URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 23 FEBRUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Umblă pe la casele oamenilor o doamnă cu o sacoșă plină cu bani. Bate la ușă și întreabă: „Câți locuiți aici? Cinci persoane? Poftim 15.000 de euro”. Merge din casă în casă și dă fiecărui orădean câte 3.000 de euro. Doamna de care vorbim este Coana Europa. Ea ne dă bani, dar are și pretenții...
Zic şi eu
Adrian Cris
Miercurea trecută, eurodeputatul Emilian Pavel, de la PSD Bihor, a strălucit în efortul de a merita un nou mandat, la concurenţă cu mulţi alţi colegi, de la multilateral dezvoltata Rovana Plumb (atoate-ministră, la Mediu, Fonduri Europene, Educaţie, Transporturi) până la Gabriela Zoană (o antieuropeană aproape declarată). Miluţ a încercat, în sincron cu tot Partidul, cu Guvernul, cu ministrul (in)Justiţiei şi cu trompeţii din presa arondată, să blocheze candidatura fostei şefe DNA Laura Codruţa Kovesi la conducerea viitorului Parchet European.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
E frustrant, enervant și, în final, chiar amuzant să vezi cum omul obișnuit se implică trup și suflet în orice de pe lumea asta (fotbal, tenis, religie, medicină, finanțe și bănci, cinematografie, rețete de zacuscă, vaccinuri naturiste și adevărul despre daci etc.), dar întoarce capul cu dezgust de la singurul domeniu care îi influențează viața de zi cu zi și viitorul pe termen lung, cel mai blamat, dar și cel mai important dintre toate - politica.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Printr-o decizie din 29 ianuarie 2019, Curtea Constituţională a stabilit că procesele verbale încheiate de ANAF la solicitarea procurorilor, care erau utilizate pe scară largă în dosarele de evaziune fiscală, nu mai pot constitui probe în procesele penale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Pleureziile sunt acumulări de lichid în spaţiul pleural (pleurele reprezintă 2 membrane care învelesc fiecare plămân şi care se află una în prelungirea celeilalte formând un "sac" închis). După natura lichidului pleureziile pot fi exudative (lichidul conţine o cantitate mai mare de proteine) sau transudative (lichid cu conţinut proteic mai mic). 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Statistic vorbind, milenialii stau mai puţin într-un loc decât generaţiile precedente. Nu petrec mai mult de doi ani într-o companie şi nu ezită să sară la oportunităţi mai bune de muncă atunci când acestea se ivesc. Pun mare preţ pe libertate şi mobilitate aşa că mulţi dintre ei sunt fie freelanceri, fie nomazi digitali.
28 Iulie 2015, 07:45

Nici cu sapa, nici cu mapa! CNADNR nu a angajat nici până acum o nouă firmă pentru refacerea DN 76 (FOTO)

Nici cu sapa, nici cu mapa! CNADNR nu a angajat nici până acum o nouă firmă pentru refacerea DN 76 (FOTO) DIN STOP ÎN STOP. Deşi CNADNR se declară îngrijorată doar pentru tronsonul Oradea-Beiuş, lucrările merg greu pe toată lungimea DN 76: împânzit cu semafoare, drumul de doar 19 km de la Beiuş la Ştei se parcurge într-o oră
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sătui să-şi rupă maşinile pe cel mai scurt traseu între Oradea şi Beiuş, bihorenii preferă să ocolească DN76 folosind drumul judeţean prin Tinca. La fel procedează, când pot, şi şoferii Ambulanţei, după ce gropile le-au stricat 15 din cele 70 de maşini. Pentru a nu ajunge în aceeaşi situaţie, SMURD intervine la urgenţe, mai nou, cu elicopterul...

Cu toate astea, lucrările nu doar că nu au fost urgentate, ci dimpotrivă. De parcă n-ar fi destul că firma angajată să reabiliteze acest tronson le-a abandonat, astfel încât Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale i-a reziliat contractul, dosarul licitaţiei prin care se caută alţi constructori a mai zăcut şi la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), care a dat undă verde pentru o nouă licitaţie abia vinerea trecută...

Ultimatum electoral

Proiectată în 2007 cu un credit bancar care n-a mai fost luat, scoasă la licitaţie în 2008, când a câştigat un grup de firme spaniole, relicitată apoi în 2009, când a fost împărţită pe 6 tronsoane, şi începută abia în 2011, reabilitarea DN76 Oradea-Deva se dovedeşte o misiune imposibilă.

Deşi din 2013 finanţarea de 437 milioane lei e asigurată cu fonduri europene nerambursabile, constructorii angajaţi de CNADNR pe cele 3 tronsoane din Bihor s-au mişcat în ritm de melc. Rezultatul? Cu câteva luni înainte să expire termenul-limită pentru finalizarea lucrărilor, pe cei 33,31 km dintre Vârfurile şi Ştei stadiul lucrărilor executate de Construct Mod e de numai 45,18%, între Ştei şi Beiuş (28 km, executant AZVI) de 11,43%, iar între Beiuş-Oradea (50,3 km, antreprenor CCCF Timişoara) de doar 7,37%.

Cum cel mai puţin a lucrat firma timişoreană pe acest din urmă tronson, vicepremierul Liviu Dragnea, aflat în septembrie 2014 la Oradea în vizită electorală, ameninţa că dacă într-o săptămână CNADNR nu-i reziliază contractul "vom sta de vorbă cu altcineva la conducerea Companiei".

Alţii la rând

Avertismentul n-a fost însă pus în practică, iar două luni mai târziu CNADNR anunţa că a aprobat o nouă soluţie tehnică, mai rapidă: reciclarea asfaltului existent pe şosea. Pe 5 noiembrie, un utilaj special apărea la ieşirea din Oradea spre Sînmartin, în prezenţa şefilor secţiei Bihor a Drumurilor Naţionale şi a prefectului Claudiu Pop, care explicau că tehnologia revoluţionară permitea refacerea a până la 2 km de şosea zilnic.

În mai 2015, însă, şeful CNADNR, Narcis Neaga (foto), declara tot la Oradea că îi "este ruşine" după ce a constatat că între Oradea şi Beiuş lucrările au progresat în ultimele 7 luni cu doar 0,7%, ceea ce însemna că din octombrie nu se mai lucrase practic deloc. Neaga a anunţat rezilierea contractului cu constructorul de pe acest sector, adăugând că, pentru a nu pierde finanţarea de la UE, cei 50,3 km vor fi împărţiţi în 3 loturi, pentru fiecare urmând să fie angajat de urgenţă alt antreprenor: "În 10 zile vom posta anunţul pe SEAP şi sperăm ca în 20-21 de zile să avem oferte, să se poată termina lucrările până la toamnă şi să nu pierdem banii europeni".

Tot la toamnă

Din 11 mai s-au scurs, totuşi, de trei ori mai multe zile decât cele "20-21" pentru desemnarea unor noi constructori, astfel că BIHOREANUL a încercat să afle dacă lucrările mai pot fi încheiate "până în toamnă". Înainte să obţină toate lămuririle din partea conducerii CNADNR, căreia redacţia i-a înaintat o solicitare scrisă, o parte din ele au fost furnizate săptămâna trecută de şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, Eugen Cecan.

Potrivit acestuia, întârzierea a fost determinată de necesitatea inventarierii lucrărilor efectuate de CCCF şi stabilirea celor ce trebuie duse la capăt de viitorii constructori, dar şi de ANRMAP, care a validat dosarul pentru noua licitaţie abia vinerea trecută, când l-a trimis şi către Jurnalul de Operaţiuni Financiare al UE, urmând să devină public prin intermediul SEAP cel târziu luni, 27 iulie.

"Tronsonul Oradea-Beiuş a fost împărţit în trei loturi de câte 15-17 km. Fiecare e scos separat la licitaţie deschisă. Anunţul trebuie să stea pe SEAP 21 de zile, iar apoi vor începe lucrările, care vor trebui încheiate în 75 de zile", simplifică Cecan, încrezător că "până la sfârşitul lunii octombrie se va circula pe carosabilul refăcut".

De unde atât optimism în condiţiile în care rezultatul licitaţiei poate fi atacat la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, dar şi în instanţă, ceea ce ar amâna lucrările încă o dată, pentru a câta oară? Poate doar pentru că, la cât e de încurcată treaba pe DN 76, de acest drum fug nu numai şoferii, ci şi constructorii...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Baliverne
Impartirea pe tronsoane de 15 km rezolva f multe. In loc de un * pe bat, o sa avem patru. Nu s-a inteles ca acest drum NU SE DORESTE sa fie finalizat de la Bucale??? Si pentru asta as incerca sa pariez ca e mana baronului rosu de la oradea, care n-are nici un interes: sa taie panglica nu mai are nici o functie + firmele care lucreaza sunt ale baronilor portocalii, deci cum sa dai bani dusmanului la vreme de rascruce
Postat 29 Iulie 2015, 14:38 de ferfeleaga
Ai uitat sa precizezi
Tot cu aceasta ocazie au fost devansate termenele de predare ale obiectivelor amintite, astfel: DN76 in loc sa se termine la Calendele grecesti, va fi finalizat la Sfatul Asteapta, iar celelalte doua vor fi predate chiar a doua zi de Pastele Cailor!
Postat 29 Iulie 2015, 12:49 de anticomunist
Minciuni!!
Minciuni , minciuni si iar minciuni. Dl. Mang te rog dezminte acest articol. Jurnalistii cred ca nu stiu ca de DN76 s-a apucat firma care lucreaza si la sala polivalenta si la blocurile ANL.
Postat 28 Iulie 2015, 18:05 de gigi1
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Revoltă tăcută în spatele uşilor închise: Judecătorii şi procurorii din Oradea au protestat împotriva ordonanţei care a modificat peste noapte legile Justiţiei (FOTO)
  • Accident pe DN 79, la ieşire din Leş: O maşină s-a răsturnat în şanţ, iar o tânără de 27 de ani a fost încarcerată (FOTO)
  • Aproape 200 de turişti au fost recuperaţi de salvamontiştii bihoreni în anul 2018 (FOTO)
  • „Eu cu cine votez?” – Lansarea celei mai recente cărţi a conferenţiarului Cristina Matiuţa, despre dinamica partidelor, prilej de dialog cu publicul (FOTO)
  • Mii de turişti la Sărbătorile Zăpezii de la Vârtop. IMAGINI SPECTACULOASE
  • Lăzăriștii au avut o zi dulce: Carnavalul prăjiturilor, scenete și spectacole cu ocazia zilei școlii (FOTO)
  • Musicalul Mamma Mia în Oradea: Aproximativ 1000 de persoane au cântat împreună, cucerite de povestea de dragoste dintre Loredana și Cornel Ilie (FOTO / VIDEO)
  • Protest inedit la sediul PSD Bihor: Învăţământul este subfinanţat, dar partidele devin milionare pe banii noştri! (FOTO / VIDEO)
  • Primare, vrem parcare! Un loc la trei mașini: Criza locurilor de parcare din centrul Oradiei, fără soluţii până anul viitor (FOTO)
  • Incendiu la Baroul Bihor! Mai multe documente au luat foc în biroul unor avocați (FOTO / VIDEO)
Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON