Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja (foto), a fost, miercuri, în vizită la Oradea, unde a participat inclusiv la lansarea primului hub de inovaţie medicală din România.
Cu acest prilej, Burduja a spus că ţara are nevoie de o nouă lege a societăţilor comerciale, care să încurajeze startup-urile.
Statul are planuri mari
"România are o lege a societăţilor comerciale veche de 32 de ani, Legea 31 din 1990. În continuare, un startup cu potenţial înalt de inovare, de exemplu în domeniul inteligenţei artificiale, are acelaşi regim juridic ca o şaormerie din colţul străzii. Ori alte state ne învaţă că astfel nu poţi să ai o dezvoltare a ecosistemului de inovare", a declarat Burduja.
Potrivit acestuia, România va avea la dispoziţie aproape jumătate de miliard de euro din fonduri europene şi va căuta să investească în companii care propun soluţii inovatoare, prin Fondul Român de Inovare.
"Vrem să intervenim în partea de început a unei afaceri, acolo un este riscul cel mai mare, şi pe modelul altor state, al Americii prin Silicon Valley, Israel, Islanda, să susţinem aceste afaceri la început de drum, să putem de fapt co-investi alături de parteneri privaţi reputabili la nivel internaţional. Lăsându-le selecţia acestor companii partenerilor privaţi, Statul Român să vină cu investiţii în acţiuni", a spus ministrul.
Atât modificarea legii societăţilor comerciale, cât şi Fondul Român de Inovare sunt deocamdată planuri, care ar putea deveni realitate anul viitor, dacă România va avea un context politic favorabil.
"Odisee" de inovare
Burduja a făcut aceste declaraţii înainte de lansarea BIOdyssey, primul hub de inovaţie medicală din România, în cadrul Conferinţei Internaţionale de Tehnologie Medicală SSIMA organizată în Oradea, la care participă reprezentanţi ai mediului academic, medical şi de afaceri din mai multe ţări.
Practic, acest hub va reuni experţi în antreprenoriat şi tehnologii medicale din mai multe ţări, inclusiv Israel şi Japonia, pentru a stimula înfiinţarea de startup-uri, prin identificarea nevoilor şi soluţiilor.
BIOdyssey va însemna mai multe work-shop-uri care se vor ţine în Bucureşti. Doritorii pot aplica în program pe site-ul hub-ului, www.biodyssey.eu.
La conferinţa SSIMA a participat miercuri şi secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu (foto jos), care le-a spus jurnaliştilor că România are la dispoziţie resurse financiare pentru investiţii în sistemul sanitar.
"Ne bucurăm de 2,85 miliarde numai prin PNRR şi de resurse semnificative comparabile prin viitorul program operaţional de sănătate. Sunt resurse fără precedent în România şi care au puterea de a face o diferenţă", a declarat Baciu.
În vizită şi la Universitate
Pe de altă parte, la Oradea, ministrul Burduja a mai vizitat, alături de primarul Florin Birta, şantierul viitorului incubator de afaceri din Oradea şi, împreună şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a participat la o întâlnire cu conducerea Universităţii din Oradea.
În faţa universitarilor, ministrul a spus că trebuie aduşi acasă cercetătorii români din străinătate.
"În una-două săptămâni, vom lansa cel mai important proiect care îi vizează pe cercetătorii români, de top, din diaspora. Vrem să-i readucem acasă. Vor fi alocate 160 de milioane de euro, în granturi de câte 1,4 milioane, pe trei ani, pentru finanţarea unor activităţi de cercetare la cel mai înalt nivel. Aceasta înseamnă circa 120 de beneficiari ai acestor granturi. Ar fi bine ca Universitatea din Oradea să înceapă deja să caute astfel de parteneri în cercetare", a precizat ministrul Burduja, citat într-un comunicat al Primăriei.
Burduja a mai făcut o vizită şi la singura clădire certificată "low energy" (cu un consum redus de energie din judeţ), care găzduieşte două companii orădene de IT, Creatopy şi Flipsnack, şi şantierul viitorului incubator de afaceri "Cresc Oradea Mare", care va funcţiona în clădirea fostului spital de neurologie din str. Louis Pasteur. De asemenea, a aflat despre ecosistemul local de IT de la reprezentanţii Make IT Oradea, organizaţia fondată la iniţiativa Primăriei Oradea şi a Agenţiei de Dezvoltare Locală Oradea pentru stimularea startup-urilor IT.





Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.