URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Octombrie 2017, 15:32

Destituirea managerului de la Ambulanţa Bihor dăunează alianţei locale PSD-ALDE: “Creează o fisură”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fostul manager al Serviciului de Ambulanţă Bihor, Gheorghe Pintea, "mazilit" miercuri printr-un ordin semnat de ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat că a atacat în instanţă decizia, pe care o consideră ilegală.

Într-o conferinţă de presă organizată joi la sediul SAJ, fostul manager a susţinut că revocarea sa a fost o decizie politică. "În Colegiul Director sunt 4 membri PSD şi eu eram singurul ALDE. Aşa se explică faptul că am fost revocat din acel colegiu la 2 ore după sosirea ordinului ministerial. În acest timp, directorul economic Liviu Sabău Popa este şi în prezent membru (n.r. - al Colegiului Director), deşi ar fi trebuit revocat în condiţiile în care de la 1 octombrie ocupă ilegal funcţia, fiindcă nu are certificat de atestare a cunoştinţelor în domeniul Sistemului European de Conturi, obligatoriu pentru directorii economici din toate instituţiile statului", a declarat Pintea.

Bolnav închipuit

Sabău Popa, spune Pintea, se află în concediu medical de trei săptămâni, dar afecţiunea nu l-a oprit să participe la evenimente publice, depunând coroane de Ziua Oradiei şi de Ziua Armatei, alături de alţi reprezentanţi ai PSD.

În opinia fostului manager al SAJ, solicitarea pe care a făcut-o la Ministerul Sănătăţii pentru clarificarea situaţiei în care se află directorul economic, care este şi consilier onorific al ministrului Florian Bodog, i-a adus o "bilă neagră", la fel ca şi faptul că s-a opus propunerii Colegiului Director de a ceda unele echipaje medicale centrelor medicale de permanenţă. "Nu puteam face aşa ceva, acele maşini au câte 7-8 solicitări pe zi. Nu exista nicio justificare", spune Pintea.

Înlocuit de... reclamat

Ultima picătură ar fi fost însă faptul că a solicitat declanşarea unui control administrativ în departamentul condus de directorul medical al SAJ Bihor, Liciniu Venter, şi el membru PSD.

"Au fost între 15-20 de persoane, medici şi asistenţi medicali, care mi s-au plâns că sunt zile în care au lucrat şi nu au fost pontaţi. Apoi am aflat că au fost foarte multe schimburi de tură, fără să fi fost înregistrate în acte, cum cere regulamentul. Nu poţi să mergi la lucru, ca medic, în locul altuia. Dacă se întâmplă un accident, cine răspunde? Cel care a lucrat sau cel care apare în acte şi de fapt a stat acasă?", explică Pintea motivul pentru care a dispus verificarea neregulilor, adăugând că Venter a refuzat să pună documentele la dispoziţia comisiei de control .

"Suntem o instituţie publică, atitudinea lui nu era normală, iar marţi urma să îi cer o notă explicativă. N-am apucat, pentru că peste noapte m-au demis", zice Pintea.

Probleme în coaliţie

Numit manager interimar "cu sprijinul ALDE", postul revenind acestei organizaţii în urma negocierilor cu PSD, Pintea a solicitat conducerii judeţene a partidului său să ia o poziţie şi să lămurească situaţia.

"S-a creat o mare fisură între PSD şi ALDE ca urmare a acestei situaţii, şi spun acest lucru cu acordul conducerii filialei. Există chiar posibilitatea să se boicoteze proiectele din Consiliul Judeţean ale PSD şi UDMR. Însă vom lua o decizie la sfârşitul acestei săptămâni", a declarat Pintea ulterior conferinţei de presă, pentru BIHOREANUL.

Din şef, subaltern

Deocamdată, Pintea a preluat alt post în cadrul SAJ Bihor, de auditor, pe care l-a câştigat în urma unui concurs controversat organizat în această vară, la care a candidat de unul singur. Funcţia rămăsese vacantă după ce fostul auditor al SAJ a câştigat un concurs pentru ocuparea unui post de şef Serviciu RUNOS (Serviciul Resurse Umane, Normare, Organizare şi Salarizare - n.r.).

"Totul a fost legal, concursul a fost mediatizat, comisia de examen a fost formată din auditori din alte judeţe, care m-au notat în funcţie de performanţe, nicidecum pe ochi frumoşi. Se poate verifica. După ce am fost declarat câştigător, mi-am suspendat activitatea pe perioada în care ocup funcţia de manager", explică el, susţinând că din postul de auditor va reintra în politică şi, mai mult, va face sindicat în cadrul SAJ Bihor.

În pită

Între timp, conducerea SAJ a fost preluată temporar de dr. Liciniu Venter, care a candidat pentru PSD la alegerile locale, dar neagă că ar fi înregimentat politic. "Cred că domnul Ioan Mang ar trece pe lângă mine pe stradă, pentru că nu mă cunoaşte. Nu am nicio activitate politică", a pretins medicul. 

Noul manager a respins acuza că ar fi refuzat să se pună la dispoziţia comisiei de control. Deşi spune că ar fi fost nefiresc să fie controlat de medicii din subordinea sa, Venter susţine că avea pregătit dosarul cu documentele cerute de comisia care trebuia să-l verifice, dar nu a mai apucat să-l predea membrilor acesteia.

"Este ca şi cum medicii de la Spitalul Judeţean ar fi fost puşi să-l controleze pe domnul Carp. În fine... Dar eu nu m-am sustras. Aveam toate documentele pregătite. Şi pontajele pentru medici, şi pentru medici, şi pentru şoferi. Erau pe birou şi urma să i le predau domnului Pintea în cursul zilei de miercuri, dar nu am mai apucat", a susţinut noul manager.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON