Pentru a fluidiza accesul spre noua Piaţă 100, Administraţia Domeniului Public Oradea anunţă că staţia de unde vor fi preluaţi călătorii de către autobuzele OTL a fost mutată la intrarea în str. Islazului.
Astfel, cei care vor să ajungă la Piaţa 100 nu vor mai urca din staţia situată în parcarea de la Auchan, ci vor fi preluaţi dintr-o staţie amenajată la intrarea în str. Islazului, colţ cu piaţa veche. De aici, autobuzele vor merge pe lângă Cartierul Europa, după care o vor lua în dreapta spre sensul giratoriu, vor intra direct în Piaţa 100, după care se vor întoarce pe centură, traficul nefiind aglomerat pe sensul opus. Autobuzele vor circula în fiecare sâmbătă şi duminică, începând cu ora 8.00. Frecvenţa mijloacelor de transport va fi din 10 în 10 minute, până la ora 14.00. Transportul pietonilor este gratuit, fiind suportat de către Administraţia Domeniului Public Oradea.
Loredana Buz,
Consilier Relaţii Publice ADP Oradea
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.