Un nou cutremur a avut loc, marți, în Oltenia, mai puternic decât cel de luni. De data aceasta, magnitudinea a fost de 5,7 grade pe scara Richter. Și acest seism s-a simțit în Bihor, după cum au declarat BIHOREANULUI mai mulți localnici din Oradea.
Cum au simțit orădenii noul cutremur
Seismul a fost simțit de locuitori din zona centrală a municipiului. „Au tremurat ghivecele pe pervaz. S-a mişcat şi candelabrul”, a precizat o orădeancă din zona străzii Crinului.
La fel ca în ziua precedentă, seismul s-a simțit și în zona Spitalului Județean Oradea. „Iar s-a scuturat patul cu mine, în jurul orei 15.10”, a spus un pacient internat aici.
Cetățeni care locuiesc la etajele superioare ale blocurilor de pe strada Oneștilor au mărturisit BIHOREANULUI că s-au speriat când au auzit geamurile că vibrează și au văzut că obiecte din casă s-au mișcat.
Mesaje similare au fost postate de internauți și pe grupul de Facebook Oradea.
Potrivit acestora, cutremurul s-a simțit și în cartierele Nufărul, Velența, Rogerius, Ioșia, utilizatorii rețelei spunând că au simțit cum s-au mișcat candelabrele ori diverse piese de mobilier.
„Nu am avut înregistrate apeluri prin 112”, a declarat BIHOREANULUI purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, locotenent Camelia Roșca.
Clădiri și mașini avariate în țară
Presa centrală notează că noul seism a fost mai puternic decât cel de ieri.
Digi24 scrie, citând INFP, că noul seismul s-a produs la ora 15.16, în Oltenia, Vâlcea, la adâncimea de 28.638 km.
Atât site-ul Centrului European de Seismologie (EMSC), cât și cel al Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP) au devenit inaccesibile marți după amiază.
Conform Antena3, la Râmnicu Vâlcea tencuiala de pe fațada unei clădiri a căzut peste scaunele unei terase.
Cutremurul s-a resimțit în mai multe orașe mari ale țării.
Pe internet au apărut mai multe înregistrări din diverse zone ale țării, precum Cluj, Alba, Tismana (video jos). O companie de aici a postat un filmuleț în care se vede cum „tremură” pământul.
„Mamă, ce tare se simte”, a spus un alt internaut, care a simțit cutremurul în Deva.
În imaginile postate de acesta se văd obiecte de mobilier clătinându-se (video jos).
Târgu Jiu, cel mai afectat oraș
În Târgu Jiu, mai multe clădiri au fost avariate, inclusiv Primăria. Acest oraș pare a fi cel mai avariat în urma cutremurului, conform presei centrale.
De pe una dintre clădirile din centru ar fi căzut coșurile de fum, avariind mai multe mașini. Într-un magazin din aceași zonă au căzut diverse mărfuri de pe rafturi.
Corespondentul Digi24 la fața locului afirmă că, din câte se pare tavanul unei săli de cinema s-a prăbușit.
Locuitori panicați, doi răniți ușor
Locuitorii din Târgu Jiu sunt panicați, conform aceleiași surse.
„Panica este generalizată în rândul populației. Am văzut oameni pe stradă care plângeau”, a transmis corespondentul Digi24 din Târgu Jiu.
Potrivit Agerpres, două persoane din municipiul Târgu Jiu au fost rănite uşor în timpul cutremurului de marţi.
Purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu, Mihaela Ţicleanu, a declarat că un bărbat de 43 de ani s-a prezentat la Urgențe cu un traumatism cranian minor după ce a fost rănit de o bucată din tencuială căzută. „A mai fost o femeie de 32 de ani, care a alunecat acasă în timpul cutremurului. Niciunul nu a avut nevoie de internare. S-au mai prezentat cinci pacienţi cu atacuri de panică, nu au avut nevoie de internare”, a mai spus Mihaela Ţicleanu.
Într-o declarație de presă făcută după cutremur, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că „nu sunt efecte grave, nu avem răniți grav, nu avem victime”.
Este a doua zi consecutivă în care în Oltenia are loc un cutremur resimțit în mai multe zone ale țării, inclusiv în Bihor.
Așa cum BIHOREANUL a mai scris, luni după amiază, în județul Gorj, s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 5,2 la o adâncime de doar 15 kilometri.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.