URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Februarie 2018, 11:01

Rugă pentru părinţi: Adoptat din Bihor, finlandezul Dacian îşi caută părinţii şi după 20 de ani (FOTO)

Rugă pentru părinţi: Adoptat din Bihor, finlandezul Dacian îşi caută părinţii şi după 20 de ani (FOTO) ZIUA INDEPENDENŢEI. Dacian a început o viaţă nouă, la 6 ani, într-o lume nouă. Crescut până atunci în Leagănul de Copii din strada Traian Lalescu, unde a suferit bătăi şi lipsuri, băiatul a fost adoptat de un cuplu finlandez şi apoi a ajuns pe o insulă din Marea Baltică. Era în 1998, pe 6 decembrie, Ziua Independenţei în Finlanda. "Mama mi-a spus că şi eu, şi Finlanda, ne sărbătorim în aceeaşi zi independenţa", zice tânărul
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dacă oamenii care i-au dat viaţă l-au alintat vreodată sau nu, Dacian habar nu are. Avea doar doi ani şi jumătate când a fost găsit în gara din Tinca de un angajat al CFR. Nici urmă de mama sau de tata...

Ajuns acum la 25 de ani, locuieşte pe o insulă din Marea Baltică alături de părinţii adoptivi, Eva şi Jim Sölgén, şi este pasionat de computere şi de fotografie. Deşi pare să nu ducă lipsă de nimic, are totuşi o dorinţă uriaşă neîmplinită: să-şi găsească părinţii biologici. Nu e furios pe ei, dar vrea să ştie "de ce?"...

Niciodată uitaţi 

Povestea lui Dacian Sölgén (foto) a ieşit la lumină la începutul acestei luni, când a fost mărturisită pe o pagină de Facebook specială, "The never forgotten Romanian children / Copiii niciodată uitaţi ai României". Deschisă de o româncă stabilită în Irlanda, pagina găzduieşte poveştile copiilor adoptaţi în străinătate, care la maturitate îşi caută rădăcinile. Cu ajutorul ei, peste 300 de români adoptaţi în anii ’90, după ieşirea din comunism, au reuşit să-şi găsească familiile naturale.

Dacian a aflat recent despre pagină şi n-a ezitat să se confeseze. Are 25 de ani şi locuieşte în Mariehamn, capitala insulei Åland, din Marea Baltică, teritoriu finlandez. Se "trage" însă din Bihor. În 1994, pe când avea 2 ani, fusese găsit în gara din comuna Tinca, fără acte, fără însoţitori, fără părinţi. "Au vrut să mă părăsească sau m-au pierdut", zice Dacian, care bănuieşte că până şi prenumele i-a fost dat la orfelinat, nu de părinţi. Familia care l-a adoptat a aflat, probabil de la angajaţii Leagănului, că ar fi fost găsit de un muncitor feroviar, un anume Teodor Maskas.

"Leagăn" de groază 

Fără părinţi care să-l caute, băiatul a ajuns la Leagănul pentru Copii din Oradea, de pe Traian Lalescu nr. 3, denumit mai târziu Centrul de Plasament nr. 1 Oradea. Pe atunci, orfelinatul era al Ministerului Sănătăţii şi găzduia sute de copii abandonaţi, şi din cei sănătoşi, şi cu dizabilităţi.

Despre părinţii biologici Dacian nu are nicio frântură de amintire, dar din "Leagăn" a rămas cu destule, toate urâte. Micuţii aveau pepeni la discreţie de la pieţarii din Rogerius, însă, "în compensaţie", mâncau şi destulă bătaie de la îngrijitori.

"În fiecare zi eram bătuţi cu băţul. Au început să ne sorteze în stânga şi în dreapta. Cei care erau în dreapta primeau mâncare, cei care erau în stânga erau pedepsiţi să se uite cum primesc mâncare ceilalţi", povesteşte tânărul. Copiii erau bătuţi chiar şi cu cabluri. "În altă zi ne-au izbit de pereţi şi ne-au aruncat în tomberoane şi ne-au ameninţat că lasă maşina de gunoi să ne ia. Poate era mai bine să fi venit maşina de gunoi să ne ia...".

De faţadă 

Urmele bătăilor nu se vedeau. Într-o zi, chiar el a fost pus să pozeze, aşezat pe un imens tigru de pluş în curtea Leagănului, probabil pentru a fi introdus în procesul de adopţie. "Poza a fost făcută între 1995 şi 1997, trebuia să pară că mă distrez", spune Dacian, căruia totuşi i se vedea supărarea în priviri.

Tânărul îşi aminteşte că într-un an a venit Moş Crăciun în vizită, dar şi cameramanul unei televiziuni. "Desigur, cât a fost acolo cameramanul, angajatele s-au purtat frumos. Apoi au început imediat să ne ia jucăriile şi dulciurile, cred că le-au dus copiilor lor", povesteşte Dacian.

Din orfelinat, îşi aminteşte şi câteva nume de îngrijitoare, "femei rele" - Morica, Viorica, Alina, dar şi ale unor prieteni - Marcello, Norbert, Sergiu, Mario. "Era un copil căruia nu-i plăcea de nimeni. A devenit foarte încăpăţânat. Îl înţeleg. Văzuse lucruri pe care nu ar trebui să le vadă niciun copil", spune Dacian despre cel din urmă.

"Părinţii noi"

Coşmarul său s-a încheiat în iarna lui 1998. Pe 27 noiembrie au venit să-l ia doi tineri finlandezi dornici să adopte un copil, Eva şi Jim Sölgén. Ajunseseră în România printr-o fundaţie numită Interpedia, care facilita adopţii internaţionale.

"A venit medicul după mine şi m-a dus într-o cameră să mă îmbrace. Mi-a spus că voi locui într-o casă nouă. Eram fericit. Mai erau şi alţi copii pe care urmau să-i ia străinii sau părinţii noi, cum le ziceam noi", îşi aminteşte Dacian, care acum nu mai ştie limba română, fiindcă n-a vorbit-o de atâţia ani.

După întâlnirea cu părinţii cei noi, băiatul a călătorit cu aceştia şi cu reprezentanţii fundaţiei până în Sălaj, la Cehu Silvaniei, unde a rămas timp de 10 zile, probabil "de acomodare". De acolo s-au dus la Budapesta, de unde urmau să ia avionul spre Finlanda. "Am simţit că sunt dus într-o lume nouă, şi aşa şi era", spune tânărul.

O nouă şansă

În Finlanda, a fost întâmpinat de noii verişori şi, apoi, dus la noua sa casă. "Prima mea amintire este că totul era atât de calm şi paşnic... Aveam o casă nouă şi părinţi iubitori care mă îngrijeau. Dumnezeu îmi dăduse o nouă şansă", zice Dacian.

Tânărul nu ştie dacă aparţine sau nu etniei rome, ci doar că e român. La şcoală, în ţara adoptivă, unii colegi îl mai necăjeau din cauza asta. "Probabil nu-şi dădeau seama că e greşit. Oricum, a fost doar o perioadă", se consolează el.

Între timp, Dacian a absolvit studii informatice şi de comunicare. "Principalele mele pasiuni sunt informatica, dezvoltarea de jocuri, muzica, fotografia şi fotografia de tip 360 grade". De altfel, de un an, a devenit colaborator al companiei Google, primind titulatura de "trusted photographer". "Fotografiez restaurante sau locuri turistice şi alte lucruri de genul ăsta care se folosesc pentru Google Maps", explică el.

Doar o dată

În România a mai venit o singură dată, în 2007, când a fost în Bucureşti, la Braşov şi la Marea Neagră. În Bihor nu, dar ar face-o negreşit dacă şi-ar găsi părinţii. De când povestea lui a devenit cunoscută şi în România, i s-a recomandat să înainteze o cerere Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, aşa încât să capete acces la dosarul său de adopţie. Formalităţile, însă, sunt de durată.

"Adopţia a fost stabilită de o instanţă, aşa că tot o instanţă trebuie să permită accesul la dosar. Aşa spune legislaţia", explică şeful Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, Călin Puia. Probabilitatea ca tânărul să afle din hârtii informaţii esenţiale sunt însă mici, tocmai pentru că a fost găsit într-o gară, iar la orfelinat nu l-a căutat vreo rudă.

Tinca e tăcută

Anunţul lui Dacian că îşi caută părinţii biologici a fost răspândit pe internet de peste 2.000 de persoane, dar deocamdată fără rezultat. Localnicii din Tinca au auzit despre asta, însă şi de acolo întârzie să apară vreo "pistă", oricât de modestă. "Am vorbit cu oamenii, inclusiv cu liderul comunităţii romilor, nu se ştie nimic", spune primarul comunei, Teodor Coste.

BIHOREANUL a aflat că omul care l-ar fi găsit pe Dacian, Teodor Maskas, încă mai trăieşte, dar, ajuns la 80 de ani, nu-şi aminteşte mare lucru. De altfel, nu este exclus ca băiatul să nici nu fi fost născut acolo, ci în altă localitate, poate chiar în alt judeţ.

Cu toate astea, oriunde i-ar fi părinţii, Dacian speră în continuare să-i găsească. Şi nu pentru a-i certa. "Dorinţa mea e să ştiu ce s-a întâmplat. M-au pierdut? M-au abandonat? De ce?", zice el, adăugând că vrea să le arate că trăieşte şi-i sănătos. Să afle, dacă s-au întrebat vreodată...


LOCUL ORFANILOR
Casa de copii nu e acasă

Înfiinţat în 1903, Leagănul pentru copii din strada Traian Lalescu a funcţionat până în 2004 ca centru de plasament pentru copii cu vârsta de până la 16 ani părăsiţi fie la naştere, fie ulterior. Între 1994 şi 1998, cât a stat Dacian acolo, aşezământul găzduia, în medie, 550 de copii. În 1998, anul în care Dacian a fost înfiat de cuplul finlandez, numărul adopţiilor din Oradea a crescut de la 19 la 46. Din acestea, 14 adopţii au fost naţionale, de către cetăţeni români, şi 32 internaţionale, de către străini.

Chiar şi după reformarea sistemului de protecţie a minorilor în România post-comunistă, tratamentele abuzive au fost perpetuate, însă la scară redusă. În 2013 a ieşit la iveală faptul că în Centrul de Plasament pentru Copii cu Probleme Psihosociale, care funcţiona în fosta clădire a Leagănului, au fost săvârşite abuzuri grave, se consumau droguri, aveau loc bătăi şi chiar violuri, toate fiind sesizate de un ONG, Centrul de Resurse Juridice, şi confirmate de un control al Consiliului Judeţean Bihor, în subordinea căruia funcţionează aşezământul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON