URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
25 Ianuarie 2023, 21:33

Victorie de senzație a baschetbaliștilor în Oradea Arena: „Orădenii care n-au venit să vadă această partidă au ce regreta”

Victorie de senzație a baschetbaliștilor în Oradea Arena: „Orădenii care n-au venit să vadă această partidă au ce regreta” (foto: FIBA Europe Cup 2022-23)
Victorie de senzație a baschetbaliștilor în Oradea Arena: „Orădenii care n-au venit să vadă această partidă au ce regreta” (foto: FIBA Europe Cup 2022-23)
Victorie de senzație a baschetbaliștilor în Oradea Arena: „Orădenii care n-au venit să vadă această partidă au ce regreta” (foto: FIBA Europe Cup 2022-23)
Victorie de senzație a baschetbaliștilor în Oradea Arena: „Orădenii care n-au venit să vadă această partidă au ce regreta” (foto: FIBA Europe Cup 2022-23)
Victorie de senzație a baschetbaliștilor în Oradea Arena: „Orădenii care n-au venit să vadă această partidă au ce regreta” (foto: FIBA Europe Cup 2022-23)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A fost show de baschet miercuri seara în Oradea Arena! Echipa gazdă, CSM CSU Oradea, a jucat la intensitate maximă și a obținut o victorie importantă în confruntarea cu oaspeții din Germania, baschetbaliștii formaţiei Brose Bamberg, scor final 95-84.

De senzație...

Sportivii de la CSM au fost încurajați din arenă de numeroși suporteri, însă noua sală polivalentă a orașului, cu peste 5.000 de locuri, nu a fost plină.

Cum partida a fost una de senzație, cu faze impresionante și ritm susținut, comentatorul Digi Sport - televiziune care a transmis în direct confruntarea din FIBA Europe Cup - a remarcat că sala nu e plină și le-a subliniat orădenilor care nu s-au dus la meci că au avut de pierdut. „Orădenii care n-au venit să vadă această partidă au ce regreta. Păcat că n-au fost 5.000 de oameni în această arenă...”, a spus acesta. Totuşi, după cum au declarat şi unii oficiali ai clubului CSM, „a fost cea mai frumoasă atmosferă de la Oradea Arena de când aceasta a fost deschisă”.

Orădenii aveau neapărat nevoie de victorie în acest meci, pentru a rămâne în cărţile calificării pentru faza următoare, dar antrenorul Cristian Achim nu a putut conta pe americanul Justin Carter, operat la genunchi. Cu toate acestea, „roş-albaştrii” s-au mobilizat exemplar şi au reuşit o partidă foarte bună, în care au condus mai mult de trei sferturi din joc. De această dată a ieșit la rampă lituanianul Donatas Tarolis, care a marcat coș după coș.

(foto: FIBA Europe Cup 2022-23)

Cu șanse reale de calificare

CSM CSU Oradea a început partida cu Neal, Richard, Nicolescu, Tarolis și Ogden. Jucătorii echipei oaspete s-au instalat la conducere, dar, pe finalul primului sfert, CSM CSU a întors situaţia pe tabelă şi a intrat în avantaj la prima pauză cu 31-25.

Sfertul II a fost echilibrat, însă „roş-albaştrii” s-au menţinut la conducere tot timpul, pentru a intra în avantaj cu cinci puncte în pauza mare, scor 57-52.

După ce germanii au început mai bine sfertul al treilea, CSM CSU a reacţionat şi, cu Erick Neal şi Donatas Tarolis în prim-plan, s-a desprins pe tabelă la peste zece puncte. Ca urmare, în ultima pauză s-a intrat cu scorul de 78-66.

Secvența decisivă a consemnat un nivel de apărare mai bun și pentru oaspeți, dar Oradea a reușit să mențină nivelul din sfertul III și a rămas în control pe tabela de marcaj până la final. Finalul a fost gestionat perfect, iar CSM CSU a obţinut o mare victorie, scor 95-84, care o menţine cu şanse reale de calificare pentru faza următaore din FIBA Europe Cup.

„Consecința chimiei între jucători”

„Este o victorie pe deplin meritată. Am fost mai buni. Victoria este o consecință firească a ceea ce s-a întâmplat azi pe parchet. Mă bucur că am învins în condițiile în care am fost presați de rezultat deoarece o înfrângere ne-ar fi scos din calculele calificării. Cred că am arătat tărie mintală în această seară ca echipă. Apreciez jocul nostru colectiv drept foarte bun. Este consecința chimiei excelente între jucători, precum și a muncii eficiente pe care o desfășurăm la antrenamente și la ședințele de analiză video. Victoria este cu atât mai dulce cu cât a fost obținută în fața unui nume cu rezonanță în baschet. Brose rămâne o echipă puternică, dar astăzi am fost mai buni, chiar dacă nouă ne-a lipsit Justin”, a declarat la finalul partidei Donatas Tarolis, cel mai eficace jucător al CSM-ului, cu 27 de puncte marcate.

El a fost urmat de Mark Ogden, cu 19 puncte, Kris Richard cu 15 puncte, Erick Neal cu 14 puncte, şi de Stephen Holt, autor a 11 puncte.

De partea cealaltă, de la Brose Bamberg s-a remarcat, în principal, Christian Sengfelder, cu 23 de puncte marcate.

Următorul meci european va fi în Polonia

În urma acestui rezultat, CSM CSU Oradea și Brose Bamberg au câte două victorii şi două înfrângeri în Grupa L din TOP 16 FIBA Europe Cup, ocupând locurile 2-3. Conduce în clasament Anwil Wloclawek, care a ajuns la un bilanţ de 3-1. Ciprioţii de la Keravnos BC sunt pe locul IV, cu o victorie şi trei înfrângeri.

În penultima etapă, pe 1 februarie, CSM CSU Oradea va juca în Polonia, cu Anwil, iar în ultima partidă, pe 8 februarie, va avea joc acasă cu Keravnos.

Până atunci însă, vineri, 27 ianuarie, de la ora 16, tot la Oradea Arena, urmează meciul din campionatul intern cu Laguna București.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON