URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Mai 2019, 19:08

OTL ia viteză! Vatmanii orădeni au câştigat locul 3 la campionatul european de la Bruxelles (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa OTL a câştigat locul 3 la campionatul european al vatmanilor desfăşurat, sâmbătă, la Bruxelles.

Vatmanii orădeni Cristina Baiduca şi Vasile Balaj au fost întrecuţi doar de reprezentanţii gazdelor şi de omologii din Moscova într-o competiţie la care au participat 25 de echipe reprezentând oraşe mult mai dezvoltate, cum ar fi Barcelona, Milano sau Manchester.

"Este cea mai bună clasare reuşită de echipa OTL în cei opt ani de când concurează în cadrul acestei competiţii", a declarat, sâmbătă, pentru BIHOREANUL, directorul tehnic al OTL, Adrian Revnic.

Vatmanii orădeni şi-au dovedit măiestria în cadrul mai multor probe în care au condus pe rând tramvaie din anii 1930, 1970 şi un model modern, din zilele noastre.

Probele din concurs au constat, printre altele, în frânarea cu tramvaiul de epocă, aproximarea distanţei faţă de un călător neatent, oprirea cu uşa a treia la un punct fix şi frânarea la apariţia unui obstacol.

Având în vedere rezultatele obţinute şi tradiţia orădeană în domeniului transportului cu tramvaiul, OTL a făcut demersuri pentru ca următoarea ediţie a campionatului european să se organizeze la Oradea.

"Organizatorii ne-au confirmat că următoarea ediţie va fi găzduită de Oradea. Campionatul se va desfășura în perioada mai - iunie 2020 şi va reuni între 25 şi 30 de echipe din Europa", a declarat directorul general al OTL, Viorel Mircea Pop.

Campionatul va avea loc într-o singură zi, cu suspendarea transportului în comun pe o porţiune de linie de tramvai, care va fi aleasă de organizatori în urma unei vizite în teren.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Profesionisti
Felicitari OTL !
Postat 10 Mai 2019, 07:28 de ZIP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON