Vieţi şi castraveţi

Când mor oameni într-o ţară vecină, care după ieşirea din comunism a irosit şi mai mulţi ani decât ţara ta, astfel că nu s-a putut pune la adăpost într-o uniune economică şi într-o alianţă pentru apărare, singurele sentimente fireşti pe care le poate avea orice om întreg sunt empatia şi solidaritatea. Şi, de nesuprimat, durerea. Să vezi resturile unui copil pulverizat de un proiectil de artilerie în timp ce mergea cu bicicleta pe un drum oarecare doare aproape fizic şi naşte coşmaruri greu de alungat din memorie...

Când agresorul ţării vecine îşi ameninţă şi alţi vecini, aşa cum a făcut Rusia cu Suedia şi cu Finlanda, ba chiar şi cu alţi vecini ai tăi, cum sunt fraţii din chinuita Republică Moldova, terorizaţi cu "manevre" ale aşa-ziselor trupe de menţinere a păcii din Transnistria, e la fel de firesc să te simţi în nesiguranţă. Chiar dacă ţara ta este sub umbrela UE şi a NATO...

Cine n-a fost cuprins de teamă auzind ameninţările lui Putin la adresa Finlandei şi Suediei, că vor fi "consecinţe militare şi politice grave" dacă aceste ţări, neutre, ar îndrăzni să adere la alianţa euro-atlantică? Cine n-a îngheţat, fie şi pentru o clipă, auzindu-l pe măcelarul de la Kremlin cum flutură "consecinţe pe care nu le-am mai văzut în istorie", singura nenorocire a istoriei care n-a avut loc încă fiind războiul nuclear, ultimul?

Cine nu s-a îngrozit când unul dintre locotenenţii lui Putin, Dmitri Medvedev, fost premier şi preşedinte marionetă, a anunţat sfidător că Rusia nu are nevoie de relaţii cu Occidentul, ruperea punţilor nefiind altceva decât şansa pentru reintroducerea pedepsei cu moartea în Maica Rusie?...

Pentru cei care au urmărit politica internaţională, însă, nimic nu e surprinzător, iar pentru liderii lumii libere nici nu este, ceea ce le amplifică vina şi, într-un fel, îi face părtaşi la crimele din aceste zile, pentru că le ştiau pe cele de debut. Nenumărate: măcelul de la teatrul moscovit Dubrovka din 2002, când nişte ceceni au luat ostatici 130 de oameni, iar Putin a "rezolvat" criza trimiţând un comando spetznaz care i-a eliminat şi pe terorişti, şi pe ostatici. Asasinarea Annei Politovskaya în 2006, chiar de ziua lui Vladimir Vladimirovici, uciderea lui Aleksandr Litvinenko în acelaşi an, a lui Serghei Magniţky în 2009, a lui Boris Nemţov în 2015, otrăvirea în 2020 şi întemniţarea, după un an, a lui Alexei Navalnîi, executarea a câtor şi mai câtor opozanţi, ştiuţi şi neştiuţi... Ba inclusiv tentativa de asasinare, prin otrăvire, a preşedintelui Ucrainei din 2014, Viktor Iuşcenko!

Ce au făcut liderii lumii libere în aceşti ani, ştiind toate aceste grozăvii? Afaceri cu Putin şi oligarhii lui. După dispariţia generaţiei marilor oameni de stat - Margaret Thatcher, Helmuth Kohl, François Mitterand, Ronald Reagan - epigonii acestora au avut obsesia să legifereze calibrul castraveţilor standard UE, aşa încât cei diformi să nu îşi aibă locul în galantare.

Au croit, vinovaţi, o politică a veganilor într-o Europă pe cale - Doamne fereşte! - să devină un imens abator.