URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Septembrie 2018, 16:45

Claudiu Pop, prima voce critică din PSD Bihor: "90% din primarii PSD cred că lucrurile nu merg într-o direcţie normală. Mang acţionează doar în interesul propriu"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În timp ce preşedintele PSD Bihor Ioan Mang nu răspunde apelurilor BIHOREANULUI, pentru a comenta scandalul care a izbucnit în partid, fostul prefect Claudiu Pop este primul membru al organizaţiei care comentează public situaţia.

Într-o postare făcută miercuri pe Facebook, Pop a distribuit o ştire despre scrisoarea dată publicităţii de Gabriela Firea, Paul Stănescu şi Adrian Ţuţuianu, cea care înşiră motive pentru care Liviu Dragnea ar trebui să-şi dea demisia de la conducerea PSD, adăugând şi un comentariu personal.

"Poate ar fi cazul ca şi oamenii de bine din PSD Bihor să ia atitudine! Să îşi facă auzite vocile! Să spună public ceea ce majoritatea dintre ei spun azi în şoaptă şi pe la colţuri", a comentat Claudiu Pop.

Contactat de BIHOREANUL pentru a dezvoltaaceastă declaraţie, fostul prefect a recunoscut că este în asentimentul semnatarilor scrisorii cu pricina. "Este evident că lucrurile nu merg într-o direcţie normală", a spus fostul prefect.

Întrebat cine sunt "oamenii de bine" la care a făcut apel, social-democratul a spus că e vorba de primari PSD din judeţ şi de unii şefi de instituţii, membri ai aceluiaşi partid, care de asemenea sunt nemulţumiţi. "90% din primarii PSD din Bihor au aceeaşi părere, că lucrurile nu merg bine în partid şi nici în organizaţia judeţeană. Unii au spus-o şi în organizaţie, alţii o spun doar în privat, pentru că se tem de repercusiuni", a răspuns Pop.

La insistenţele BIHOREANULUI, fostul prefect a comentat şi atitudinea lui Ioan Mang, recunoscând că este nemulţumit că preşedintele PSD Bihor nu îi consultă pe membrii organizaţiei înainte de a decide dacă este de partea lui Liviu Dragnea ori a semnatarilor scrisorii. "Aceste lucruri trebuie discutate în interiorul partidului, dar Ioan Mang gândeşte şi acţionează doar în interesul propriu", a mai spus Pop.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
"Felicitări Claudiu Pop..."...
Jocul"la două capete" este apreciat de rumânul orădean.
Postat 21 Septembrie 2018, 10:18 de platona
Chapeau Claudiu!
Cred ca e nevoie de un nou PSD, unul care să nu uite valorile sociale nu înseamnă populism și prostie la scară națională. E chiar plăcut sa vezi ca votant PSD că totuși social democrația nu a murit în România. Claudiu a demonstrat la prefectură că se poate să fii PSDist și să îți și pese de Oradea și de Bihor. Spre deosebire de Mang care are grijă doar de el și de funcția sa. Rușine Mang. Felicitări Claudiu!
Postat 20 Septembrie 2018, 02:24 de andyC
A reapărut și "Firea de la Oradea" ...
... pe care l-a făcut Mang a lui Dragnea "prefect", pe banii lui tac'su evident, că doar nu există numiri gratuite din moment ce funcția asta presupune cunoștințe și experiență de viață !?! Speră că poate compensa oportunismul pus la "index" de PSD, urmare coalizării cu liberalismul conducător local, printr-o revenire din afaceri în politica mare, căci e prea greu să facă bani din munca lui !?!
Postat 19 Septembrie 2018, 20:12 de CrisDumi
Totusi, cam tarzie reactia.
O astfel de reactie era necesara inca din ianuarie 2017, de la OUG 13, pentru a fi credibila. Era evident de atunci ca PSD devine un grup infractional care nu mai are nicio treaba cu guvernarea pentru care a fost votat. Acum, cand se preconizeaza o rocada a cadrelor in PSD, apar si vitejii. Din pacate acesti viteji nu vorbesc de reformarea partidului si respect fata de democratie, ci doar plecati voi sa venim noi.
Postat 19 Septembrie 2018, 20:01 de peterpan
Felicitari, Claudiu Pop
De cand te asteptam! Pasul l-ai facut! Ai toata sustinerea noastra,a acelira carora acest Nelu ne-a facut numai rau! Neluuutuuuu!!!! Tic-tac, tic-tac...!!!
Postat 19 Septembrie 2018, 19:22 de vineri
bihorean
mai sunt si oameni ok in Psd oameni care vad adevarul nu minciuna. Felicitari Claudiu Pop!
Postat 19 Septembrie 2018, 17:04 de oradea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON