URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
12 Februarie 2024, 12:15

Vitezomani pe Bulevardul Cantemir din Oradea: Șoferi de BMW, Audi, Mercedes și VW au rămas fără permise de conducere pentru 4 și 3 luni

Vitezomani pe Bulevardul Cantemir din Oradea: Șoferi de BMW, Audi, Mercedes și VW au rămas fără permise de conducere pentru 4 și 3 luni foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un tânăr orădean în vârstă de 19 ani a rămas fără permis de conducere pentru 4 luni, după ce polițiștii l-au prins conducând un BMW cu 131 km/h, de aproape 3 ori mai mult decât viteza legală, pe Bulevardul Cantemir din municipiu. Alți trei tineri - șoferi de Audi, Volkswagen și Mercedes - au rămas fără permise pentru 3 luni, pe același bulevard, în zone cu viteza limitată la 50 de km/h.

Orădeanul de 19 ani a fost depistat în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 3.04, de polițiștii Serviciului Rutier - Biroul Drumuri Naționale și Europene.

„Conducea un autoturism pe strada Dimitrie Cantemir din municipiul Oradea, cu viteza de 131 de km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h”, arată un comunicat transmis luni de Poliția Bihor.

Șoferul, care a depăşit limita legală de viteză cu peste 70 de km/h, a rămas fără permis pentru 120 de zile și s-a ales și cu puncte amendă.

Alți trei conducători auto au rămas fără permise de conducere pentru câte 3 luni, tot pentru viteză excesivă, pe același bulevard din Oradea.

În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2, un tânăr de 20 de ani din comuna Fărcașele, județul Olt, a condus un autoturism Audi cu viteza de 119 km/h.

În aceeași noapte, dar puțin mai devreme, la ora 1.01, un șofer de Volkswagen, bărbat de 34 de ani, din Oradea, era prins de radar cu viteza de 109 km/h.

Și un șofer de Mercedes a comis-o în aceeași zonă, sâmbătă noaptea, la ora 2.25. Este vorba despre un tânăr de 29 de ani din Oradea care a rulat cu viteza de 101 km/h înregistrată de radar.

„Conducătorii auto care au depăşit limita legală de viteză cu peste 50 de km/h au fost sancţionați contravenţional cu 9 - 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile”, a comunicat Poliția Bihor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Asteptam actiuni si pe Stefan cel Mare
Pe portiunea gara-Transilvaniei, cu zone cu limitare de 40 kmh, in general aceleasi tipuri de masini. Semaforul de la ANL spre Transilvanei, liniute, slalomuri, viteze excesive, accidente. Ziua, la orice ora! Spor la amenzi si suspendat permise! Poate se vor invata minte.
Postat 13 Februarie 2024, 01:07 de Biggie
In sfarsit !
Nu stiu de ce le-a luat atat de mult timp politistilor, dar ma bucur ca in sfarsit ii sanctioneaza pe acesti teribilisti care pun in pericol viata altora si deranjeaza pe toti participantii la trafic si probabil si pe cei din zona. Sunt curios cand ii va amenda pe cei ce fac drifturi in parcarea de la Marty si care sunt un pericol pt orice masina parcata acolo !
Postat 12 Februarie 2024, 20:36 de oradea_mea_si_a_ta
da
Este adevărat, ar trebui pus un radar fix acolo și rezolvată permanent problema. Mai ales ziua când este aglomerat, mereu este câte unu care face slalom ca la raliuri.
Postat 12 Februarie 2024, 18:06 de manu144x
Nu numai viteza e unica problema...
... mai e si lipsa separatoarelor de sens intre intersectia cu Muntele Gaina (giratoriu) si intrarea/iesirea de la blocul Cicero. Repet: ies/intra pe Panait Cerna peste liniile duble continue, la fel la mol, la electrica si la Cicero. Sunt sigur ca se va intampla un acident cu morti si/sau raniti!
Postat 12 Februarie 2024, 16:09 de pinonel
@Maxonus
Tu stii ca cei de fac dreapta acolo , sunt unele personalitati cu greutate ce au case acolo, pe aia nu-i vede politia ca sunt din gasca mafiota ce conduc orasul. mMai intai vezi cine sunt cei care vireaza, ce masini si apoi viseaza ca ii va vedea cineva.
Postat 12 Februarie 2024, 14:55 de Petre93
SRATA CANTEMIR
Cantemir e strada nu e bulevard. In acte, in buletine scrie strada. Iar faceti ca si confuzia Independentei cu 1 Decembrie ca asa zice googlemaps, mai lasati netul si nu postati minciuni.
Postat 12 Februarie 2024, 14:53 de Petre93
Si pe timp de zi
Ar trebui sa stea si pe timp de zi. Ca s-a ajuns sa se mearga pe bulevardul ala de zici ca ii autostrada. Si nu mai vorbesc de faptul ca ar trebui sa mai stea la prins pe toti care vireaza de pe Dimitrie Cantemir pe Lugojului unde au semn de obligatoriu inainte.
Postat 12 Februarie 2024, 13:34 de MaXnonus
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON