URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 Aprilie 2019, 11:24

Trei pe unul, într-o nouă bătaie în Pasajul Vulturul Negru. Agresorii au fost prinşi de jandarmi

Trei pe unul, într-o nouă bătaie în Pasajul Vulturul Negru. Agresorii au fost prinşi de jandarmi (foto: generic, arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Jandarmii bihoreni au prins trei agresori care l-au bătut în noaptea de joi spre vineri pe un orădean în vârstă de 36 de ani, în Pasajul Vulturul Negru. Doi dintre ei sunt din Galaţi şi locuiesc fără forme legale în Oradea.

Altercaţie în Pasaj

"În această dimineaţă în jurul orei 01:30, pe timpul patrulării în zona Pasajului Vulturul Negru, jandarmii au fost sesizaţi de un cetăţean că la intrarea dinspre strada Vasile Alecsandri are loc o altercaţie. Ajunşi la faţa locului au observat un grup de persoane, care incercau sa îngrijească un bărbat de aproximativ 35 de ani, care prezenta urme de agresiune. După ce s-au asigurat că şi echipajul de ambulanţă a fost solicitat, jandarmii au plecat in căutarea făptuitorilor, în direcţia indicată de martori", au scris, vineri, jandarmii bihoreni pe pagina de Facebook.

În Parcul 1 Decembrie, au văzut trei persoane. Când jandarmii le-au spus să rămână pe loc, bărbaţii au luat-o la fugă încercând să se ascundă în zona Casei de Cultură a Sindicatelor.

"După ce au fost găsiţi şi legitimaţi, aceştia au declarat că au fugit fără niciun motiv şi că nu sunt autorii infracţiunii din Pasajul Vulturul Negru. Conduşi ulterior la faţa locului, au fost recunoscuţi de martori şi de persoana agresată, căreia în acele momente echipajul SMURD îi oferea îngrijiri medicale", au mai scris reprezentanţii IJJ Bihor.

Bătăuşi din Galaţi

Cei trei suspecţi au fost duşi la sediul Inspectoratului de Jandarmerie Judeţean, fiind predaţi apoi unor echipaje de Poliţie.

Nu se ştie de la ce a pornit altercaţia. Victima, un bărbat în vârstă de 36 de ani din Oradea, a depus plângere penală pentru loviri şi alte violenţe. Agresorii au fost identificaţi. Doi dintre ei sunt din Galaţi şi unul din Bihor.

"Poliţiştii orădeni efectuează cercetări în cauză. Persoanele bănuite de comiterea faptei au fost identificate ca fiind doi tineri, de 19 respectiv 20 de ani, din localitatea gălăţeană Brăhăşeşti, domiciliaţi fără forme legale în Oradea şi un bărbat de 35 de ani din localitatea Santăul Mic judeţul Bihor", a precizat, sâmbătă, pentru BIHOREANUL comisarul şef Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Nu demult, tot în Pasajul Vulturul Negru s-a petrecut o altă bătaie între un orădean şi un tânăr de culoare. O filmare cu incidentul violent a ajuns pe internet, iar cel care a postat-o spunea că bătaia ar fi pornit de la o fată.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
pe zi ce trece,
Oradea isi intareste renumele de cel mai "sigur" oras din Romania. Impuscaturi, batai, interlopi, etc. Politia? Fara oameni sificienti, fara bani de combustibil sau reparatii. Jandarmii? La fel! Raiul banditilor, ce mai...
Postat 06 Aprilie 2019, 14:45 de Kid
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON