Joi, Spitalul de Neuropsihiatrie din Oradea a inaugurat un laborator de psihologie şi terapie nemedicamentoasă. Aici, bolnavii îşi vor trata bolile prin desen sau realizare de obiecte hand-made, cu ajutorul ergoterapeuţilor, psihologilor, psihiatrilor sau preoţilor.
Aceasta este a doua măsură luată de conducerea spitalului pentru a ajuta bolnavii altfel decât prin medicamente, după ce, în urmă cu câţiva ani, în curtea Spitalului s-a construit o biserică.
Realizarea, mobilarea şi dotarea noului laborator costat 50.000 de lei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.