Teatrul Regina Maria îl sărbătoreşte pe actorul Eugen Ţugulea, care va împlini sâmbătă, 10 aprilie, onorabila vârstă de 90 de ani. Chiar dacă este pensionar de multă vreme, Eugen Ţugulea colaborează în continuare cu instituţia de cultură, organizând spectacole-lectură sau recitaluri de poezii.
Pe parcursul carierei sale actoriceşti de 66 de ani, Eugen Ţugulea a jucat peste 140 de roluri pe scena Teatrului din Oradea. De altfel, actorul s-a aflat timp de 14 ani la conducerea instituţiei culturale, având două mandate de director între anii 1960-1968 şi 1972-1977.
"Ca actor a debutat imediat după absolvirea Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale din Bucureşti, cu rolul Popescu în "O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, în anul 1955, an în care s-a înfiinţat secţia română a Teatrului de Stat Oradea. Pentru activitatea sa dramatică şi lirică a fost răsplătit în cadrul Galei Premiilor UNITER cu Premiul special pentru o viaţă dedicată teatrului şi poeziei în anul 2016", se arată în comunicatul transmis de Teatrul Regina Maria.
Eugen Ţugulea a fost profesor de actorie la Şcoala Populară de Artă din Oradea şi profesor de expresivitatea vorbirii scenice la Secţia de Actorie a Facultăţii de Muzică din Oradea. Este şi autorul unei cărţi cu caracter autobiografic "Unele mărturisiri (ale lui Chiţ-Chiţ-Roade-Tot) despre sine, despre alţii şi... altele".
Printre rolurile cele mai importante se numără David Mărian din spectacolul "Horia" de Mihail Davidoglu, rolul principal în spectacolul "Mihai Viteazul" (foto) de Octav Dessila, Greenwald – un avocat versat, în "Revolta de pe Caine" de Herman Wouk, Ioviţă în "Cartea lui Ioviţă" de Paul Everac şi Farfuridi în "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale.
Pentru că Oradea se află în scenariul roşu, deci nu se pot organiza evenimente în sălile de spectacol, actorul nu poate fi sărbătorit pe scena Teatrului Regina Maria. Iubitorii de teatru îl vor putea vedea însă pe pagina de Facebook a instituţiei culturale, unde vor fi transmise câteva înregistrări video cu recitaluri de poezii susţinute de acesta.
Primul recital "Rapsodii, parodii, un buchet de poezii", în care sunt grupate poezii dedicate celor patru anotimpuri, va putea fi urmărit vineri, 9 aprilie, de la ora 20, iar în următoarea zi, sâmbătă, de la aceeaşi oră, va fi transmis şi recitalul "Cu mâne zilele-ţi adaogi", a cărui premieră a fost dedicată comemorării a 131 de ani de la trecerea în eternitate a poetului Mihai Eminescu.
Joi, în 8 aprilie, actorul va putea fi urmărit şi la televiziunea TVR Cluj, într-un interviu difuzat în emisiunea "Actual Regional", unde se va vorbi despre artă şi responsabilităţi.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.