Un camion a luat foc în mers, miercuri, pe drumul expres din Oradea.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana a anunțat că pompierii Detașamentului 2 Oradea acționau, în cursul dimineții, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autocamion aflat în mers, pe drumul expres din municipiu, în zona Gării.
Flăcările se manifestau la capul tractor, conform purtătorului de cuvânt al ISU, lt. col. Camelia Roșca.
La ora 10.50, incendiul a fost lichidat.
Pompierii urmează să analizeze cauza incendiului.
UPDATE:
Cauza incendiului
Potrivit unei informări transmise de ISU Crișana, cauza cea mai probabilă a incendiului a fost un conductor electric defect.
Focul a distrus capul tractor al vehicului, pompierii reușind să salveze remorca basculabilă, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Crișana, locotenent colonel Camelia Roșca.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.