Teatrul Arcadia a anunţat, joi, primele spectacole din stagiunea 2020/2021, între care se numără un spectacol de teatru-umbre, primul de acest gen din repertoriul instituției, şi un spectacol cu video mapping.
Pe de altă parte, vineri seara, micuții orădeni sunt așteptați în Parcul Libertății unde își va face apariția un dinozaur uriaș.
În oraşul de hârtie
Potrivit unui comunicat transmis de instituția culturală, surprizele încep de vineri, de la ora 18, când în Parcul Libertăţii, va avea loc inaugurarea oraşului de hârtie, realizat din cutii tăiate şi pictate de copii orădeni în cadrul unor ateliere gratuite coordonate de scenografi, butafori şi actori ai trupei Arcadia. Proiectul "Bune maniere în oraşul de hârtie" este realizat prin "Fondul pentru un viitor mai bun în comunităţi", finanţat de Lidl România şi implementat la nivel local de Fundaţia Comunitară Oradea.
"La inaugurare va veni şi un dinozaur, de peste 4 metri, destul de năzdrăvan şi greu de strunit. El va învăţa, alături de spectatori, care sunt bunele maniere la teatru, iar lecţia va fi predată de actriţele Armanca Serac şi Consuela Egyed, care vor folosi în show-ul lor păpuşi realizate de copii. Reptila uriaşă va mai avea şi alte lecţii de învăţat, şi-şi va da întâlnire cu copiii weekend de weekend în parc, în următoarele trei săptămâni. Programul show-urilor va fi mediatizat de organizatori săptămânal, fiind condiţionat de starea vremii", se arată în comunicat.
Noiel spectacole
Tot vineri, de la 20, la Cetate va avea loc premiera spectacolului "Visul unei nopţi de vară – Scenele Meşteţugarilor", o montare modernă şi comică dedicată întregii familii, care are şi dublă distribuţie Fundulea: Andrei Fazecaş/Zentania Lupşe; Gutuie: Daniela Purcărea/Consuela Egyed; Flămându; Botişor: Armanca Serac/Carina Bunea; Blându: Florin Stan/Armanca Serac; Fluieraş: Alexandru Pop/ Igor Lungu. Interpretarea muzicală îi aparţine Caliţei Nantu.
Apoi săptămâna viitoare, vineri, în 2 octombrie, de la ora 19 şi în următoarea zi, sâmbătă, de la 11, va avea loc premiera spectacolului "Mult aer pentru nimic", după un scenariu de Anca Cucu Popescu, în regia Deliei Gavliţchi. Spectacolul este pentru toată familia, este non-verbal şi beneficiază de video mapping realizat de artista Ioana Bodale.
Din distribuţie fac parte actorii: Florian Silaghi, Andrei Fazecaş, David Constantinescu, Daniela Purcărea, Caliţa Nantu, Alexandru Pop, Giorgiana Coman şi Carina Bunea.
Cea de a treia premieră a stagiunii este o producţie de teatru-umbre "1+1=1" , prima de acest fel din repertoriul teatrului. Creatoarele şi protagonistele sunt actriţele Consuela Egyed şi Carina Bunea, iar spectacolul abordează teme de actualitate şi va avea video mapping. Producţia este dedicată copiilor mari, cu vârste de peste 12 ani, adolescenţilor, tinerilor dar şi adulţilor.
Premiera va avea loc în 11 octombrie, de la ora 11 şi de la ora 19.
Pentru cei mai mici, trupa Arcadia a pregătit "Punguţa cu doi bani", în regia lui Szőke Kavinszki András, premiera fiind programată în luna noiembrie.
Spectacolele "Mult aer pentru nimic" şi "1+1=1" se vor juca la sala Arcadia, unde vor putea intra maxim 60 de persoane, iar purtarea măştii de protecţie va fi obligatorie.
Bilete la spectacole pot fi achiziţionate de pe Eventim.ro sau cu o oră înainte de spectacol, la faţa locului.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.