URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 11 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce ne-am face fără Bulgaria? Am fi chiar ultimii din Europa. Acum, că s-au dat rezultatele mirifice de la testele PISA, constatăm cu stupoare că elevii noștri sunt la fel de analfabeți funcționali ca acum 20 de ani, chit că între timp am avut un președinte dascăl, care a lansat jenantul program România Educată.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă reacția Ministerului Educației a fost jenantă, ministra vorbind despre „reziliență” fiindcă rezultatele au fost similare cu cele din 2018, societatea s-a arătat de o indiferență vecină cu autismul. Ligia Deca a spus, practic, că suntem la fel de proști ca acum un cincinal, dar sindicatele dăscălimii, asociațiile de părinți și consiliile elevilor nu s-au băgat în dezbateri.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
29 Septembrie 2022, 14:31

Toaletele din coridorul verde Barcăului au fost vandalizate cu dale din piatră. Pagubele se ridică la 15.000 euro! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Toaletele din coridorul verde Barcăului au fost vandalizate prin lovire cu dale din piatră. Potrivit unui comunicat al Primăriei pagubele se ridică la 15.000 euro. Municipalitatea orădeană a depus deja o plângere la Poliţia Municipiului Oradea, pentru identificarea autorilor.

"La mai puţin de doi ani de la darea în folosinţă, ambele toalete publice din Coridorul verde Barcăului, zonele A şi B, au fost vandalizate. Primăria Oradea a depus o plângere penală la Poliţia Municipiului Oradea, care va urmări imaginile surprinse de camerele de supraveghere amplasate atât în parc, cât şi pe strada Barcăului, pentru a-i identifica pe autorii faptelor de vandalism", a anunţat Primăria.

Potrivit comunicatului, pagubele cele mai mari au fost provocate toaletei din zona A, unde au fost distruse: spaţiul tehnic, vasul WC, display-ul LCD şi uşa de acces automată. "Autorii au folosit dale de piatră din pavajul aleilor aflate în proximitate şi tutori din lemn utilizaţi la ancorarea arborilor", a transmis Primăria.

La toaleta din zona B au fost distruse chiuveta din inox, oglinda şi spaţiul tehnic.

Distrugerile făcute au scos din folosinţă ambele toalete.

"Valoarea estimată a pagubelor depăşeşte suma de 15.000 de euro, motiv pentru care Primăria Oradea a înaintat plângere penală către Poliţia Municipiului Oradea în vederea identificării făptaşilor şi analizează cu seriozitate investiţiile viitoare în astfel de facilităţi", a transmis Primăria.

În ultimul an au fost vandalizate, în mod repetat, toate toaletele publice din oraş. Primăria a cerut sprijinul Poliţie Locale, Poliţiei Municipiului şi face un apel la orădenii care sunt martori la acte de vandalism să le reclame la numărul de telefon 0259/969.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Ipocrizia
Toata lumea comenteaza dar nimeni nu observa valoarea pagubei!!! Doar nu cumva erau toalete de aur!!!!
Postat 30 Septembrie 2022, 19:32 de User anonimizat
parcurile din oras sunt pline seara de drogati - ei sunt cei care au forta sa produca asemenea vandalizari - si totusi, politia doarme bine! ei au treaba cu parcarile.
a cata oara se vandalizeaza toaletele public? de ce? pentru ca avem camere video in oras, dar nu folosesc nimanui. si 2, pentru ca drogatii din toate parcurile au astfel de manifestari fara sa-i prinda nimeni. sa nu credeti ca un creier sanatos ar fi in stare sa vandalizeze in halul asta - e nevoie de multa forta, iar asta vine dupa euforia data de prafurile albe care circula seara dupa 8, si pe Barcaului, si in Bratianu sau Olosig!
Postat 29 Septembrie 2022, 19:49 de roger
Cum pot fi pedepsiți?
Mă gândesc oare cum pot fi pedepsiți dacă sunt prinși ? (deși mă îndoiesc serios se asta...) Mai ales dacă sunt minori... Amendă? Din ce și cum o vor plăti? Având în vedere cât de "bine crescuți" și "lucizi" puteau fi să se dedea la asemenea fapte... Toalete din astea automate am folosit în acest an atât la Debrecen cât și în mai multe orășele din Austria (cam de mărimea unui Aleșd) deci faptul că ar mofturi sau "briz-briz"-uri de la noi nu este adevărat! Ce-i drept acolo erau în zonele pietonale nu în parcurile de la periferie unde orice cretin idiot amețit beat poate să le vandalizeze cu ușurință.
Postat 29 Septembrie 2022, 17:42 de BlackCrow
Pinonel
Pai facă îți lași masina anapoda, ce vrei flori de tei. Mai ieftina parcare decât amenda, dar se pare că-ți lipsește educația.
Postat 29 Septembrie 2022, 16:38 de Sandu2100
criminali sunt vandalii aia, dar idioti sunt si toti cei care viseaza la toalete de sute de mii de euro, mai scumpe decat 3 apartamente ca bref, tehnologia, luminite si briz-brizuri
La concerte si la santiere se folosesc aceleasi toalete de plastic, peste tot prin tarile dezvoltate. Deja astea sunt normalul si in spatiile publice, in parcuri prin orasele cu primari mai responsabili cu banul public. Doar noi romanii credem ca avem dreptul de a ne pi**a pe 100000 de euro, stiind ca tot la 2 ani sunt bune de reciclat, doar is bani publici, are primaria bani. Noi votantii cerem risipa banului public, nu doar conducerea. Conducerea e democratica si ne-a ascultat cererile, a facut dupa cum au cerut cetatenii.
Postat 29 Septembrie 2022, 16:08 de unu
Foarte bine!
Asta in timp ce pe mine ma mulg aia de la locala de cate 100 (o suta!) de lei. Oriunde imi las masina, hop si ei. Nu ma supar, m-am gandit ca daca as avea paza la masina m-ar costa mai scump.
Postat 29 Septembrie 2022, 15:56 de pinonel
Autorii
Mai mult ca sigur minori.
Postat 29 Septembrie 2022, 14:49 de Sandu2100
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6059 RON
  • 1 EUR = 4.9677 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON