URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Septembrie 2018, 18:59

Azil pe... râpă: Consiliul Judeţean a gonit ONG-ul care administrează Centrul pentru adulţi cu handicap din Rîpa

Azil pe... râpă: Consiliul Judeţean a gonit ONG-ul care administrează Centrul pentru adulţi cu handicap din Rîpa ADIO! Înainte ca CJ Bihor să evacueze Centrul din Rîpa, voluntarii Fundaţiei Biruitorii le-au pregătit asistaţilor o masă festivă. „Nimeni n-a crezut că se va închide un centru aşa frumos, credeam că în locul nostru vor aduce personal din Oradea să-l preia. Dar pe 5 august au fost trimise pur şi simplu ambulanţe pentru cei nedeplasabili, iar pe ceilalți bolnavi i-au dus cu un autobuz. Bieţii oameni plângeau că nu vor să plece!”, spune psihologul Filinuţa Muscă, cea care a coordonat activitatea Centrului
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

DGASPC Bihor inaugura în 2017 unul dintre primele aşezăminte sociale din România realizate din fonduri europene - Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor Adulte cu Handicap din Rîpa. În 2011, azilul a fost tot printre primele a căror administrare a fost externalizată, prin licitaţie, către un ONG specializat în asistenţă socială - Fundaţia Biruitorii.

Acum, Centrul înregistrează o nouă premieră: Fundaţia a plecat, chiar din cauza Consiliului Judeţean, iar până la găsirea unei alte asociaţii dispuse să-l preia, şefii acestei instituţii au decis că, decât să plătească temporar angajaţi care să îngrijească cei 50 de bolnavi, e mai comod să-i ducă în aziluri private...

Pe bani europeni

Centrul din Rîpa a fost înfiinţat pentru a reduce numărul adulţilor cu dizabilităţi din vechile aziluri „de stat”, în baza unui proiect cu fonduri UE în valoare de 526.016 euro. La vremea respectivă a fost cotat ca un aşezământ de lux: avea cabinete de psihologie, kinetoterapie şi asistenţă socială şi peste 30 de angajaţi - asistenţi medicali, medic, psiholog, asistenţi sociali, fiziokinetoterapeuţi, ergoterapeuţi - pentru îngrijirea a 37 de adulţi cu dizabilităţi psihice medii şi grave proveniţi de la Ciutelec.

În 2011, Centrul a fost cuprins într-un program de externalizare al DGASPC, cu scopul de a reduce cheltuielile. Dacă până atunci costurile anuale pentru un bolnav erau de 22.000 lei, după externalizare ele s-au redus semnificativ, la 14.000 lei. Explicaţia? Fiecare fundaţie interesată să ia în administrare un aşezământ a trebuit să asigure din surse proprii o cofinanţare de minimum 15%.

Din 21 de centre, câte are judeţul, pentru 15 s-au găsit ONG-uri care să le administreze. Aşa a ajuns Centrul din Rîpa în grija Fundaţiei Biruitorii, care, în plus, a preluat din alte centre încă 15 adulţi cu handicap mediu sau grav, îngrijind în total 52 de persoane.

Asistenţă în... construcţii

După 7 ani de activitate, în această primăvară ONG-ul a decis, însă, să renunţe. Motivele? Dificultăţile cauzate de schimbarea legislaţiei, ca de exemplu obligaţia fundaţiilor de a majora salariile angajaţilor deşi alocaţia de la DGASPC a rămas neschimbată din 2015, dar şi cea de a avea un număr cel puţin egal de salariaţi cu al persoanelor asistate.

În plus, deşi contractul de administrare expira în luna mai, CJ Bihor a pregătit cu întârziere caietele de sarcini pentru licitarea administrării pe următorii trei ani, ba a şi inclus condiţii aberante şi imposibil de îndeplinit. „Ni se cerea să facem noi investiţii, deşi Centrul este modern. Noi suntem specializaţi în asistenţă socială, nu în construcţii. Şi din ce să facem investiţii?”, spune preşedinta Fundaţiei, Didona Fodor.

Prin urmare, ONG-ul a refuzat prelungirea contractului de administrare prin act adiţional şi nici nu s-a mai înscris la licitaţia programată săptămâna trecută, mai ales că ajunsese în pragul colapsului financiar. „Salariul minim a crescut de trei ori faţă de momentul preluării Centrului, alocaţia de hrană s-a dublat, iar noi avem de la DGASPC acelaşi buget ca acum trei ani. Ca să putem achita toate cheltuielile, am umblat după sponsorizări în tot judeţul”, explică Fodor.

Închis pentru... licitaţie

Călin Puia, director DGASPC BihorPentru a evita închiderea Centrului, DGASPC a cerut CJ Bihor să-l reintroducă temporar în propria organigramă, fapt care, spune directorul Călin Puia (foto), proaspăt „mutat temporar” din funcţie, ar fi permis detaşarea de personal din centrele rămase neexternalizate, pentru a îngriji bolnavii de la Rîpa până la găsirea unei alte fundaţii care să preia aşezământul.

Atât doar că, în ciuda urgenţei, din 15 iulie conducerea CJ Bihor n-a pus solicitarea pe ordinea de zi, pentru adoptarea unei Hotărâri în acest sens. În schimb, şefii judeţului au decis, pur şi simplu, să închidă Centrul, cel mai modern din tot Bihorul, mutându-i pe bolnavi în aziluri private, unde costurile sunt mai mari.

„Ar fi trebuit să facem prea multă documentaţie şi să obţinem aprobări de la Bucureşti. Nu s-a dorit de către conducere, s-a optat pentru închiderea temporară a Centrului”, a transmis BIHOREANULUI purtătorul de cuvânt al CJ, Adrian Simon, adăugând că procedura de licitaţie pentru un nou contract de administrare la Rîpa este în derulare, iar aşezământul ar putea fi redeschis.

În final, pe 27 august, la licitaţie s-a prezentat un singur ONG, Asociaţia Căminul Casa Matei din Bunteşti, a cărui ofertă este analizată în prezent, însă fără nicio garanţie că aceasta se va înhăma la ceea ce Fundaţia Biruitorii a dus cu greu timp de 7 ani, fiind „biruită” în final de birocraţie şi de nepăsarea celor puşi să conducă judeţul spre mai bine...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON