URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 26 MAI 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Bine i-a făcut Armata lui Bolojan că l-a sabotat cu ocazia dezvelirii statuii Regelui Ferdinand Întregitorul! Pentru că la ora asta Armata nu este a ţării, a poporului, ci a infractorilor care conduc România, a generalilor ceaușiști care furau din rația soldatului și care au dat ordin să se tragă în populație la Revoluție.
Zic şi eu
Adrian Cris
Deja de mult timp Partidul ne toarnă în cap minciuna că toţi politicienii sunt "aceeaşi mizerie", deşi nu toţi fac totul ţăndări ca în ultimii doi ani. Sper, totuşi, să ieşim din capcana asta pe 26 mai, fiindcă totdeauna putem alege din ceea ce avem. La urma urmei, nici în viaţa unui om nu-şi găseşte nimeni jumătatea cea mai inteligentă, sexy, fermecătoare şi harnică, dar de alegere fug doar mizantropii, cei care vor să moară singuri.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă credem că schimbarea va veni odată cu tinerii, poate ar trebui să ne mai gândim. Am cunoscut mulți tineri politicieni, membri prin organizațiile de tineret ale diverselor partide, și am constatat cu amărăciune că nu sunt cu nimic mai deosebiți decât cei mari, la statutul cărora aspiră. Vorbesc la fel, gândesc la fel, unii chiar se îmbracă la fel cu șefii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine intenţionaţi să votaţi duminică, 26 mai, la alegerile pentru Parlamentul European?
















De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Iniţiativa de revizuire a Constituţiei în sensul interzicerii ocupării funcţilor publice de către persoane condamnate este constituţională. Recent, a fost publicată pe site-ul Curţii Constituţionale Decizia nr. 222 din 9 aprilie 2019 prin care Curtea Constituţională a stabilit că iniţiativa de revizuire a Constituţiei, iniţiată de un număr foarte mare de cetăţeni, este constituţională şi poate să îşi continue parcursul legislativ.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Deşi numărul cazurilor de cancer al stomacului sunt în continuă scădere, totuşi această boală rămâne încă o problemă, studiile epidemiologice sugerând că riscul de a face boala este mai mare la clasele sociale cu nivel socio-economic scăzut. Consumul îndelungat de alimente cu un conţinut mare de nitriţi (cum sunt cele uscate, sărate şi afumate) poate determina apariţia bolii, alături de acţiunea unor bacterii. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
09 Februarie 2017, 15:01

Fostul primar al Beiuşului, Adrian Domocoş, condamnat la 7 ani de închisoare cu executare! Episcopul Virgil Bercea a fost achitat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fostul primar al municipiului Beiuş, Adrian Domocoş, a fost condamnat la închisoare cu executare, în dosarul privind afaceri imobiliare cu Episcopia Greco Catolică.

Sentinţa a fost pronunţată, joi, de Curtea de Apel Oradea, când instanţa a dispus condamnarea lui Domocoş la 7 ani de închisoare cu executare, mai mulţi funcţionari ai Primăriei Beiuş, şi ei anchetaţi în dosar, au primit pedepse cu suspendare, în timp ce episcopul Greco-Catolic de Oradea, Virgil Bercea a fost achitat.

În acest dosar, fostului primar al Beiuşului i se impută faptul că s-ar fi folosit de funcţia publică ca să obţină pentru firma sa, pe care o conduce prin intermediul mamei, un spaţiu de la Episcopia Greco-Catolică, pe o chirie simbolică, în schimbul favorizării bisericii.

Inculpaţi şi achitaţi

Potrivit unei informări transmise de Biroul de presă al Curţii de Apel Oradea, în cazul lui Domocoş, condamnarea s-a pronunţat pentru acuzaţii de luare de mită, abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru altul, fals intelectual, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de primar, deţinerea fără drept a unei arme neletale, deţinerea fără drept a muniţiilor.

"Cu privire la acelaşi inculpat, instanţa a dispus achitarea acestuia pentru alte trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru altul", se spune în informare.

Episcopul Virgil Bercea a fost achitat pentru toate acuzaţiile care i s-au imputat, şi anume pentru dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru altul. Soluţia a fost similară şi în cazul administratorului episcopiei, Ovidiu Constantin, care fusese inculpat pentru dare de mită, fals în declaraţii şi complicitate la abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru altul, dar şi în situaţia Stelei Iambor, contabilă şefă a Episcopiei, acuzată de fals în declaraţii, complicitate la abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru altul.

Curtea de Apel a achitat-o şi pe Daniela Petruţ, fostul auditor al Primăriei, acuzată de mărturie mincinoasă.

Prejudiciu recuperat

În acelaşi dosar, instanţa a mai dispus şi pedepse cu suspendarea sub supraveghere a executării pentru: omul de afaceri George Bunea (condamnat la 5 luni de închisoare pentru fals în declaraţii), Florin Morgovan şi Doina Blaga, foşti inspectori ai Biroului Impozite şi Taxe din Primăria Beiuş (care au primit câte 2 ani şi 8 luni închisoare pentru abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru altul), secretarul Consiliului Local Beiuş, Viorel Mateaş (1 an şi 8 luni închisoare pentru fals intelectual şi instigare la fals intelectual) şi Ioan Uşvat, referent de la Biroul Arhitectului Şef, inculpat pentru fals intelectual şi condamant la 1 an închisoare.

"A fost respinsă ca nefondată acţiunea civilă a părţii civile Consiliul Local al Municipal Beiuş, constatându-se că partea responsabilă civilmente Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea a achitat în întregime prejudiciul în cuantum de 260.290 lei", se precizează în comunicatul Curţii de Apel Oradea. 

Soluţia dată de Curtea de Apel nu este, însă, definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. 

"Vom ataca"

Apărătorul episcopului greco - catolic Virgil Bercea, consideră că soluţia dată joi de Curtea de Apel Oradea este "legală şi temeinică". "Instanţa a confirmat ceea ce noi am arătat de la început. Şi anume că, din toate probele existente, nu rezultă vreo vinovăţie a episcopului Virgil Bercea şi nici a vreunui alt membru al Episcopiei", a declarat avocatul Bogdan Bodea.

Apărătorul lui Domocoş, însă, avocatul Răzvan Doseanu (foto), a spus că soluţia va fi atacată şi că se aşteaptă ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care va da verdictul final, "să reanalizeze toate probele din dosar şi probabil să reformeze prezenta hotărâre".

Doseanu susţine că, pentru infracţiunea principală de corupţie pentru care s-a constituit acest dosar şi pentru care Domocoş a fost arestat, Curtea de Apel Oradea a dispus achitare. "Şi pentru alte infracţiuni reţinute în sarcina domnului Domocoş s-a dispus achitare. În cazul de faţă, soluţia, pe ansamblu, raportat la toţi inculpaţii, cuprinde 90% achitări. Inculpaţii au fost achitaţi pentru majoritatea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată. Unii pentru toate infracţiunile, inclusiv episcopul Bercea. Practic, Domocoş a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru că a deţinut acasă o armă ruginită cu aer comprimat, a avut câteva cartuşe în plus peste limita legală, şi-ar fi ajutat mama - potrivit acuzaţiilor - să cumpere anumite produse pentru magazinul de vânătoare şi pescuit, ar fi reparat un acoperiş la un imobil fără a avea toată documentaţia legală", afirmă avocatul. 

De fapt, a precizat tot Doseanu, pedeapsa stabilită în cazul fostului edil ar fi fost de 14 ani, însă a beneficiat de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă şi ca atare a primit în final o pedeapsă de 7 ani. "În pedeapsa aceasta se regăsesc şi infracţiunile pentru care Domocoş a fost condamnat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu suspendare. A fost anulată suspendarea şi s-au contopit toate pedepsele. Mă gândeam la dosarul Cocoş (Dorin Cocoş, condamnat în celebrul dosar Microsoft, n.r.), unde s-a dispus o condamnare de 2 ani de închisoare pentru câteva zeci de milioane de euro, tun dat statului român. E bine că e o soluţie în primă instanţă care nu produce nici un efect juridic", a mai spus avocatul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Urmeaza Coste Teodor primarul din Tinca
Sigur are nevoie de un coleg de celula.Coste Teodor primarul din Tinca,este persoana potrivita.DNA trebuie sa grabeasca un pic lucrurile.Viitorul suna bine.Renovari de case,apartamente cumparate,autoturisme pt toti membrii familiei,zeci de hectare de teren agricol,majoritatea pe numele fratelui mai mic care nu a fost angajat toata viata lui.Coste Teodor,DNA,vine sa te ia
Postat 09 Februarie 2017, 18:29 de duplex
hai,
ca da PSD o lege si-l gratiaza si pe el.
Postat 09 Februarie 2017, 16:27 de poli
!!!!
@suporter_oradean: Chiar și pentru Domocoș ÎNCĂ funcționează prezumția de nevinovăție, soluția nefiind definitivă. Dar îmi place cum sună. PS: Tu vezi-ți de balamucul tău.
Postat 09 Februarie 2017, 15:28 de TDS
adresa de la spitalul 6
orice taximetrist stie cum se ajunge la neurologie,psihiatrie. Iti platim noi taxiul Tds,corporatisti...cu fiecare comment demonstrezi ca locul tau e la balamuc. Ce daca e de la Pnl,cine a gresit plateste.Pentru asta s-a demonstrat in strada daca cumva n-ai inteles pana acuma.A tu esti ala cu Bunoiu,cu Baia Mare,suntem organizati,vai de curu tau...esti dus rau de multa vreme....
Postat 09 Februarie 2017, 15:23 de suporter_oradean
FAPTELE FAC DIFERENȚA
Deocamdată a fost doar fondul ! Evident va urma apelul ! Dar e mișto: un PENELEU PENAL ! Vai, dar nu se poate așa ceva.
Postat 09 Februarie 2017, 15:08 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2755 RON
  • 1 EUR = 4.7601 RON
  • 1 HUF = 0.0146 RON