URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 21 IANUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Traian Bodea, a venit cu o găleată de cenușă pe care și-a pus-o în cap. După trei ani şi jumătate de șefie, și-a dat seama că la instituția pe care și el o conduce sunt fel de fel de loaze de partid care nu fac nimic. Aflăm că în 2018 au rămas necheltuiți aproape 100 milioane lei, iar anul trecut 52 milioane.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu un deceniu, când îşi începea primul mandat, primarul Ilie Bolojan socotea corect că Oradea trebuie înnoită radical, atât prin refacerea sistemelor de apă-canalizare şi de termoficare, cât şi prin reabilitarea clădirilor din centrul istoric, aşa încât acestea să devină atractive inclusiv turistic. Apoi a declanşat cele mai vaste operaţiuni în ambele direcţii, în ciuda contestărilor formulate de adversari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă nu mă înşel, era perioada în care preşedintele Iohannis se contra cu PSD pe marginea numirii unui premier, când Moise Guran a făcut o ediţie a emisiunii "România în direct" pornind de la întrebarea "Care ar fi cea mai potrivită persoană pentru a fi desemnată premier?". Ascultătorii au pomenit multe nume, inclusiv din zona non-politică, printre care, deloc surprinzător, şi al lui... Moise Guran. Ca de obicei, în situaţii critice, oamenii au nevoie de un om, un singur om, care să îi salveze. E posibil ca atunci să-i fi apărut jurnalistului gândul de mărire.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat săptămânile trecute, legislaţia noastră prevede posibilitatatea ca statul să acorde facilităţi persoanelor care nu pot să îşi permită cheltuielile pricinuite de desfăşurarea unui proces civil. Dacă în episoadele anterioare am prezentat condiţiile de acordare a acestui ajutor, în continuare vom vedea procedura prin care ajutorul public judiciar poate fi obţinut.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Colica renală este o durere intensă la nivelul regiunii lombare şi abdominale determinată de obstacole organice sau funcţionale ale rinichilor şi căilor urinare. Obstacolele organice cele mai dese sunt calculii mobili din litiaza renală, cheagurile de sânge sau fragmentele de puroi din infecţiile cronice sau tumorile renale şi stenozele ureterale (modificări ale calibrului ureteral) din tuberculoza renală. Cele funcţionale sunt reprezentate de spasme ale musculaturii căilor urinare, care pot fi independente sau asociate cu obstacolele organice.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
29 Noiembrie 2019, 15:45

"O luptă pentru dreptate": Daniel Vulcu continuă procesele cu CJ Bihor şi acuză că a fost îndepărtat din Teatru şi ca actor 

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Manager al Teatrului Regina Maria pentru încă o zi, Daniel Vulcu a susţinut, într-o conferinţă de presă, că ar avea dreptul la reluarea evaluării nelegale, dar şi la realizarea unei evaluări finale, care i-ar putea da şansa la un nou mandat. În plus, Vulcu a dezvăluit că, din iunie, nu mai este actor al Teatrului şi că s-a dorit îndepărtarea lui ca profesionist din instituţie, inclusiv prin eliminarea spectacolelor în care juca.

"Au tras de timp"

Întors pentru câteva zile la cârma Teatrului Regina Maria, până când îi expiră contractul, Daniel Vulcu a prezentat, vineri, în foaierul instituţiei, detalii legate de situaţia sa, denunţând atitudinea şefilor şi juriştilor Consiliului Judeţean, precum şi a conducerii interimare a instituţiei faţă de el.

În primul rând, managerul a subliniat că, chiar şi după ce Curtea de Apel Oradea a stabilit prin sentinţă definitivă că a fost destituit nelegal, şefii CJ Bihor şi juriştii au "tras de timp" în ceea ce priveşte repunerea lui în funcţie. Practic, Vulcu şi-a reprimit postul pentru câteva zile, din 27 până în 30 noiembrie, deşi sentinţa a fost dată pe 15 noiembrie. 

Dreptul la evaluare 

Totodată, managerul Teatrului Regina Maria a subliniat că în sentinţa Tribunalului Bihor, menţinută de Curtea de Apel, este indicat faptul că trebuie să se revină la situaţia de dinaintea evaluării nelegale prin care a fost mazilit. 

"Această anulare (n.r. – a dispoziţiei de destituire a lui Vulcu) produce efecte asupra tuturor drepturilor de care reclamantul a fost lipsit, fiind prin urmare repus în situaţia anterioară încetării contractului de management (...). Cu alte cuvinte, efectele nulităţii retroactivează până la momentul emiterii Dispoziţiei 128 (n.r. – cea de mazilire), părţile fiind puse în situaţia anterioară, prezumându-se existenţa neîntreruptă a raportului de muncă dintre părţi pe perioada cuprinsă între data emiterii dispoziţiei şi data reintegrării", a citat el din motivarea judecătorilor Tribunalului.

Drept urmare, directorul pretinde că ar trebui să i se refacă evaluarea anuală, chiar dacă contractul îi expiră pe 30 noiembrie, iar juriştii CJ Bihor susţin că e imposibil

În plus, arată el, legea impune la finalul oricărui mandat organizarea unei evaluări finale, adică pe toţi anii în care s-a aflat la cârma Teatrului. Procedura nu ar fi în van, spune Vulcu, căci, potrivit normelor în vigoare (OUG 189 din 2008, actualizată), dacă ar fi notat cu peste 9, ar avea dreptul de a prezenta spre evaluare un nou proiect de management, care să fie baza încheierii unui nou contract, fără ca la acea procedură să poată participa şi alţi candidaţi.

Despăgubiri de 20.000 de euro

Directorul Teatrului Regina Maria este decis, deci, să continue acţiunile în instanţă. "În primul rând voi merge pe contencios pentru nepunerea în aplicare a hotărârii instanţei. De asemenea, voi depune o reclamaţie legată de faptul că interimatul doamnei Rîmbu a fost unul nelegal, prelungit mai mult decât permite legea. Voi avea o întâlnire cu un alt avocat, specialist în penal, pentru a acţiona pe persoană, nu pe Consiliu, pe cine considerăm noi că a greşit şi greşeşte în continuare în privinţa hotărârilor care au fost luate", a spus Daniel Vulcu, fără a prezenta nume.

"Este o luptă pentru dreptate. Atâta tot", a susţinut Vulcu, subliniind că nu e vorba de faptul că s-ar "agăţa" de postul de director. 

În conferinţă, el a precizat că are semnale că juriştii CJ Bihor încearcă să găsească o modalitate să-l despăgubească doar cu diferenţa de bani dintre salariul său de manager şi cel de actor, pe perioada de un an şi jumătate. Or, arată managerul, acest lucru este absurd, căci instanţa subliniază că va primi "despăgubiri materiale reprezentând remuneraţia de care ar fi beneficiat potrivit contractului de management". Suma ar fi de circa 20.000 de euro. 

Scos de pe afiş: "Un punct dureros"

Vineri, Daniel Vulcu a făcut şi dezvăluiri. El a spus că, din luna iunie a acestui an, nu mai este actor al Teatrului Regina Maria, după o carieră bogată, de peste 30 de ani.

La începutul verii trecute, el s-a pensionat la cerere. Atunci a semnat un contract de colaborare cu Teatrul, care i-a expirat în luna iunie a acestui an. "Este un punct dureros şi sensibil. Începând din iunie anul acesta nu mi s-a mai prelungit contractul de actor, ba mai mult, toate spectacolele care se jucau cu sală plină – "Domnul Jurdan", "Arta Adulterului", "Şi miniştrii calcă strâmb" - au fost scoase de pe afiş. Nu există nicio motivaţie din partea instituţiei, de exemplu că nu se mai vindeau", a spus Vulcu. 

El a spus că la finalul contractului de colaborare a primit un telefon de la "domnul care temporar este în funcţia de director artistic, i-am uitat numele", a spus sarcastic Vulcu, referindu-se la Andrian Locovei. "Mi-a spus: Noi am hotărât să vă dăm pentru colaborare la spectacole - de exemplu "Scripcarul pe acoperiş", că ăla chiar n-au avut cum să-l scoată de pe afiş - suma de 300 de lei pe reprezentaţie", a povestit Vulcu, susţinând că, de fapt, ar fi trebuit să exite o negociere pentru prelungirea contractului. 

"Le-am spus că atunci când vor să discutăm ceva serios să mă cheme", a spus Vulcu. "Drept urmare m-au înlocuit în spectacol cu domnul Borda (n.r. – directorul trupei Arcadia, Şerban Borda)", a continuat directorul, precizând că a fost scos şi din lista de actori de pe site-ul oficial al Teatrului. 

Tensiuni în Teatru

Daniel Vulcu a acuzat conducerea interimară a Teatrului că n-a jucat corect nici în alte situaţii, spunând că cei doi copii ai săi au fost singurii copii de actori care n-au fost chemaţi la castingul pentru muzicalul "Sunetul Muzicii". Mai mult, nici actriţa Georgia Căprărin, partenera lui de viaţă, n-ar fi anunţată de castingurile care se ţin la Teatrul Regina Maria înaintea unor producţii noi. 

El a spus că în toată această perioadă comunicarea cu directoarea interimară Elvira Rîmbu a fost "inexistentă". Mai mult, susţine managerul, a primit o adresă prin care i se cere să furnizeze o sumă de circa 3.000 de euro, bani care ar trebui recuperaţi în urma unui control al Curţii de Conturi, după ce un spectacol al cunoscutului regizor Bocsárdi László n-a mai fost realizat la Oradea. Directorul Vulcu plătise o sumă în avans, însă producţia a fost oprită după venirea noii conduceri.

Chiar şi aşa, întors pentru câteva zile la şefia Teatrului Regina Maria, Daniel Vulcu a decis să nu-i destituie - deşi a subliniat că ar fi putut să o facă - pe directorii trupelor "Iosif Vulcan" şi "Arcadia". "N-am făcut-o. Singuri îşi vor da cu stângu-n dreptul...", a precizat Vulcu, care a mai precizat că mulţi actori au primit reîntoarcerea sa, chiar şi pentru o perioadă scurtă, "cu bucurie şi speranţă".

Va urma...

Contactată de BIHOREANUL, fosta directoare interimară Elvira Rîmbu a spus că săptămâna viitoare va organiza o conferinţă de presă prin care va răspunde "la tot ce a invocat" Daniel Vulcu atât în conferinţă cât şi în şedinţele cu colectivul Teatrului Regina Maria. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
cand 2 non-valori manageriale se intalnesc
pentru noi, cei care mergem la teatru cu abonament subiectul cu revenirea dlui Vulcu este de maxim interes. am mai spus si repet, dna Elvira Rimbu are o samanta de nefericire si incompetenta care i se citeste de pe Marte! pacat ca orgoliul ridicol si figurile de aroganta ale dumneaei au scos din lumina scenei un om de calitatea dlui Vulcu! mangalaul ar putea sa ii pupe poalele, asa se intampla când doua non-valori umane si manageriale isi dau mana! cei care au de pierdut suntem noi, cei care platim abonamente si taxe si impozite. este o rusine ce s-a intamplat cu spectacolele de teatru (lipsa lor) in acest an!
Postat 29 Noiembrie 2019, 22:47 de roger
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3105 RON
  • 1 EUR = 4.7788 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON