sprijini instituțional și personal cercetători, universitari, facultăți și universități, pentru a se dezvolta și consolida, de a contribui la creșterea prestigiului profesiei de economist, a cercetării științifice economice și școlii superioare economice românești”, a spus, în „Laudatio”, prof. univ. dr. habil. Alina Bădulescu.

Așa cum se obișnuiește cu prilejul acordării celei mai înalte distincții academice, profesorul a ținut o lecție, intitulată „Particularități ale sistemului de învățământ superior românesc și ale pieței muncii - repere istorice și date statistice”. În cadrul acestui curs, rectorul ASE București a arătat că, în ultimii zece ani, a crescut discrepanța dintre numărul antreprenorilor și cel al salariaților, precum și numărul angajaților de la stat. Universitarul bucureștean spune că unele instituții, înființate într-un moment istoric dat, pentru că răspundeau nevoilor de atunci ale societății, ar trebui azi desființate, generându-se astfel mari economii la buget.

La rândul său, rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău, a spus despre Istudor că îi este „coleg și prieten drag”. „În astfel de momente ne mândrim. Prețuim astfel de momente pentru că acum ies în evidență valorile pe care trebuie să le respectăm. Vă mulțumesc domnule prof. univ. dr. Nicolae Istudor pentru excelenta colaborare dintre instituțiile noastre de învățământ superior din domeniul economic”, a declarat Bungău.

„Doamna educației incluzive din România”

O altă ceremonie de Doctor Honoris Causa a avut loc vineri, când prof. univ. dr. emerit Ecaterina Vrăsmaș, președinte al Rețelei Naționale de Integrare a Copiilor cu Cerințe Educative Speciale și considerată „doamna educației incluzive din România”, a primit acest titlu.

„Doamna profesor universitar doctor emerit Ecaterina Vrăsmaș s-a distins prin anvergura științifică dar și prin modul minuțios de abordare a aspectelor de ordin didactic și managerial, pe care abordându-le în mod sinergic a realizat un transfer de cunoaștere de o calitate superioară în domeniul educației, către numeroase generații de studenți, viitoare cadre didactice, cultivând în rândul acestora o stare de armonie, dorința de perfecționare și învățare continuă. Doamna profesor este un model de integritate profesională, identitate și noblețe spirituală, un promotor al instruirii și afirmării tinerilor, atât în cadrul activităților didactice, cât și în cadrul celor de cercetare științifică, un adept al inovației, calități ce constituie puternice motivații spre desăvârșire, trezind totodată atenția contemporanilor, dar și recunoașterea acestora”, a spus, în „Laudatio, decanul Facultății de Științe Socio Umane, conf. univ. dr. Karla Brath.

Profesor emerit al Universității din București, Ecaterina Vrăsmaș este autoarea a 52 cursuri și cărți de specialitate și a peste 100 de articole, publicate în reviste din țară și din străinătate. Ea a lucrat, în calitate de coordonator științific, pentru mai multe proiecte UNESCO, la proiectul național de cercetare acțiune PETAS - care a stat la baza reformării învățământului preșcolar, a fost consultant UNICEF, expert al International Labor Office etc.

De asemenea, este președintele Comisiei pentru Educație Timpurie din Ministerul Educației Naționale.

Prof. univ. dr. emerit Ecaterina Vrăsmaș s-a declarat „copleșită și onorată” de primirea ei în rândurile corpului academic al Universității din Oradea. „În educație avem nevoie, în acest moment, de multă sinceritate, de mult adevăr”, a spus universitara bucureșteană.

Prezenți și ei la momentul festiv, împreună cu decani, cadre didactice și studenți ai Universității din Oradea, precum și cu numeroși dascăli orădeni, prorectorul prof. univ. dr. Sanda Filip, alături de conf. univ. dr. Constantin Țarcă - cancelarul general al Senatului Universității, și-au exprimat „bucuria ca, la momentul aniversar, când universitatea noastră împlinește 60 de ani de existență, să primim în rândurile noastre personalități reper ale cercetării românești”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON