Tragedie într-o familie din satul bihorean Borod, unde un bărbat în vârstă de 37 de ani a murit, luni seară, după ce s-a electrocutat.
Se pare că bărbatul lucra ceva la mașina de spălat rufe, aflată în curtea gospodăriei, când curentul electric l-a pus la pământ. Speriată, soția bărbatului l-a sunat pe cumnatul ei, care în jurul orei 22 a sunat la numărul unic de urgență 112.
Potrivit Alinei Butaci, responsabil de comunicare în cadrul ISU Bihor, la fața locului au intervenit un echipaj de prim-ajutor din Aleșd și un echipaj de terapie intensivă mobilă din Oradea.
Salvatorii au încercat circa o oră să-l resusciteze pe bărbat, dar din nefericire fără succes. În final, i-au declarat decesul.
Bărbatul era căsătorit și avea doi copii minori, pe care îi creștea cu greu, familia fiind una sărmană.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.