URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 25 MAI 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când văd cum mulţi dintre compatrioţii noştri pun botul la toate prostiile despre conspiraţii, am bănuiala că anumite televiziuni urmăresc cu orice preţ tâmpirea privitorilor. Nici nu trebuie să se străduiască prea tare pentru a-i băga pe bieţii oameni în ceaţă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Protagonistul rândurilor ce urmează este, formal, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Bihor, în fapt al preşedintelui Pásztor Sándor, şi se numeşte Simon Adrian. Înainte de 2016 a fost şef al clubului Pro Democraţia Oradea, calitate din care, ani în şir, n-a găsit nicio neregulă în campaniile electorale ale UDMR Bihor, dar şi "ideolog" al aşa-zisei Coaliţii pentru Rogerius.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Pentru o perioadă, cel puțin, vom avea câte două fețe - una originală, unică, prin care ne-am construit identitatea vizuală de până acum, și una neutră, fadă, impersonală, care ne va transforma pe toți în clone. Dar, printre atâtea neajunsuri, masca de protecție ne-a lăsat totuși ochii liberi...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce anume v-a marcat cel mai mult în ultimele două luni ale stării de urgență?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 13 mai a.c. a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 152/2020 a Curţii Constituţionale prin care s-a stabilit că textul legal în baza căruia s-au aplicat toate amenzile pe perioada stării de urgenţă este neconstituţional. Textul declarat neconstituţional prevedea că nerespectarea prevederilor art.9 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă [...], iar potrivit art.9 alin.(1) "conducătorii autorităţilor publice, ai celorlalte persoane juridice, precum şi persoanele fizice au obligaţia să respecte şi să aplice toate măsurile stabilite în prezenta ordonanţă de urgenţă, în actele normative conexe, precum şi în ordonanţele militare sau în ordine, specifice stării instituite".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Majoritatea calculilor renali (aşa-zisele "pietre" ale rinichilor) sunt formate din săruri de calciu, magneziu, acid uric şi cistină. Calculii cu oxalat de calciu şi fosfat de calciu reprezintă împreună 75-85% din total. Litiaza calcică este mai frecventă la bărbaţi, în jurul vârstei de 30 de ani; de obicei, la cei cu un singur calcul vor exista în timp şi alţii, rata medie a apariţiei unei noi formaţiuni fiind de 2-3 ani; litiaza calcică este frecvent familială.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
01 Iulie 2014, 07:38

Unora le place Puric

Unora le place Puric foto: rasunetul.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dan Puric colindă ţara pentru a-şi promova cea mai recentă carte, "Suflet Românesc". Ca modalitate de prezentare a ales conferinţa. Practic, oamenii plătesc 30 de lei pentru a asista la o lansare de carte în prezenţa autorului. În escala de joi, de la Oradea, Puric a adunat vreo 400 de entuziaşti Casa de Cultură a Sindicatelor. A fost orice, numai conferinţă nu. În DEX scrie că o conferinţă este "o expunere în public asupra unei teme din domeniul ştiinţei, artei, politicii etc., cu intenţia de a informa, de a instrui, de a omagia". Puric nu a informat, nu a instruit, ci doar s-a auto-omagiat.

Conferinţa "Suflet românesc" a început cu... o demonstraţie de arte marţiale chinezeşti, ţinută de clubul Gold Dragon. Puric a explicat legătura: avem nevoie să ne disciplinăm trupul pentru a ne disciplina sufletul şi mintea. Astfel a început vorbirea de o oră şi jumătate ca o shaorma cu de toate: Iisus cel bun şi Andrei Pleşu cel gras, Eliade cel genial şi Churchill cel alcoolic, Noica şi Guţă, Eminescu şi Adi Minune, Arsenie Boca şi şoferul unui autocar egiptean, Dumnezeu şi "vameşa aia umflată", cu toţii s-au bulucit într-un discurs halucinant despre orice şi despre nimic.

Ca Mesia modern, Dan Puric înfierează tot ce este rău, găunos, bolnăvicios în societate, dar nu oferă niciodată soluţii. Cu mult sub Becali, care, măcar mai arunca cu bani în săraci, Puric este generos doar în cârcoteli şi miştouri, nu şi în mâini întinse sau idei luminate. Oricâte citate şi pilde ar oferi, nu dă impresia că e categoric de partea bună a Forţei. Râde de graşi, de slabi, de cei înceţi, rosteşte cu mânie şi dispreţ "gunoaie", "nenorociţi" şi "găinaţuri sociale", uitând că aceştia au fost masa de manevră a idolului său principal, Iisus Hristos.

Dan Puric şi-a învăţat fiul că pe om l-a făcut Dumnezeu, dar unii care apar la TV se trag din maimuţă. Dacă ar fi preşedintele lumii, ar fi ca Neo, eliberatorul tuturor oamenilor din Matrix. Sare într-o clipă de la basmul "Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte" la devalizarea Bancorex. Nu e tolerant cu homosexualii şi lesbienele, nu-i place nici UE. Spune că le-a urat la TV şefilor de state de la summitul UE să mănânce toţi Danone. Sau că a plecat spre Basarabia fără paşaport ("Cum să am nevoie de paşaport ca să vizitez Basarabia?"). Emoţionant, nu? Poate spune orice, nimeni nu-l contrazice.

Rolul pe care şi-l asumă are însă o justificare: valorile s-au răsturnat, modelele s-au dus dracului, familia nu mai funcţionează, sufletele se mutilează, neamul e pe ducă. În acest vid apar mesianic noii apostoli, exponenţi ai binelui absolut. Compilând citate din cărţi necitite de către discipolii săi, Dan Puric le spune acestora cât de bolnavi sunt şi ce rău le face oculta internaţională. Dă citate ca Vadim, sare de la o idee la alta ca Piersic, spune bancuri ca un stand-up comediant şi evanghelizează ca un predicator charismatic. Dar mai face ceva: se mişcă pe scenă ca Dan Puric, artistul acela care m-a fascinat când l-am văzut prima dată şi pe care îmi e atât de dor să-l văd tăcând!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
26 Comentarii
)))))))))))))))))))))
omul asta se ridica impotriva leprelor. si cine sare ca arsa, daca nu lepra?
Postat 30 Iulie 2014, 23:55 de ))))))))))))))))))))
Corect
A devenit cam penibil in ultima vreme Dan Puric.Mai bine ar ramane in zona actoriei.
Postat 09 Iulie 2014, 18:50 de Boom
Bine zis
In sfarsit mai azi si o parere calumea si in Oradea. „La cât e de inteligent și de angajat spiritual, aș fi așteptat să-l văd mai smerit, mai aproape de discursul unui mărturisitor decât de acela al unui gânditor amator. Dar mai e ceva: domnul Puric a adoptat o strategie pedagogică riscantă. Când vrei să educi pe cineva, nu începi prin a-l flata. Dacă vrei ca cineva să învețe ceva, nu-i spui mereu că n-are nimic de învățat. Or, domnul Puric încurajează un soi de legendarizare arbitrară a națiunii, din care rezultă că ea frizează desăvârșirea. Atunci la ce bun s-o mai dăscălești? Suntem unici, persecutați de tot mapamondul, singurii creștini adevărați, speranța lumii, gloria speciei! Asta e gândire de tip Becali. Domnul Puric n-ar trebui să facă posibile asemenea analogii.” —Andrei Pleșu- Adevarul, 7 august 2009
Postat 08 Iulie 2014, 22:32 de Dan paduche
Bald Dragon
asa, baieti! aparati-va 'maestrul'... terfeliti-l pe cremeneanu fiindca a îndrăznit sa gândeasca!! capitanul va fi mandru de voi! mai e cineva de la organizatia paramilitara bald dragon :) care n-a scris comentariu inca? sau ceilalti nu stiu sa scrie?
Postat 08 Iulie 2014, 17:38 de Conta
semidoctule
Dle Cremeneanu, in afara faptului ca strecori niste neologisme din DEX si ca faci niste asocieri de cuvinte, nu esti bun de nimic. Esti la fel de jalnic ca si atunci cand faci critica de teatru desi numele tau este zero barat atat in arta cat si in cultura. Nu sunt fan Puric, dar dupa ce ti-am citit articolul, mi-am dat seama ca singurul lucru pe care il produci esti sila si mila cititorilor. Du-te omule zdranganeste in alta aparte
Postat 07 Iulie 2014, 22:13 de nik
Ft tare
Foarte bine scris articolul! De acord cu Lulu:)
Postat 07 Iulie 2014, 15:19 de eu
dupa modelul banciu
apar tot felul de rahati fara opera, singurul lor scop e sa arunce laturi... ce poti sa-i spui unui "subtirel" ?
Postat 06 Iulie 2014, 13:50 de Scremeneanu
Marea iluminare
Desi aceasta asociere de nume este extrem de fortata, am dreptul sa-mi dau si eu cu parerea, ca cititor degular/t. PURIC - DA, CREMENEANU (oricine ar fi el) - NU. In timp ce-mi face placere sa dau 30 de lei ca sa ascult "balivernele" acestui om, nu as da o flegma gratuit pentru combinatiile nefericite de cuvinte pe care le faci tu, d-le Cremeneanu, oricat de original sau justificat te crezi.
Postat 06 Iulie 2014, 11:50 de Anonim
G.D.S.
Nu-mi pot da seama de unde atata ura si incrancenare fata de daestrul Dan Puric din partea ta. Ai reusit sa ridici multa lume nu ca sa te aplaude, ci pentru ca oamenii s-au simtit indignati de ce ai putut sa scrii. Maestrul Dan Puric nu cred ca ti-a facut nici un rau ca sa merite astfel de comentarii din partea ta in acel articol cand ai jignit chiar si pe multi din public precum si pe sportivi. Chiar duci lipsa de subiecte si nu ai despre ce sa scrii ? In acest caz , recunosc ca mi-e mila de tine.
Postat 04 Iulie 2014, 17:11 de Caragica Dan
retoric !
Din fericire ”unora le place Puric” și din păcate pe alții îi deranjează Puric !
Postat 04 Iulie 2014, 13:45 de andrei crisan
Articol
Felicitari pentru articol! Excelenta portretizarea.
Postat 04 Iulie 2014, 03:25 de Gina
Întrebare și răspuns
Întrebarea e viață, răspunsul e moarte. Puric se ocupă cu întrebările.
Postat 03 Iulie 2014, 15:36 de George
Marea asteptare
Ca orice roman tipic te-ai gasit sa scrii si tu ceva contra. Diferenta o face, poate, felul in care ti-ai argumentat articolul. Si am zis poate pentru ca la urma urmei e o chestie de perceptie si cultura. Nu te-ai saturat Luciane sa tot astepti solutii de la cineva ? Crezi ca pentru 30,50,100 de lei cineva iti da o reteta de viata/suflet/imbogatire si gata ? N-ar fi oare frumos sa fie asa ? Nenea Puric face coaching...daca iti place sau nu tine doar de gusturi. Nu cred ca merita un articol ca al tau un om ca el. Mie imi place Puric in general, tie nu...de ce-ai pus tunurile pe el ? Trebuia scos un articol ?pff !
Postat 03 Iulie 2014, 13:31 de Marius
felicitari
Felicitari pentru articol! Si eu ca multi altii, am fost la inceput placut surprinsa de Dan Puric.Cum cautam cu disperare solutii de "mai bine" de ce nu chiar si modele, mai repede decit ma asteptam am realizat cit de scurt e drumul pina la penibil..chiar mai scurt decit un pas.Daca foarte rar ma mai preocupa Dan puric si incerc sa descifrez "spusele" lui gen "guru" ma intreb daca o face intentionat, profitant chiar, sau efectiv nu realizeaza ridicolul..
Postat 03 Iulie 2014, 12:54 de alexa
"Categoria" Puric este tipică oportuniştilor neavansaţi când au vrut ei !?!
Puric este simpatic până la enervare, iar mintea lui e "ca furnalul" !?! El "scuipă" zgomotos, ca să atragă atenţia, după care ia pauze şi aşteaptă propuneri !?! Dacă nimeni nu-l bagă în seamă, o ia de la început !?! Acest "Jerry Seinfeld" al României este de fapt un actor isteţ, chiar foarte isteţ prin faptul că e un observator cu atenţie distributivă, care are nevoie constantă de aplauze la spectacolele lui !?!
Postat 03 Iulie 2014, 10:12 de Carp III
felicitari
luciane, desi in general spui prostii cu aerul ca spui un mare adevar (ceia ce te face enervant, plictisitor si penibil), de data asta observatiile tale sunt surprinzator de obiective si realiste. felicitari! sincer!
Postat 02 Iulie 2014, 21:46 de al
puric vindecatorul
Postat 02 Iulie 2014, 15:11 de gary oldman
Bravo,D-le Cremeneanu!
In sfarsit un articol care va displace telenovelistelor,si populatiei din bazaruri si moll-uri:(si chiar ultimelor generatii de licentiati:): "ai fost la Puric? ","ai luat cartea lui Puric","ce om citit e Puric nu ca Bianca , Bote sau Zavo! Cum isi vor incepe conversatia acum? IAsta in cazul in care citesc articolul...
Postat 01 Iulie 2014, 17:26 de Pluto
vai,vai..
Treaba e ca M Diaconu e iubit de multi romani...Celalalt cred ca e in crize non stop,ori a uitat sa-si bea ..pastilele..Prea agitat puricosul...!
Postat 01 Iulie 2014, 16:54 de Nea taticu
errata
errata: mircea diaconu era actor bun si politician jalnic voiam sa zic...
Postat 01 Iulie 2014, 12:45 de vocea din ureche
puric e un hipster batran
puric e un hipster batran. adica e gol golut de continut. ce sa te astepti de la unu' ce era prezent la antean 3. din pacate plina e lumea de sfertodocti care-l cred mare intelept. actorii sunt actori si nimic altceva. orice actor vine cu pretentii de-astea e grotesc. vezi cazul mircea diaconu. un actor slab, un politician jalnic, manipulat de catre voiculescu si care confunda orgoliul personal cu peisajul politic. ce-i drept, are tovarasi de nadejde. dar ar fi perfecti puric si diaconu impreuna in toamna, unu presedinta, altu prim ministru. ar duce tara spre gloria sfanta a balcanismului.
Postat 01 Iulie 2014, 12:24 de vocea din ureche
Ai dreptate
Foarte bine oglindit. Ma mira insa cat de multi oameni, aparent cu capul pe umeri, se declara incantati de acest individ. Eu unul nu pot sa asist la o sedinta de aiai mai mult de 5 minute. Sunt mai intelepte barfele babelor din fundul satelor uitate de lume. Pacat ca s-a ratat atat de repede ca actor!
Postat 01 Iulie 2014, 11:14 de VI
Auleu...
Lulu draga ai dreptate.Omul are probleme mari,se pare ca a venit la un doctor aici ...Fereasca Dumnezeu de asa artist!!!!Dar ...padurea e mare ,frumoasa,cu jivine ,cu uscaturi....!
Postat 01 Iulie 2014, 10:47 de grigore
descremenire
Domnule Pavel se pare ca dumneavoastra nu l-ati ascultat pe Dan Puric caci altfel v-ati bucura de realitatea celor scrise de Lucian Cremeneanu.
Postat 01 Iulie 2014, 10:41 de radul
aham
like, Lucian. LIKE!
Postat 01 Iulie 2014, 10:23 de ina
Incremenire
Descremeneste-te atotstiutorule .Prea le stii pe toate ,mai Lugica Contra . Semidoctule !
Postat 01 Iulie 2014, 09:50 de Pavel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4424 RON
  • 1 EUR = 4.8422 RON
  • 1 HUF = 0.0139 RON