URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Aprilie 2019, 11:15

LIVE TEXT. Centenarul eliberării Oradiei: Descoperă alături de BIHOREANUL cele mai spectaculoase momente ale festivităţilor (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Piaţa Unirii este gătită de sărbătoare, sâmbătă, cu prilejul amplelor festivităţi dedicate celor 100 de ani trecuţi de la eliberarea oraşului de sub ocupaţia bolşevică maghiară.

Autorităţile locale au pregătit manifestări fără precedent. BIHOREANUL vi le prezintă în timp real.

LIVE TEXT:

Ora 11 - pe strada Independeţei s-a organizat detaşamentul pentru reconstituire istorică. La defilare vor participa şi nouă cupluri ecvestre, anume venite de la Jandarmeria Bucureşti. În dispozitiv este şi o maşină de epocă, care îl transportă pe actorul care îl va juca pe generalul Traian Moşoiu, la reconstituirea momentelor;

Ora 11.20 - În Piaţa Unirii s-au adunat deja pâlcuri de curioşi, care primesc steaguri tricolore din partea organizatorilor, precum şi câte un ziar "Oradea Mare", care descrie în detaliu evenimentele trăite de orădeni exact acum 100 de ani.

Piaţa Unirii, gătită de sărbătoare

Ora 11.30 – Militarii şi fanfara Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere "Decebal" au pornit, de pe strada Independenţei spre Piaţa Unirii, unde va avea loc un moment alegoric, cu reconstituirea istorică a clipelor din 20 aprilie 1919, când primarul Oradiei, Rimler Károly, a întâmpinat trupele conduse de generalul Traian Moşoiu;

Ora 11.45 - Mii de oameni s-au strâns în capătul Pieţei dinspre strada Avram Iancu, unde a început momentul alegoric al întâmpinării generalului;

La scenetă participă primarul Oradiei, Rimler Karoly, generalul Traian Moşoiu şi avocatul Aurel Lazăr;

Actorul care-l interpretează pe Moşoiu a spus cuvintele rostite cu 100 de ani în urmă de general: "Emoţie adâncă mă cuprinde azi când intru pentru întâia oară în oraşul domniilor voastre. Ştim în ce situaţie critică aţi rămas şi fără să ezităm am alergat să vă salvăm. De azi încolo domniile voastre sunteţi cetăţeni ai României Mari!".

Ora 11.55 - Momentul reconstituirii s-a încheiat, iar generalul Moşoiu ar fi trebuit să plece cu maşina de epocă, dar aceasta nu mai porneşte! Şoferul s-a străduit să facă motorul să funcţioneze, dar autovehiculul pare că a cedat. Moşoiu rămâne în maşină, soldaţii pleacă din Piaţă;

ora 11.57 -  Mulţimea a pornit spre statuia Generalului Traian Moşoiu, dar nu şi generalul, care a rămas blocat în maşina defectă care staţionează în Piaţa Unirii; 

Orădenii profită de acest moment şi îşi fac poze cu generalul şi maşina;

ora 12.05 - Mulţimea a ajuns la statuia generalului Traian Moşoiu, de pe strada Armatei Române, unde se va ţine o scurtă alocuţiune privind însemnătoatea evenimentului şi se vor depune coroane de flori;

Participă la aceste manifestări şi ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş. Pe lângă primarul Oradiei, Ilie Bolojan, mai sunt prezenţi prefectul Ioan Mihaiu, vicepreşedintele CJ Bihor, Ioan Mang, şi o sumedenie de parlamentari şi oameni politici.

ora 12.27 - După discursul ţinut de generalul de brigadă Nicolae Tonu, care a vorbit despre viaţa şi cariera lui Traian Moşoiu, la statuia acestuia se depun coroane de flori. Prima dintre acestea a fost depusă în numele Administraţiei Prezidenţiale a României. Înainte de depunerea coroanelor, însă, vicepreşedintele CJ Bihor, Ioan Mang, a împărţit medalii jubiliare ministrului Apărării, Gabriel Leş, prefectului Ioan Mihaiu, primarului Ilie Bolojan, precum şi lui Dan Poinar, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor Regina Maria - Filiala Bihor.

ora 12.45 - Oficialităţile şi orădenii ajung înapoi în Piaţa Unirii, unde vor fi dezvelite statuile episcopilor Roman Ciorogariu şi Demetrie Radu. În piaţa centrală a oraşului au fost puse zeci de steaguri tricolore, precum şi ghirlande de flori, pentru a marca sărbătoarea din 20 aprilie.

ora 12.50 - După intonarea Imnului Naţional al României, episcopul ortodox Sofronie Drincec a dezvelit statuia predecesorului său, Roman Ciorogariu, în faţa Bisericii cu Lună. A început slujba de sfinţire a statuii, oficiată de episcop alături de un sobor de preoţi.

ora 12.56 - Statuia episcopului greco-catolic Demetriu Radu a fost dezvelită de către vicarul episcopal Mihai Vătămănelu. Episcopul Virgil Bercea nu participă la eveniment. Se oficiază slujba de sfinţire.

Între timp, în Piaţa Unirii au ajuns tot mai mulţi orădeni. 

ora 13.15 - Primarul Ilie Bolojan şi-a început discursul în faţa orădenilor spunând că este mândru să fie primar când se împlinesc 100 de ani de la eliberarea Oradiei. 

Edilul le mulţumeşte tuturor celor care au făcut posibile festivităţile de astăzi, precum şi orădenilor "cu inimă de români" care participă la eveniment. 

S-a consemnat şi un incident, edilul întrerupându-şi discursul pentru o clipă, după ce Constantin Daniel Ivanov, un orădean cunoscut cu probleme psihice, a aruncat fluturaşi cu "mesaj pentru politicieni" la câţiva metri în faţa sa. Detalii, aici!

ora 13.26 - Edilul Oradiei le vorbeşte celor prezenţi despre contextul istoric din perioada eliberării oraşului în urmă cu un secol.  

Ilie Bolojan a evocat personalitatea episcopilor Roman Cirogariu şi a Radu Demetriu, portretizându-i şi prezentându-le faptele ce au contribuit la cimentarea conştinţei naţionale a românilor ardelenei. "Când treceţi pe lângă ei, să ştiţi ce au făcut aceşti mari români", a spus primarul.

În continuare, el a cinstit memoria oamenilor politici ai vremii, precum Gheorghe Pop de Băseşti, care şi-a pus averea personală la bătaie pentru cauza românilor, şi cea a militarilor, pornind de şa mareşalii Averescu şi Prezan, onoraţi cu un bulevard şi cu un pod în Oradea, până la generalul Traian Moşoiu. "În 1919, Armata şi Jandarmria au adus siguraţă, au adus demnitate, au adus normalitate în Oradea. De aceea îi respectăm", a spus Bolojan.

ora 13.35 - Ilie Bolojan şi-a încheiat discursul în aplauze. În mesajul său pentru orădeni, edilul a subliniat că, în 1919, la momentul eliberării, centrul Oradiei arăta aproape ca astăzi, acesta fiind meritul înaintaşilor aparţinând celor trei etnii: română, maghiară şi evreiască. 

"Mândria de a fi orădeni, indiferent de etnie şi confesiune, nu trebuie să se bazeze niodată pe aversiunea faţă de ceilalţi. E marea lecţie pe care o sărbătorim azi: conflictele, războiale au avut la bază lipsa de respect faţă de un alt popor, o altă confesiune. A fi român e o chestiune de identitate care ne reprezintă pe toţi", a mai spus Bolojan.

ora 13.30 - Orădenilor le vorbeşte ministrul Apărării, Gabriel Leş, care subliniază importanţa momentului şi rolul Armatei Române în istorie. 

Ora 13.50: La depunerea de coroane, reprezentanţii Primăriei Oradea au fost singurii aplaudaţi.

Ora 14: Depunerea de coroane s-a încheiat şi s-a anunţat la microfon că la 14.50 oamenii sunt aşteptaţi pe strada Independeţei pentru parada militară, mai repede cu 10 minute faţă de programul anunţat iniţial.

Bolojan face baie de mulţime, mai mulţi orădeni abordându-l pe edil şi făcându-şi poze împreună.

Ora 14.50 - A început parada militară. Detalii în articolul Defilare militară nemaivăzută în Oradea, cu TAB-uri, tunuri, elicoptere Puma şi cavaleria Jandarmeriei, dar fără MIG-uri (FOTO / VIDEO)

Ora 17 - După parada militară, orădenii s-au înghesuit la expoziţia de tehnică militară din Piaţa Unirii. Simultan, are loc un concert de muzică populară, al Ansamblului Folcloric Crişana. 

Ora 20 - Concertul Andra a umplut Piaţa Unirii. Mii de persoane sunt în centrul Oradiei. Artista cântă piese tradiţionale, alături de diverşi invitaţi.

Ora 20.30. A început retragerea cu torţe, pe traseul Parcul Traian (Prefectură) - Podul Dacia - Turbogiraţie - strada Independenţei - Piaţa Unirii (statuie Mihai Viteazul, unde se va intona Imnul de Stat al României) - strada Avram Iancu.

Ora 21.18. Festivităţile s-au încheiat cu un somptuos foc de artificii, după cum au spus oameni din piaţă, "cel mai somptuos pe care l-am văzut vreodată în Oradea".

ARTICOLE PE ACEEAȘI TEMĂ:

Final spectaculos pentru centenarul Oradiei: Andra a cântat „tradițional”, soldaţii s-au retras cu torţe, iar artificii au fost tricolore (FOTO / VIDEO)

Centenar din dronă: Cum s-a văzut din aer parada militară organizată în centrul Oradiei (FOTO)

Ilie Bolojan la 100 de ani de la eliberarea Oradiei: "Noi, românii, nu prea am reuşit să construim instituţii" (FOTO / VIDEO)

Defilare militară nemaivăzută în Oradea, cu TAB-uri, tunuri, elicoptere Puma şi cavaleria Jandarmeriei, dar fără MIG-uri (FOTO / VIDEO)

Zi superbă, organizare ireproşabilă, două incidente şi un singur politician aplaudat – primarul Bolojan (FOTO)

Ivanov nu a ratat ocazia: În timpul discursului lui Bolojan a aruncat cu mesaje anti politicieni

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON