Universitarul Mihai Maci, fost consilier PNL de Oradea: "Preşedintele Iohannis e un nobody"

Profesorul Mihai Maci s-a remarcat de mulţi ani prin minuţiozitatea cu care analizează tarele învăţământului românesc de jos până sus, descriindu-l ca pe o industrie care fabrică impostură: copiii sunt "îndopaţi" de mici cu noţiuni pe care nu le înţeleg şi deprinşi să "recite" în loc să înţeleagă, iar la nivelurile următoare tinerii copiază de la lucrări de licenţă până la doctorate care le pot asigura poziţii sociale şi avantajele aferente.

Cele două recente crize, cea din politica autohtonă şi războiul din Ucraina, au determinat însă filozoful să-şi îndrepte atenţia spre noile subiecte. Cu experienţa de (fost) membru PNL - căci după un mandat de consilier local în Oradea nici el nu ştie dacă mai este în partid - vorbeşte despre tarele partidelor autohtone şi despre cum poate fi înţeles războiul din apropiere. De pildă, se poate simţi vinovat că-l finanţează un cetăţean care alimentează la Lukoil?

- Cât mai foloseşte să fii filozof în ziua de azi? În fond, nu aduce bani, prestigiu...

- A fi filozof înseamnă a gândi cu capul tău. Trăim într-o lume în care prin media ni se induc lucruri pe care le tot rulăm, or a fi filozof înseamnă a avea autonomie în raport cu evenimentele, capacitatea de a sesiza inteligibilitatea istoriei, de a realiza că lucrurile care se întâmplă au nişte cauze şi au un sens. În sensul în care vorbim noi aici, filozofia nu înseamnă să stai şi să citeşti clasicii greci... Înseamnă, pur şi simplu, că ai o anumită disponibilitate la reflecţie, ceea ce poate amprenta lumea în varii modalităţi. Prima e să facem puţină lumină în jurul nostru şi lucrurile pe care le gândim să treacă mai departe la alţii, pe care în timp îi formezi să gândească cu minţile lor.

"Oamenii se aliniază"

- De o vreme scrieţi despre degringolada din PNL şi războiul din Ucraina. Am văzut un comentariu recent al dvs., ca un comunicat al preşedintelui Iohannis în aprilie 2023, cum că pentru "păstrarea unităţii coaliţiei guvernamentale şi asigurarea stabilităţii actului de guvernare în contextul provocărilor majore din regiune, se numeşte preşedinte interimar al PNL Marcel Ciolacu". Aţi ironizat, astfel, gândirea "penelistă". Mai sunteţi membru PNL?

- Nu ştiu dacă mai sunt membru PNL. E ceva vreme de când, din neglijenţă, nu mi-am plătit cotizaţia, iar în ultimii doi ani nici nu am mai fost întrebat ceva de colegi. Ca atare, legătura mea cu PNL ţine pe de o parte de trecut, dar pe de alta ţine şi de opţiunea mea pentru un liberalism clasic. În ce priveşte PNL-ul de astăzi, îmi pare că nu mai are legătură cu liberalismul, că reproduce un alt moment din istoria lui, când a fost vehicul al Regelui Carol II. La ora actuală, PNL e un vehicul al preşedintelui Iohannis. Aţi pomenit acel text ironic, dar sunt convins că dacă preşedintele i-ar impune, actualul PNL ar marşa la ideea aia. Pur şi simplu PNL a devenit atât de dependent de dl Iohannis încât mă miră că nimeni nu e capabil să gândească un viitor al partidului dincolo de 2024.

- Culmea e că în PNL sunt foşti lideri PDL care l-au refuzat pe Traian Băsescu atunci când acesta o voia şefă la partid pe Elena Udrea. Iar Băsescu era un lider cu adevărat autoritar. Cum explicaţi paradoxul de acum?

- Cred că actualul PNL e alcătuit din două structuri: o structură centrală complet arondată preşedintelui şi una a primarilor care, cum am văzut la ultimele congrese, sunt cumpăraţi în vrac de structura centrală, pentru că majoritatea proiectelor locale presupun o finanţare sau cofinanţare de la Guvern şi, în măsura în care preşedintele dispune de structura centrală, aceasta poate bloca sau poate da drumul finanţărilor. Şi, atunci, oamenii se aliniază.

"O băltire la vârf"

- Până când va ţine asta?

- Există primari care probabil vor câştiga următoarele alegeri locale, dar PNL poate colapsa la cele generale. Ca în Franţa. Foştii republicani au obţinut la ultimele alegeri vreo 6%, dar au primari şi conducători de departamente. Aşa ceva prevăd şi în politica noastră, o colapsare pe plan central şi o perpetuare pe plan local, ceea ce e problematic, pentru că dacă la alegerile generale partidul cade, până la urmă şi reprezentanţii săi în plan local vor avea probleme serioase.

- Culmea, asta se întâmplă în ultima parte a preşedinţiei, când preşedintele devine "mână moartă"...

- Da, culmea e că preşedintele Iohannis este un nobody, e foarte greu să-i atribui nişte direcţii. Inclusiv "România educată" nu îmi pare decât o însăilare, nu mi-e clar în ce se articulează acest proiect, nu arată ce vrei să faci, de ce, cum şi unde vrei să ajungi. Nu văd unde se regăsesc în el profesorul, elevul şi părintele, căci "România educată" pentru ei ar trebui să fie. Dl Băsescu, cu toate scăderile lui, a imprimat direcţii când era preşedinte, dl Iohannis pare incapabil de aşa ceva. Deci e o băltire la vârf.

"PSD va capitaliza"

- La PSD vedem, însă, schimbări de direcţie pozitive. Apropiaţii lui Dragnea au fost evacuaţi, liderul de acum afirmă o poziţie pro-UE şi pro-NATO răspicată. Merită investită speranţă în îmbunătăţirea PSD?

- În perioada următoare, PSD, dacă lucrează inteligent, va contabiliza procente, pentru că urmează o criză economică şi problemele sociale vor reveni în prim-plan. Vom trece peste preocupările privind războiul şi ne vom întoarce la problemele noastre, care vor fi de natură economică. PSD va capitaliza cu nişte măsuri, neclar cât de eficiente şi cât de populiste, dar dacă joacă bine se va consolida.

- Şi la PSD poate fi observată o ruptură între structura centrală, "reformată", şi cea locală, populată în continuare de personaje de tip Mang?

- Toate partidele au marea problemă că nu ştiu să-şi crească oameni. La noi politicienii vor să se perpetueze la putere, iar ca să rămână, masculii Alfa îşi "sterilizează" concurenţii. Dramatic e că nu există o perspectivă asupra calităţii oamenilor care vin la vârf atunci când Şeful, dintr-un motiv sau altul, îşi pierde poziţia. Partidele nu au mecanisme de selecţie internă pentru că şi-au pierdut o dimensiune esenţială: au încetat să fie forumuri de dezbatere. Nu sunt, fireşte, un simpatizant al dlui Ion Iliescu, dar amintiţi-vă ce dezbateri cu scântei erau în partidul său. Sigur că la final oamenii se raliau unei poziţii comune, pentru că o disciplină de partid e normală, dar acum în partide se dau doar directive, iar organizaţiile de bază le primesc şi le execută.

"Se discuta sincer"

- Când eraţi consilier local existau dezbateri în grupul PNL? Au fost situaţii când s-au retras proiecte propuse de primarul Ilie Bolojan?

- Se discuta sincer. Înaintea şedinţelor de Consiliu dezbăteam în întâlniri cu dl Bolojan proiectele cu potenţial problematic. Existau poziţii divergente, ni se cerea opinia şi o exprimam liber, ca atare au existat şi proiecte retrase la solicitarea consilierilor PNL. Îmi amintesc de unul referitor la HoReCa, dl Romeo Ionescu (n.r. - manager al Hotelului Ramada şi consilier PNL 2016-2020) a explicat de ce ar fi creat mai multe probleme decât rezolva şi a fost retras. Pe de altă parte, ulterior s-au aglomerat atât de multe proiecte încât, în mod fatal, discuţiile detaliate nu au mai fost cu putinţă.

- Dar consilierii aveau iniţiative? Dvs., de pildă, aţi propus proiecte?

- Fiind membru în Comisia de educaţie, cultură şi religie, mă întâlneam cu oameni din aceste domenii, adunam problemele şi le expuneam primarului. O parte s-au rezolvat, din cele ce ţineau de administraţia locală, de exemplu s-a renovat clădirea Liceului Ortodox. Mai ales în primii doi ani aveam întâlniri cu primarul, tot la două săptămâni. Erau discuţii foarte deschise, dar sigur că dânsul prelua ceea ce considera fezabil, pentru că el era decidentul şi el angaja instituţia şi oraşul.

- Se vede un declin şi la USR, care şi-a decepţionat mulţi susţinători, ba unii consideră că radicalismul USR l-a premers pe cel al AUR - în ce priveşte formele de manifestare, căci direcţiile, sigur, sunt diferite. Cum vedeţi evoluţia acestui partid?

- Înainte de înfiinţarea partidului PLUS al dlui Dacian Cioloş, o persoană de o mare capacitate, Mirabela Amarandei, de la Universitatea din Bucureşti, m-a invitat să moderez alături de ea secţiunea Educaţie pe platforma România 100, premergătoare partidului. I-am spus că sunt membru PNL, dar asta n-a fost o problemă. În acea perioadă s-au dezbătut o mulţime de probleme şi posibile soluţii şi exista senzaţia că din aceste dezbateri va creşte o energie care va transforma realitatea. Partea proastă e că ulterior USR-PLUS n-a ştiut ce să facă cu această energie. Aproape nimeni dintre participanţii la dezbateri nu mai e acolo, deşi acea cartografiere a României ar fi fost un program viabil de guvernare. Nu ştiu de ce USR a abandonat, pentru mine rămâne ceva stupefiant.

"Dacă accept, ajunge şi aici"

- Sunteţi preocupat de războiul din Ucraina. Poate un filozof să ajute oamenii să-l înţeleagă?

- În 1946, filozoful german Karl Jaspers a scris un text absolut impresionant, "Culpa germană", în care spunea că există patru tipuri de vinovăţii pentru ororile celui de-al Doilea Război Mondial. Prima e culpa criminală: omul care a apăsat pe trăgaci este criminal, potrivit Dreptului penal, iar asta se condamnă. În al doilea rând, există vinovăţia politică, a celui care din vârful piramidei dă ordin celui care apasă pe trăgaci: trebuie stabilit tot lanţul de comandă, în cadrul acestuia trebuie stabilite vinovăţiile, care şi ele se judecă în tribunale. Există, în al treilea rând, culpa morală. Oamenii care au trăit în Germania într-o măsură sau alta au ştiut şi într-o formă sau alta au fost de acord cu ce s-a întâmplat. Au avut o vinovăţie lăuntrică şi era nevoie de o pedagogie la scară naţională care să-i pună faţă în faţă cu indiferenţa lor care a creat catastrofa. În fine, există culpa metafizică, a noastră a tuturor celor care n-am împiedicat oroarea şi care avem datoria de a gândi de aşa manieră ca să nu se mai repete.

Asta e una din poziţiile de pe care privesc războiul Rusiei din Ucraina, care ne priveşte pe toţi, şi nu doar la nivelul faptului că se scumpeşte uleiul, ci pentru că oriunde în lume este înjosit umanul din om, e înjosit umanul din toţi oamenii. Inclusiv din mine. E un lucru pe care, dacă eu îl accept, mai devreme sau mai târziu ajunge şi aici, ajunge şi la mine. Ca atare, trebuie să gândim şi să înţelegem cum a fost posibil şi ce e de făcut.

- Dacă Occidentul izolează Rusia nu doar economic, ci şi cultural, punând la index artişti ori sportivi, nu ar trebui să ne gândim că asta duce la naşterea unei imense Corei de Nord la graniţa noastră?

- Posibilitatea există, dar nu din cauza noastră, ci fiindcă prin cenzură conducerea Rusiei interzice orice informaţie care nu-i convine. S-a ajuns la nebunie, un om flutură pe stradă o coală albă, pe care nu scrie nimic, şi e săltat de forţele de represiune. Şi eu mi-am pus întrebarea şi am ajuns la concluzia că da, e o greşeală să interzici dirijorii ruşi doar pentru că sunt ruşi. Greşeala asta ar trebui remediată în felul următor: putem accepta ca dirijorul să ţină concerte, iar înainte toată sala să urmărească 5 minute imagini de la Bucha. Dacă în condiţiile astea nu vrea să ţină concertul, nu înseamnă că noi l-am dat afară.

"Valorile abstracte au devenit palpabile"

- Nu e şi ipocrizie? În fond, Europei îi este mai uşor să renunţe la serviciile unui artist decât la gazul rusesc...

- Sigur că e mai uşor să pui embargo pe un dirijor decât pe energie, dar dacă o ţară ca Ungaria sau Germania, dependente de gazul rusesc, l-ar tăia de azi pe mâine, ar ajunge la mişcări populiste care ar forţa schimbarea guvernelor, şi mă întreb dacă asta nu i-ar folosi lui Putin mai mult decât miliardele din gaz şi petrol.

- Cu alte cuvinte, cetăţeanul care îşi alimentează maşina la Lukoil are sau nu culpa metafizică de care vorbeaţi?

- Fireşte că cetăţeanul trebuie să înţeleagă lucrurile astea. Dar nu-i putem spune "uite, iarna asta o să tremuri de frig şi în felul ăsta eşti solidar cu Ucraina"! Eu cred că reacţia lui ar fi inversă, iar dacă în Europa s-ar produce haos el i-ar folosi lui Putin mai mult decât miliardele din gaz şi petrol. În fond, banii ăştia nu merg neapărat în arme, cât în încercarea de a-şi echilibra economia în urma sancţiunilor, şi de aceea măsurile luate de SUA şi Europa mi s-au părut extraordinar de coerente.

Până la urmă, Putin a oferit Europei criteriul de solidaritate. Timp de 30 de ani Europa a fost într-o logică a deschiderii de aşa manieră încât vedeam ce integrăm, dar la un moment dat nu mai ştiam în ce. Acum, având inacceptabilul la graniţă, ne gândim din nou foarte concret la valorile europene despre care nu s-a mai vorbit de mult ori care ţineau mai degrabă de retorică şi care, ca orice lucru ce ţine de retorică, se demonetizau. Ce înseamnă Europa? Viaţă, libertate, respect faţă de viaţă, faţă de persoană... Acei oameni de la Mariupol legitimează aceste valori cu vieţile lor. Dintr-o dată aceste valori, care păreau abstracte, au devenit cât se poate de palpabile.