URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Octombrie 2023, 08:45

UTA și Rapid au încheiat cu 2-2 primul joc pe care echipa arădeană l-a susținut la Oradea (FOTO)

UTA și Rapid au încheiat cu 2-2 primul joc pe care echipa arădeană l-a susținut la Oradea (FOTO) Foto: Szilágyi Lóránd / BIHOREANUL

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Desfăşurat în prezenţa a aproximativ 10 mii de spectatori, primul meci al „Bătrânei Doamne a fotbalului românesc” la Oradea s-a încheiat la egalitate, scor 2-2.

Pe un timp ideal pentru fotbal, UTA şi Rapid au deschis vineri seara etapă a 13-a a Superligii de fotbal. Cu acest prilej Oradea a revenit în circuitul primei ligii fotbalistice a ţării, prin Stadionul „Iuliu Bodola”, care nu a mai găzduit de ani buni jocuri de primă divizie. Cum arădenii îşi schimbă gazonul pe stadionul lor, „Francisc Neumann”, au ales să îşi susţină următoarele jocuri de pe teren propriu la Oradea.

Foarte mulţi arădeni, dar şi bihoreni, precum şi o inimoasă galerie a Rapidului au asistat la jocul care s-a încheiat nedecis, după ce Rapidul a condus de două ori, cu 1-0 şi 2-1, dar UTA a egalat de fiecare dată. Totuşi arădenii au mai înscris un gol, care nu a fost validat, deşi a existat arbitraj video la acest joc. În minutul 42, mingea trimisă din careul mic de Marko Stolnik a trecut cu întreaga circumferinţă de linia de poartă, după cum s-a putut vedea ulterior la reluările de la posturile de televiziune care au transmis meciul, dar arbitrul clujean Horaţiu Feşnic, după ce a aşteptat o scurtă analiză VAR, a decis că mingea nu a depăşit linia de poartă şi a lăsat jocul să continue.

Nu a trecut însă foarte mult timp şi în finalul primei reprize, după un contraatac, rapidiştii au înscris pentru 2-1, prin Ibrahim Funsho.

Bihorenii Petrila și Micovschi, printre remarcați

De altfel, Funsho a marcat şi primul gol pentru giuleşteni, în minutul 12, după o pasă a lui Petrila. Bihoreanul Claudiu Petrila a oferit şi asistul la cel de-al doilea gol al Rapidului, fiind unul dintre cei mai buni jucători ai partidei.

Şi UTA a avut în teren un bihorean, pe Claudiu Micovschi, care a avut şi el o ocazie foarte bună, în minutul 24, însă şutul lui, bun, a fost respins de sub transversală de portarul bucureştenilor, Horaţiu Moldovan, cel care mai nou este şi portarul titular al echipei naţionale.

Primul gol al arădenilor l-a marcat tânărul Rareş Pop, după o acţiune iniţiată tocmai de Micoveschi. Acesta l-a deschis în adâncime pe Marcelo De Freitas, care, la rândul său, i-a trimis în stânga lui Rareş Pop. Acesta a avansat, a intrat în suprafaţa de pedeapsă şi cu un şut din 14 metri l-a învins pe portarul bucureştean, în minutul 19.

În repriza a doua UTA a marcat prin noua achiziţie a arădenilor, atacantul Kevin Luckassen, care a fost găsit bine în faţa porţi de Reagy Ofosu, iar Lukassen a înscris fără probleme, în minutul 75.

Pe final de joc, Rapidul a mai avut o ocazie bună, dar şutul lui Andrei Borza a trecut puţin pe lângă poartă. Apoi, partida s-a încheiat cu scorul de 2-2, iar ambele echipe şi-au adjudecat câte un punct de pe urma acestui joc.

„Un meci bun”

Ambii tehnicieni s-au declarat mulțumiți de joc. „A fost un meci bun, dar e păcat când dai două goluri în deplasare și iei tot două. E un punct luat în deplasare, dar ar fi trebuit să câștigăm. Am riscat pe final, puteam să și pierdem, dar am făcut greșeli. Asta este! Am jucat bine, nu putem spune că am simţit că ne-a lipsit cineva. Sunt mulțumit de cum a intrat Alexandru Stan, un copil de 18 ani”, a declarat, la finalul partidei antrenorul echipei rapidiste, Cristiano Bergodi, care a avut cuvinte de laudă despre cei doi jucători bihoreni implicați în acest joc, Claudiu Petrila din echipa sa, respectiv Claudiu Micovschi, de la UTA, jucător care aparține tot de Rapid, dar este împrumutat la arădeni.

Și Mircea Rednic, de la UTA, s-a declarat mulțumit: „A fost un meci bun al echipei noastre, cu toate problemele avute și jucătorii care ne-au lipsit, pe un teren neutru, care pe alocuri ne-a pus probleme, pentru că mingea sărea prost. Ne-am descurcat foarte bine, deși nu știu dacă mă mulțumesc cu un punct, la ce ocazii am avut. Ei nu au avut ocazii, au avut situații. Îmi pare rău, pentru că am discutat și am văzut ce face Petrila, nu e prima oară când accelerează pe zona centrală. Ei au înscris din două faze de neatenție, de relaxare. Mă bucur că am revenit, mă bucur că Kevin Luckassen a rezistat mai bine de 75 de minute și că a înscris. Nici Abeid nu a intrat rău. Cred că și acum fugeam prin Oradea să-l prindem dacă reușea să înscrie. Cred că am prestat un joc bun astăzi”.

UTA Arad – Rapid București 2-2 (1-2)

Au marcat: Rareș Pop (min. 19), Kevin Luckassen (min. 75) / Ibrahim Funsho (min. 12 și 45)

UTA: Fl. Iacob – Căpușă, Benga, Stolnik, Dumitrașcu (min. 72 Abeid) – C. Carp (min. 46 Cristian Mihai) – Stahl (min. 46 Ofosu), Freitas, Micovschi – Rareș Pop (min. 72 Omondi) – Luckassen (min. 80 Rodrigues). Antrenor: Mircea Rednic

Rapid: H. Moldovan – Braun, Săpunaru, Iacob, Borza – Oaidă, Albu (min. 87 Kait) – Bamgboye, Al. Ioniță (min. 80 Borja Valle), Petrila (min. 87 Pănoiu) – Al. Stan (min. 72 Papeau). Antrenor: Cristiano Bergodi

Au arbitrat: Horațiu Feșnic (Cluj Napoca) – Valentin Avram (București) și Alexandru Cerei (Cluj Napoca).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
...
Fotbal de import la Oradea!! Sper ca Oradea sa nu aiba niciodata vreo echipa mai acatarii!! Ajunge trupa de trista amintire fecebihor!!
Postat 22 Octombrie 2023, 09:30 de AnaConda
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON