Viki Dinamită: Cine este primul orădean care a comentat o Cupă Mondială de Fotbal, pe cea din Qatar, pentru o televiziune națională (FOTO/VIDEO)

Nu există eveniment sportiv, de anvergură internaţională ori de liga judeţeană, gală sau chermeză populară, unde să nu facă atmosferă. Te poate antrena şi amuza ori, dimpotrivă, te contrariază sau chiar ultragiază, dar niciodată nu-i un "uscat" care să te facă să caşti.

Cotat drept cel mai experimentat jurnalist de sport din Oradea şi announcer de succes, Victor Mihalcea a atins recent o performanţă la care alţii doar visează: a comentat un întreg turneu final de Cupă Mondială la fotbal pentru o televiziune naţională. Ce-i drept, nu de la Bucureşti, ci din Chişinău, unde, ca peste tot, are o mulţime de prieteni.

BIHOREANUL vă prezintă portretul unui personaj pe cât de profesionist, pe atât de pitoresc. Viki însuşi recunoaşte că-i un "ţăcănit", unul, desigur, cuceritor...

Cu cinci zile înainte

"În casă aveam doar cărţi de matematică, mama fiind profesoară de mate, şi de sport, pentru că tata era prof de educaţie fizică. Ce-ai fi citit în locul meu? Spiru Haret şi Grigore Gheba sau Ioan Chirilă şi Paul Ochialbi?", zice Victor, revenit acasă după aventura posibilă datorită unui melanj de pricepere şi noroc care l-a însoţit mereu.

Turneul începea duminică, 20 noiembrie, iar el primise oferta cu doar cinci zile înainte, marţi. Nu din senin, totuşi. În 2016, mai lucrase la Chişinău, comentând Champions League, ba a şi primit ofertă să rămână acolo. A renunţat, însă, pentru că nu s-a putut adapta şi, în plus, ar fi însemnat să naveteze o vreme la Oradea, unde avea o mulţime de alte angajamente.

"N-o să uit niciodată. Pe 15 noiembrie m-a sunat Vlad Ţurcanu, directorul Radiodifuziunii de la Chişinău, să mă întrebe dacă pot comenta CM pentru TV Moldova. Ei se bazaseră pe Dragoş Bocănaciu de la TVR, dar acesta a fost trimis in extremis la Doha în locul altui coleg. Apoi m-a sunat şi Victor Reniţă, şeful Departamentului Sport al TVM. Cu el trebuia să mergem în Qatar, dar i-a murit tatăl cu două zile înainte şi s-a contramandat. În final, am comentat din studio, în două echipe: Victor Reniţă – Victor Mihalcea şi Sandu Rusu – Mihai Sîdnic", povesteşte Viki. 

TVM i-a pus la dispoziţie un apartament, iar Reniţă a stat cu el în toate cele 34 de zile, "ca să ne «sudăm» ca echipă".

Cu capul în televizor

"M-am pregătit, practic, din mers, până la marea confruntare Argentina – Franţa, cea mai frumoasă din istorie, cu 4 goluri în timpul regulamentar, 2 în prelungiri şi apoi lovituri de departajare", spune Mihalcea. În total a "fişat" 813 jucători şi antrenorii Naţionalelor, cu date despre evoluţiile de până atunci, stadioane, ba şi imnuri, adăugând informaţii de pe internet la ce acumulase din cărţi, din L'Equipe şi Gazetta dello Sport, la care era abonat din tinereţe. 

A fost şi n-a fost greu, zice Viki, care "comentase" primul meci în... copilărie: "La 10 ani mi-am băgat capul într-o carcasă de televizor şi am turuit. Pe atunci încă mai vedeam şi la TVR competiţii internaţionale. Fotbal, handbal, box... Îmi amintesc lupta Cassius Clay – Joe Frasier, accidentul din Formula 1 al lui Niki Lauda din 1976... Toate m-au format. Inclusiv faptul că, tot în copilărie, când nu aveam loc în echipe de fotbal, îi comentam de pe margine pe prieteni".

După finala de pe Lusail Stadium - la care a ţinut cu Franţa după ce înainte pronosticase, greşit, o finală Croaţia – Maroc, a predat TVM toate "mapele de meci", spre arhivare. "E cea mai mare realizare profesională", mărturiseşte Mihalcea. 

Selecție video cu comentariile lui Victor Mihalcea de la Cupa Mondială:

"Nici la glezna zeilor..."

Viki a crescut realmente în sport. Bunicul său, tot Victor, a fost primul jurnalist de sport din Bihor, corespondent al Gazetei Sporturilor în anii '30, când trimitea articole la Bucureşti cu... trenul, iar ziarul le publica după 4-5 zile. Tatăl său, profesor de sport, fusese jucător şi antrenor la Bihorul Beiuş. El însuşi a jucat fotbal, întâi în Beiuşul natal, apoi, în armată, la Şoimii Lipova, iar după admiterea la facultatea de Geologie-Topografie din Petroşani, la Aninoasa şi chiar la echipa de tineret a Jiului. "Pe vremea aia, în Valea Jiului erau vreo zece echipe importante... Comuniştii încurajau sportul, iar minerii ce să facă după ieşirea din şut? Mergeau pe stadioane şi pe terase...".

Scurta carieră de jucător a încetat după ce în '87 a făcut hepatită. "Nu eram mingicar, ca mijlocaş eram util pentru că alergam mult, dar ficatul nu mă mai lăsa nici să alerg", spune el. "Oricum, nu ajungeam nici la glezna zeilor din generaţia mea, a "decreţeilor", care avea să devină Generaţia de Aur, cu Gică Popescu, Ilie Dumitrescu, Dorinel Munteanu, Dan Petrescu, Ionuţ Lupescu, Florin Prunea, Bogdan Stelea, Gheorghe Mihali, Daniel Prodan şi, fireşte, Gheorghe Hagi.

Debut cu un... furt

Cu mulţi, Victor a ajuns prieten, dar până acolo a tras din greu. După facultate s-a întors la Oradea, cu soţia sa, Laura, economistă la sucursala BNR, pornind de la lingură şi furculiţă. La începutul anilor '90 stăteau cu chirie într-o garsonieră de la parterul "blocului NATO" de pe Italiană, unde "efectiv mă băteam cu ţiganii, că ne furau mâncarea". 

Acolo, însă, şi-a întâlnit şi norocul. "În '93 voiam să văd ceva meci, dar nu aveam abonament la cablu, iar un vecin m-a învăţat să fur semnal. În seara aia am văzut un anunţ: <TVS angajează reporteri>. A doua zi eram angajat şi am primit abonament gratis", povesteşte Viki, care în curând avea să capete o faimă locală în tandem cu Petruţ Drăgan, un "moldovean ciufut, dar cu care am făcut echipă bună".

29 de ani a comentat fotbal, baschet, handbal, polo, gimnastică şi altele, 28 de campionate mondiale şi europene, 6 All Star Games în baschetul masculin (dintre jucători doar Andrei Mandache a bifat mai multe - 8). Cum a reuşit? A făcut şi facultatea de Sport, la Oradea, cu profesori precum Biro Francisc, Dinu Drăgan, Octavian Bîc, Iacob Hanţiu, Mia Brata şi alţii, de la fiecare învăţând secretele diverselor discipline sportive. "Toate m-au ajutat să ofer telespectatorilor detalii concrete şi pertinente", zice Mihalcea, adăugându-i între mentori şi pe nea Imi Ienei, marele antrenor de fotbal, pe Gigi Alexandrescu, fost manager la FC Bihor, şi pe "Papa" Ioan Alexandrescu, căruia bazinul olimpic din Oradea îi poartă numele. 

"Opreşte-te!"

De-a lungul carierei, Viki a legat prietenii cu zeci de personalităţi din sport, pentru că, zice el, "sportivii m-au luat ca pe unul de-al lor". Mărturie stau peste 400 de tricouri primite de la jucători, de la orădenii Mihăiţă Neşu (foto jos) ori Zeno Bundea până la Javier Zanetti, mijlocaşul lui Inter. L-a ajutat şi faptul că între timp a fost announcer la evenimentele sportive, ceea ce, în opinia sa, nu intra în conflict de interese cu meseria de jurnalist. "Spre deosebire de un ziarist de politică ori administraţie, care nu poate fi prieten cu Bolojan ori cu Mang, unul de pe sport nu poate să nu se apropie de cei despre care scrie ori comentează", explică el. 

Debutul în acest job a fost tot întâmplător: cu două decenii în urmă, la Arena Antonio Alexe se desfăşura Trofeul Carpaţi la handbal, iar la partida România – Rusia n-a apărut announcerul. "Tudor Gheorghe (n.r. – managerul de atunci al CSM Oradea) mi-a zis: <Ia microfonul şi vorbeşte. După vreo 10 minute mi-am dat seama că le plac spectatorilor>". Tot prin exuberanţă s-a remarcat: "Uneori, în dorinţa de a-i împinge pe ai noştri şi a demobiliza adversarii, mă mai lua valul. O dată am întins coarda aşa tare încât arbitrii m-au avertizat: <Opreşte-te!>. Mă puteau trimite în tribună sau chiar scoate din sală". De atunci şi-a permis excentricităţi doar la evenimente precum Zilele Comunelor, unde primarii îl cheamă tocmai pentru firea lui expansivă, care îi "aprinde" şi pe alţii.

Nr. 1, Regele

Victor ar putea scrie o carte despre poveştile trăite în preajma sau la aceeaşi masă cu legende ale sportului românesc şi internaţional. În 2001, de pildă, însoţind Naţionala de handbal în Slovacia, a "rezolvat" o dispută după ce vameşii slovaci au contestat valabilitatea paşapoartelor a doi tineri jucători români. "Înainte cu două săptămâni jucaseră la Istanbul şi au asistat la un antrenament al lui Galatasaray, unde evoluau Hagi şi Gică Popescu. Au primit de la aceştia autografe, doar că pe... paşapoarte, iar slovacii au zis că nu mai erau valabile! După vreo două ore de parlamentări, conducerea delegaţiei mi-a zis: <Du-te, Victore, şi vorbeşte, că tu o rupi pe limba lor, altfel nu ajungem la meci!>. În final, s-a rezolvat. Din păcate, slovacii ne-au bătut", îşi aminteşte Viki. 

Altădată, în 2004, după ce Grecia a câştigat Euro 2004, celebra Olympiacos, antrenată de Dušan Bajević, era în cantonament în Austria şi a programat un amical cu FC Bihor. "Oly era în silenzio stampa cu presa elenă. M-am dus la Bajević pentru un interviu, pe care mi l-a dat, şi imediat ziariştii greci au tăbărât pe mine: "Ce ţi-a zis?", "Joacă Rivaldo?...".

Între amintirile la care ţine cel mai mult sunt, însă, cele de la un eveniment caritabil organizat pentru Fundaţia Mihai Neşu la Oradea, cu Hagi special guest.

"În debutul partidei amicale de pe stadionul FC Bihor am făcut un schimb de pase cu el, pe piciorul stâng, după care i-am dat-o pe dreptul, să n-o prindă. Am zis că nu ştie cu dreptul tocmai când pe tabelă rulau imagini cu golul superb dat cu dreptul Argentinei la Mondialul din SUA '94. Gică a zis, râzând, că "nu-s normal".

în foto: Victor Mihalcea şi Gheorghe Hagi

Seara, la gală, când tot licita pentru tricouri, iar soţia l-a lăsat fără portofel, m-am revanşat: am zis că o fi el Rege, dar regina e totdeauna mai puternică". Căci în viaţă e mai mult ca la şah, nu ca în fotbal...

"NU ÎMI PLACE SĂ SCRIU"

De neîmblânzit

La fel ca fratele său, Nicolae Mihalcea (acum manager la CSU Oradea), Victor a colaborat şi în presa scrisă, la Realitatea bihoreană, Ghimpele, Crişana şi BIHOREANUL. "Am făcut-o pentru un ban în plus, dar nu îmi place să scriu şi am oroare de termene de predare, de căutat unghiuri de abordare, titluri, de discuţii cu editorii...", recunoaşte el.

Cu toate acestea, uneori a atins şi în scris măiestria, cel mai recent într-un text pe Facebook după CM din Qatar, o adevărată pledoarie pentru fair play şi toleranţă: "Ştiţi de ce e fotbalul cel mai practicat joc din lume? Pentru că-l pot juca şi cei înalţi, şi cei mai mici, şi cei slabi, şi cei grăsuţi, oricine, de orice naţionalitate şi credinţă. Pentru asta nu e nevoie de Burleanu, Infantino, nu e nevoie de FIFA, UEFA, NATO. E nevoie de o minge, două porţi şi jucători. Ei sunt chintesenţa jocului. (...) Până la urmă, şi Ianis e născut la Istanbul. Da, fiul machidonului Hagi, prietenul şi colegul de cameră al sârbului Belodedici, colegi cu neamţul Duckadam şi cu maghiarul Bölöni, şi – ce să vezi – toţi antrenaţi de Emeric Ienei (foto sus). Şi toţi mai români ca toţi românii. Dacă asta e problema – culoarea pielii, etnia sau credinţa – ne-am tâmpit de tot!".