URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 21 FEBRUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Umblă pe la casele oamenilor o doamnă cu o sacoșă plină cu bani. Bate la ușă și întreabă: „Câți locuiți aici? Cinci persoane? Poftim 15.000 de euro”. Merge din casă în casă și dă fiecărui orădean câte 3.000 de euro. Doamna de care vorbim este Coana Europa. Ea ne dă bani, dar are și pretenții...
Zic şi eu
Adrian Cris
Miercurea trecută, eurodeputatul Emilian Pavel, de la PSD Bihor, a strălucit în efortul de a merita un nou mandat, la concurenţă cu mulţi alţi colegi, de la multilateral dezvoltata Rovana Plumb (atoate-ministră, la Mediu, Fonduri Europene, Educaţie, Transporturi) până la Gabriela Zoană (o antieuropeană aproape declarată). Miluţ a încercat, în sincron cu tot Partidul, cu Guvernul, cu ministrul (in)Justiţiei şi cu trompeţii din presa arondată, să blocheze candidatura fostei şefe DNA Laura Codruţa Kovesi la conducerea viitorului Parchet European.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
E frustrant, enervant și, în final, chiar amuzant să vezi cum omul obișnuit se implică trup și suflet în orice de pe lumea asta (fotbal, tenis, religie, medicină, finanțe și bănci, cinematografie, rețete de zacuscă, vaccinuri naturiste și adevărul despre daci etc.), dar întoarce capul cu dezgust de la singurul domeniu care îi influențează viața de zi cu zi și viitorul pe termen lung, cel mai blamat, dar și cel mai important dintre toate - politica.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Printr-o decizie din 29 ianuarie 2019, Curtea Constituţională a stabilit că procesele verbale încheiate de ANAF la solicitarea procurorilor, care erau utilizate pe scară largă în dosarele de evaziune fiscală, nu mai pot constitui probe în procesele penale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Pleureziile sunt acumulări de lichid în spaţiul pleural (pleurele reprezintă 2 membrane care învelesc fiecare plămân şi care se află una în prelungirea celeilalte formând un "sac" închis). După natura lichidului pleureziile pot fi exudative (lichidul conţine o cantitate mai mare de proteine) sau transudative (lichid cu conţinut proteic mai mic). 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Statistic vorbind, milenialii stau mai puţin într-un loc decât generaţiile precedente. Nu petrec mai mult de doi ani într-o companie şi nu ezită să sară la oportunităţi mai bune de muncă atunci când acestea se ivesc. Pun mare preţ pe libertate şi mobilitate aşa că mulţi dintre ei sunt fie freelanceri, fie nomazi digitali.
03 Iulie 2018, 08:05

Chef de Oradea: BIHOREANUL vă prezintă povestea tânărului care a câştigat show-ul "Chefi la cuţite" (FOTO)

Chef de Oradea: BIHOREANUL vă prezintă povestea tânărului care a câştigat show-ul 'Chefi la cuţite' (FOTO) FERICIRE LA FARFURIE. Bogdan Vandici a fost extrem de emoţionat când prezentatoarea emisiunii "Chefi la cuţite", Gina Pistol, i-a strigat numele, anunţând că a câştigat trofeul şi cei 30.000 de euro aferenţi. "Legile universului funcţionează. Mi-am dorit atât de mult, am fost atât de convins că se va întâmpla!", s-a confesat BIHOREANULUI cel mai tânăr câştigător din istoria emisiunii
Chef de Oradea: BIHOREANUL vă prezintă povestea tânărului care a câştigat show-ul 'Chefi la cuţite' (FOTO) FELICITĂRI, CHEF! Fericirea a erupt în platourile de filmare ale Antenei 1 când prezentatoarea Gina Pistol a anunţat câştigătorul celei mai recente ediţii a emisiunii "Chefi la cuţite". După primele lacrimi de bucurie, chef Florin Dumitrescu, mentorul lui Bogdan, a vrut să imortalizeze momentul printr-un selfie...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Şoricelul! Şoricelul!", a scandat de bucurie cunoscutul bucătar-şef Florin Dumitrescu în finala emisiunii concurs "Chefi la cuţite", aflând că mezinul echipei sale, orădeanul Bogdan Vandici, 21 de ani, fusese desemnat câştigătorul trofeului şi al premiului de 30.000 euro.

În spatele victoriei se află o poveste despre curaj, ambiţie şi putere, ba şi o lecţie pentru cei care nu au curajul să-şi urmeze pasiunea. BIHOREANUL v-o prezintă, în exclusivitate...

"Dacă nu poţi, las-o jos"

Bogdan a fost mereu un tip activ, băgăreţ şi ascuţit la limbă. A învăţat la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu, fiind una dintre vedetele şcolii: practica powerlifting, adică ridica greutăţi, câştigând şi medalii la competiţii naţionale. "Este un sport bazat pe forţă brută şi pe voinţă de fier", zice tânărul.

În 2014, pe când avea 17 ani, a obţinut medalia de aur la categoria 83 de kilograme, în cadrul Campionatului Naţional desfăşurat la Alba Iulia. Hâtru cum e, Bogdan le transmitea atunci un sfat, prin site-ul Logopaper al şcolii, colegilor care vor să se apuce de acest sport: "Dacă nu poţi, las-o jos!".

Nu peste mult timp, şi-a urmat propriul îndemn. După absolvirea liceului a fost acceptat la Universitatea Saxion din Olanda, unde alesese profilul de business internaţional. În şcoală n-a stat, însă, decât şase luni. Nu-i plăcea deloc. "M-am certat cu facultatea. Am spus stop unui domeniu în care simţeam că mă pierd ca persoană", se destăinuie el BIHOREANULUI. Altfel spus, a lăsat-o jos...

Pe urmele talentului

Cum părinţii i-au spus că îl ţin în străinătate numai dacă îşi continuă studiile, iar Bogdan nu voia să se întoarcă acasă, şi-a găsit de lucru în bucătăria unui restaurant italienesc din Olanda, care funcţiona "pe bază de pizza şi paste". Avea 19 ani, dar s-a ţinut de treabă, iar talent avea. "Şi înainte mai făceam câte o salată de vinete, câte un tacos... Toţi cei care gustau îmi spuneau să mă fac bucătar. Eu, însă, mă gândeam să mă fac actor", povesteşte tânărul.

După o vreme s-a întors totuşi acasă, unde, încurajat de ai săi, s-a înscris la un curs pentru bucătari organizat la Cluj de Şcoala Internaţională de Management al Ospitalităţii. "Am avut noroc. Mama a fost persoana care mi-a spus mereu: experimentează, pruncu' meu. De la ea am spiritul ăsta", spune Bogdan.

După curs, s-a dus în Franţa, ţara care a stabilit standardele bucătăriei moderne. Primise un job la un restaurant nou, cu specific mediteranean, numit Bon Hommie, situat în centrul Parisului. "Restaurantul a fost deschis de un prieten, Jo Duparc, primul meu mentor şi primul chef adevărat pe care l-am văzut. Acolo mi s-a deschis mintea şi apetitul pentru studiul gastronomiei".

La cuisine française 

Tot în Franţa a început şi "armata". A învăţat atât chestiuni elementare, precum tăiatul cepei şi al morcovilor, cât şi arta de a gândi aranjamente inedite şi gustoase. "Rigurozitatea bucătăriei franceze e de domeniul science-fiction. Chef-ul are dreptate tot timpul, singurul răspuns acceptabil fiind: Da, Chef!", spune Bogdan, admiţând că a primit şi "corecturi" peste ceafă.

La Bon Hommie, restaurant premiat de Institutul Culinar Francez, orădeanul a ajuns în şase luni "chef du partie", răspunzând de o anumită secţie a bucătăriei. Munca era grea, iar responsabilitatea mare, dar nu regretă: "Acolo am învăţat cum merg rotiţele ceasului".

Ceva mai târziu, a acceptat oferta lui Chef Mihali (foto), fost concurent în emisiunea "Chefi la cuţite" de la Antena 1, de a i se alătura în bucătăria restaurantului "Le Comptoir des Catacombes", tot în Paris, un bistro clasic care servea, între altele, melci, pui de baltă şi raţă. Adrenalina a crescut, la fel şi abilităţile lui Bogdan.

În Franţa, a învăţat şi să reziste în bucătărie: "Ce vezi în filme e pistol cu apă. În realitate, stai în temperaturi de 65-70 de grade, cu geamurile şi uşile deschise, cineva îţi strigă să te mişti mai repede, altcineva îţi strigă comenzile, iar tu trebuie cumva să te aduni şi să faci mâncarea. Şi asta cam 14 ore pe zi. În filme mai e câte o pauză, mai e ceva scenă romantică. În viaţa reală n-ai vreme", povesteşte el râzând.

Băiat puternic

Periplul francez s-a încheiat anul trecut, din cauza unei veşti îngrozitoare. Mama sa, care suferea de o boală cruntă, se stinsese din viaţă. "Nu puteam să duc pe picioare în străinătate calvarul acesta. Am vrut să fiu aproape de familie", s-a destăinuit Bogdan în emisiunea "Chefi la cuţite".

Ştiind că femeia care i-a dat viaţă ar fi vrut să-şi urmeze visul, tânărul - ca alţi aproape 1.000 de pretendenţi - s-a înscris la preselecţiile show-ului de la Antena 1, care pune faţă în faţă bucătari profesionişti. În faţa faimoşilor chefi Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu, la preselecţiile "pe nevăzute" orădeanul a pregătit un desert special, creat de el, o "pavlova virgină", cum i-a spus Scărlătescu, întrucât prăjitura era netăiată.

Încurajat din culise de tatăl şi sora sa mai mare, Bogdan a primit trei cuţite, deci dreptul de a merge mai departe, iar chef Scărlătescu a spus despre "producţie" că e "cel mai bun desert pe care l-am primit până în ziua asta".

Ajutor de nădejde 

Aşa cum şi-a dorit, Bogdan a ajuns în echipa albastră, a lui chef Florin Dumitrescu, ai cărei componenţi şi-au ales un nume amuzant de luptători - "ştrumfii Jedi". "Chef Florin a fost şi este un mentor adevărat. Tot ce a făcut a fost să ne protejeze şi să ne ridice", spune orădeanul.

Între preparatele forte ale orădeanului s-a numărat un muşchi de vită în sos de vin roşu cu piure de cartofi şi legume, ştiind să-l pună în valoare de minune, gătindu-l în timpului concursului, precum şi într-una din semifinale, când au fost invitaţi să jurizeze foşti concurenţi.

Atunci, a avut un ajutor de nădejde: chiar pe tatăl său, Alin Vandici (foto), după ce producătorii le-au făcut bucătarilor o surpriză aducându-le membri ai familiilor să-i ajute. Vizibil emoţionat, Bogdan l-a întâmpinat cu o îmbrăţişare de urs şi cu expresia neaoşă: "Ţucu-te tăt!".

În ultima semifinală, tânărul orădean a impresionat cu o reţetă faină de ardei umpluţi, alături de care a pus un cruton de pâine prăjită în unt şi sos de smântână cu chives, o varietate de ceapă verde. "Scopul meu a fost să le trezesc o amintire, o emoţie. Asta încerc să fac tot timpul în bucătărie, să stârnesc emoţie cu preparatele mele", zice Bogdan. Şi a reuşit, durul Cătălin Scărlătescu spunându-i, după ce a gustat, tot neaoş: "Să-ţi dea Dumnezeu sănătate!".

"E mare!" 

În marea finală, difuzată marţea trecută, orădeanul a dat din nou dovadă de inspiraţie şi talent. Alături de foştii co-echipieri, pe care i-a coordonat, a gătit trei feluri de mâncare de pomină, după cum au stabilit bucătarii de seamă de la diverse restaurante din Bucureşti şi din ţară chemaţi să jurizeze ultima confruntare.

La aperitiv a făcut scoici Saint Jacques în cochilie, la felul principal halibut cu piure de conopidă şi alte mirodenii, iar la desert preparatul său forte, Pavlova. "Legile universului funcţionează. Mi-am dorit atât de mult, am fost atât de convins că se va întâmpla", spune Bogdan despre câştigarea trofeului şi a premiului aferent, de 30.000 euro. Mentorul său, Florin Dumitrescu, căruia i-au şi dat lacrimile, nu putea fi mai mândru de învăţăcelul căruia îi spune "şoricelul": "O să-l respect şi o să-l apreciez toată viaţa. E mare!".

La fel ca înainte de emisiune, Bogdan lucrează ca şef de tură la restaurantul MeatIC, deschis în Oradea de un alt bucătar cunoscut, Adrian Hădean (foto). De acum încolo, cel mai tânăr câştigător al emisiunii "Chefi la cuţite" vrea să se dezvolte şi să devină un bucătar excelent. "Vreau să fiu mare!", spune el. Deşi, nu puţini o spun, este deja...


TĂRIE DE ORĂDEAN
Tatuajul victoriei, un ştrumf luptător

Întrucât echipa din care Bogdan Vandici a făcut parte nu a câştigat prea multe provocări, adjudecate mai ales de elevii lui Cătălin Scărlătescu, orădeanul a ajuns de nu mai puţin de şapte ori la duel, ieşind victorios din fiecare, iar apoi şi-a surclasat concurenţii în trei semifinale. "Am avut emoţii fiindcă văzusem cu cine concurez. Erau chefi români cu experienţă chiar şi de 15-20 de ani, unii care lucrează în Italia şi în Anglia", povesteşte tânărul.

Cu atât mai savuros a fost, deci, gustul victoriei. Pentru a-şi aminti mereu de echipa sa şi de reuşită, Bogdan şi-a tatuat pe braţul drept un ştrumf luptător, la fel cum au făcut-o şi alţi doi coechipieri din emisiune.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Aproape 200 de turişti au fost recuperaţi de salvamontiştii bihoreni în anul 2018 (FOTO)
  • „Eu cu cine votez?” – Lansarea celei mai recente cărţi a conferenţiarului Cristina Matiuţa, despre dinamica partidelor, prilej de dialog cu publicul (FOTO)
  • Mii de turişti la Sărbătorile Zăpezii de la Vârtop. IMAGINI SPECTACULOASE
  • Lăzăriștii au avut o zi dulce: Carnavalul prăjiturilor, scenete și spectacole cu ocazia zilei școlii (FOTO)
  • Musicalul Mamma Mia în Oradea: Aproximativ 1000 de persoane au cântat împreună, cucerite de povestea de dragoste dintre Loredana și Cornel Ilie (FOTO / VIDEO)
  • Protest inedit la sediul PSD Bihor: Învăţământul este subfinanţat, dar partidele devin milionare pe banii noştri! (FOTO / VIDEO)
  • Primare, vrem parcare! Un loc la trei mașini: Criza locurilor de parcare din centrul Oradiei, fără soluţii până anul viitor (FOTO)
  • Incendiu la Baroul Bihor! Mai multe documente au luat foc în biroul unor avocați (FOTO / VIDEO)
  • La mulţi ani cu delicii! Janette Cakes, business-ul pornit de o tânără orădeancă de 23 de ani, aniversează un an de la înfiinţare (FOTO)
  • E praf! Un alt drum judeţean, cel dintre Salonta şi Tinca, este plin de gropi (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON