URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
22 Februarie 2022, 11:27

Un primar din Bihor, acuzat de ANI că a încălcat legea. A semnat acte pentru ca fiul său să poată construi o agropensiune

Un primar din Bihor, acuzat de ANI că a încălcat legea. A semnat acte pentru ca fiul său să poată construi o agropensiune (sursa foto: ghidulprimariilor.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Agenția Națională de Integritate a mai „prins” un lot de 19 aleși comunali și funcționari în incompatibilitate și conflicte de interese, printre care și pe primarul comunei bihorene Gepiu. Ioan Purge este acuzat de conflict de interese pentru că i-a „produs foloase” propriului fiu, semnându-i documente așa încât acesta să-și poată înființa o agropensiune.

Edilul PSD-ist afirmă că va contesta decizia ANI în instanță, considerând-o nejustificată.

„A semnat”

„În calitate de primar, a semnat două certificate de urbanism și o serie de documente necesare pentru înființarea unei agropensiuni de către fiul său, generându-se astfel un folos material pentru fiul persoanei evaluate”, arată un comunicat al ANI transmis marți, referitor la 19 aleși și foști aleși comunali, precum și funcționari publici, și în care se precizează că primarul comunei Gepiu, Ioan Purge, a fost găsit în „conflict de interese administrativ”, motiv pentru care instituția va sesiza Parchetul.

Potrivit ANI, edilul a încălcat prevederile unui articol din Legea 161/2003 privind regimul incompatibilităților și conflictului de interese, conform căruia „primarii sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I”, precum și un articol din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, conform căruia actele administrative astfel emise „sunt lovite de nulitate absolută”.

Obligația primarului

Contactat de BIHOREANUL, primarul comunei Gepiu s-a arătat surprins de decizia ANI, afirmând că nu a fost înștiințat despre aceasta, precizând însă că știa despre cercetarea sa, începută cu doi ani în urmă.

„Mie ANI nu mi-a trimis nicio înștiințare. Sunt surprins pentru că acum doi ani, când mi-a cerut un punct de vedere, am explicat că nu am făcut decât să pun în aplicare legislația existentă, care mă obliga să semnez actele pe care sunt acuzat că le-am semnat”, a spus edilul.

Concret, acesta a arătat că fiul său a câștigat un proiect finanțat cu fonduri UE prin Oficiul Județean de Finanțare a Investițiilor Rurale pentru înființarea unei agropensiuni, iar el nu a făcut decât să-i semneze un certificat fiscal care atestă că acesta nu avea datorii față de bugetul local, un certificat de urbanism și o autorizație de construcție.

„Legea spune că aceste acte le semnează obligatoriu primarul, nu am făcut nimic ilegal. Voi ataca decizia ANI în instanță pentru că nu au produs niciun folos fiului meu”, a declarat primarul.

Folos pentru fiul cu handicap

Decizia ANI de constatare a unui conflict de interese în cazul primarului din Gepiu acuzat că a semnat acte în beneficiul fiului său survine la două luni după ce aceeași instituție l-a găsit în conflict de interese pe fostul primar al comunei Avram Iancu din perioada 2016-2020, Traian Micle, deoarece acesta a semnat acte pentru ca soția sa să poată fi plătită ca însoțitor pentru fiul lor, cu handicap grav.

„Avem un băiat cu handicap grav, de gradul I, care îi dă dreptul să beneficieze de însoțitor. Handicapul i-a fost stabilit cu mult înainte să devin primar. Potrivit legii, în asemenea situații, mama are dreptul să fie însoțitor plătit. Eu i-am semnat hârtii care să îi dea acest drept, la fel cum am semnat și pentru alți locuitori din comună aflați în aceeași situație. Folosul primit a fost de câteva sute de lei pe lună”, declara Micle BIHOREANULUI la acea vreme.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
intreb si eu
Intreb si eu: cine tebuia sa semneze documentul? daca nu cel imputernicit de functie? s-a folosit de banii publici? Au furat de la buget? Au adus prejudicii primariei? trebuia sa se mute din localitate?
Postat 22 Februarie 2022, 17:18 de scortosul
Imbecilitate maxima
O întrebare simplă care este" folosul material" cele doua ,trei fircalituri pardon semnăturii pai nu îl obliga legea sa semneze ,in loc să se ocupe de lucruri serioase umbla după mărunțișuri fara valoare, o instituție depășită care umbla după potcoave .... simulând muncă și în final facandu-se de ciocolată.
Postat 22 Februarie 2022, 13:37 de User anonimizat
Contestația primarului din Gepiu va fi admisă și ANI se va face de rușine ca altădată.
Primarii sunt obligați prin lege să ia act și să elibereze documentele solicitate de către cetățeni. Că fiul a fost acela, cerând un act la care are dreptul, nu face diferența pentru că e un drept din partea lui și o obligație din partea primarului comunei. Ar trebui nu numai contestată decizia ANI, ci făcut plângere penală pentru abuz din partea reprezentanților acestei instituții. Direct și personal, cu solicitare de despăgubiri pentru piedicile puse unei afaceri a unui contribuabil. Și nu oricum, ci inclusiv la băgătorii în seamă de la Bruxelles din comisiile juridice care monitorizează statele membre. Pe de altă parte, dacă ANI suspicionează ceva legat de neconformitatea actului administrativ semnat de primar și a certificatului de urbanism cu pricina, atunci trebuia să se adreseze procurorilor DNA, nu să soluționeze cauza stabilind că un primar a făcut ceva ce tocmai legea îl obliga să facă. Asta-i România Normală, Liberală și Digital? Că dacă certificatul de urbanism era emis online, cam ce justifica ANI d.p.v. al conflictului de interese? Retardații mintali și-au făcut loc călduț la ANI?
Postat 22 Februarie 2022, 12:10 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON