URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Septembrie 2022, 13:38

Zilele Culturii Slovace, la Oradea: Slovaci din trei județe își prezintă tradițiile și cele mai bune mâncăruri (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vremea mohorâtă este în discordanță cu voia bună care a acaparat, sâmbătă, curtea interioară a Cetății din Oradea, unde are loc o nouă ediție a Zilelor Culturii Slovace.

Familii de slovaci din 19 localități din Bihor, Sălaj și Satu Mare își prezintă tradițiile și obiceiurile, amenajând standuri unde curioșii pot vedea farfurii pictate cu modele specifice acestei comunități, ștergare, adică prosoape, țesute la război sau cusute de mână și fotografii cu bunicii și străbunicii slovacilor de azi. De asemenea, aproape la fiecare masă, vizitatorii sunt ademeniți cu un pahar de vin sau pălincă ori cu fursecuri cu miere și scorțișoară, cum numai gospodinele din satele slovăcești știu să facă.

Se întrec bucătarii

Cel mai important eveniment al zilei este un concurs gastronomic, în care etnicii slovaci își demonstrează abilitățile în bucătărie, pregătind preparate specifice. „Avem familii din 19 localități din județele Bihor, Sălaj și Satu Mare, care concurează între ele. Pregătesc cea mai bună ciorbă tradițională slovacă, de varză cu afumătură, tradiționalele noastre găluște cu brânză de vacă și plăcintele slovăcești cu cartofi”, a explicat pentru BIHOREANUL Adrian Merka, deputat al comunității slovace și organizator al evenimentului.

Startul concursului de gătit s-a dat la ora 10, când bucătarii ajutați de mâini pricepute au început să pregătească legumele necesare. Firește, fiecare familie are secretul ei și pretenția că prepară cea mai bună mâncare. La final, un juriu format tot din concurenți va decide cine sunt câștigătorii, iar bucatele preparate vor fi împărțite doritorilor.

Nu și-au uitat strămoșii

Merka a precizat că, pentru slovaci, este important acest eveniment deoarece este un prilej de socializare, în condițiile în care comunitatea lor este tot mai mică. „Trebuie să ne cunoaștem în continuare între noi, mai ales că unele localități, cum este Huta Certeze, sunt destul de izolate de celelalte comunități slovace. Este un motiv de întâlnire și de bucurie”, a spus deputatul.

Acesta a fost încântat să vadă că mulți slovaci au venit cu poze vechi, de familie, pe care le-au etalat cu mândrie la standuri. „Înseamnă că nu uită cine au fost ei, din moși, strămoși, și vor să se prezinte”, a concluzionat Merka. Unii slovaci au venit îmbrăcați în costume populare specifice culturii lor. Deputatul însuși a purtat un port din Slovacia.

La recensământul din 2011, în Bihor s-au declarat aproape 8.000 de slovaci, dar reprezentantul minorității se așteaptă ca, după noul recensământ, populația să fie mai mică, pentru că tot mai mulți slovaci au plecat în străinătate, în comunități mai mari.

„Au plecat în special în Slovacia, unde cultura, tradiția, mâncarea, limba este aceeași. Și-au întemeiat familii acolo, copiii lor sunt la școli în Slovacia. În 1990, la Huta Șinteu, singura comună slovacă din România, aveam 600 de elevi de la grădiniță până în clasa a VIII-a, acum avem 60”, a mai spus deputatul.

Sărbătoarea continuă

Pe lângă concursul gastronomic, sărbătoarea slovacilor cuprinde și un spectacol folcloric. Ansambluri din 15 localități, formate din copii, tineri și vârstnici deopotrivă, vor urca pe scenă pentru a cânta și a dansa.

n plus, cu sprijinul Primăriei Oradea, organizatorii au adus în oraș formații renumite din Slovacia, care sâmbătă vor urca pe scenă începând cu ora 21.

Zilele Culturii Slovace continuă și duminică, tot în Cetate, între orele 13 și 18. Accesul este liber pentru orice doritor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON