URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Iunie 2019, 14:00

Taximetriştii vin şi pleacă

Taximetriştii vin şi pleacă foto generic, arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Am să încerc să explic pe înţelesul noilor generaţii sintagma "Ai carte, ai parte" pentru că ştiu că a devenit atât de răspândit mesajul, încât s-a perimat. Când eram tânăr, nu o pricepeam nici eu şi mi se părea doar ceva vehiculat de pensionari.

Păi, hai s-o luăm aşa: ai 16 sau 19 ani. Eşti la liceu sau ai intrat la facultate. Toată viaţa ta ai copiat la teze, ai chiulit de la matematică, ai bătut cafenelele în ora de istorie şi ţi-ai făcut fiţuici la fizică. Cumva-cumva ai trecut de Bac (în caz că l-ai trecut) şi ai ajuns la facultate unde faci aceeaşi chestie. Sau poate eşti încă în liceu şi visezi să dai la Drept, dar ai doi de cinci la română.

Şi te gândeşti că "ce mare brânză?"; dacă ai putut să te strecori prin sistem până la vârsta asta, va merge şi de acum încolo. Şi ai avea perfectă dreptate în majoritatea instanţelor: aşa cum ai copiat într-a X-a, vei putea copia şi în clasa a XII-a. Dacă ţi-a mers la liceu, îţi va merge cel mai probabil şi-n facultate. Vei fi extrem de uşurat(ă) să afli chestia asta. Scopul tău e să obţii cumva diploma aia pentru că toată lumea are diplomă şi doar n-oi fi tu mai prejos. Restul sunt detalii. Te descurci tu.

Problema e că nu. Nu te vei descurca.

Permiteţi-mi să detaliez:

Ştii toţi profesorii ăia care nu te-au prins copiind? Ăia de-ai râs că i-ai fraierit la teză sau examen venind cu "casca" sau fiţuici? Ăia toţi, fără excepţie, ştiau ce faci. Ai scăpat neprins datorită lor, nu datorită dibăciei tale în ale inspiratului de la colegul de bancă. Iar după ce s-a terminat testarea şi-ai plecat acasă zâmbind, au plecat şi ei acasă; tot zâmbind. Au văzut sute de copii ca tine - toţi cu acelaşi zâmbet satisfăcut pe faţă. În plus, cadrul didactic ştie trei chestii: că 1. salariul lui e acelaşi, că treci, că nu; 2. după ce termini liceul sau facultatea, nu mai eşti responsabilitatea lui; şi 3. - după ce primeşti diploma, îţi va dispărea zâmbetul rapid. Va termina promoţia ta şi-i vei povesti iubitului/iubitei ce drum anevoios ai parcurs, cu slalomuri printre restanţe şi ameninţări de corigenţă. Iar foştii tăi profesori vor face probabil aceeaşi chestie, dar la modul intern: amintindu-şi pentru ultima oară de tine şi râzând niţel cu vocea lăuntrică.

Pentru că după ce ai diploma de Bac sau cea de licenţă, dai piept cu viaţa. Planul tău era să mergi în Spania pentru că doar proştii au facultate. Ori poate să te angajezi programator dacă tot ai terminat IT. Doar ai diplomă! Şi vei merge în Spania sau la interviul de job şi vei da acolo de 80 de oameni fix ca tine: aceleaşi haine, aceeaşi vârstă, aceeaşi înălţime, aceleaşi studii. Toţi strângând în mâini diplomele lor şi memorând în gând prezentarea personală: "Mă numesc Cimpoi Gavril şi-s aci să lucrez".

Să luăm acum scenariul fericit: cel în care tu, din 80 de oameni, eşti ales să lucrezi în corporaţie. Sau să lucrezi în Spania ca "ceva". Ţi s-a pregătit biroul, primeşti laptop, se negociază salariul. Te simţi bine - ai mai trecut un "hop". Ai job. Şi-l pierzi după o lună. Pentru că nu ştii să faci absolut nimic. Ştii materiile alea la care ai copiat în liceu sau facultate? Ei bine, alea aveau rostul de a te pregăti nu pentru a obţine un loc de muncă bun, ci pentru a-l păstra. Vezi tu - loc de muncă prinde oricine ştie minţi la interviu. Loc de muncă BUN nu au mulţi însă. Ai minţit şi te-ai şerpuit cumva printre 80 de candidaţi, ai avut noroc şi te-au ales pe tine. Problema e că şeful tău ştie doar de capitalism, nu de cafele în prag de sesiune. Ăla n-a ajuns şef al propriei lui firme pentru că ar fi chiulit de la chimie non-stop. Şi-acum s-a pricopsit cu tine: "inutilul", "inutila". Un om cu diplomă care nu poate tasta o funcţie în cel mai lejer limbaj de scripting. Juristul care nu ştie unde să găsească Monitorul Oficial. Contabila care nu înţelege fracţii. Aşa că dă din umeri, te zboară, face un nou interviu de angajare şi-l ia pe cel care n-a copiat la examene, ci a învăţat toate lucrurile alea de care tu ai fugit.

E vară. Ai scăpat din sistemul de învăţământ. Stai în faţa unei firme în care nu vei mai intra vreodată şi strângi în mâini diploma aia. Te linişteşti la gândul că vei reuşi în locul următor. La interviul următor. Ţi-a mers în şcoală, va merge şi aici. 20-30 de ani mai târziu eşti tot taximetrist cu diplomă în IT. Îl duci acasă de la gară pe un tip care-ţi pare cunoscut de undeva dar nu-l poţi nicicum plasa în memorie. E proful tău de mate din liceu. Coboară la destinaţie, îţi plăteşte cursa şi se îndepărtează zâmbind.

Nu te-a recunoscut.

Taximetriştii vin şi pleacă; n-ai cum să ţi-i aminteşti pe toţi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
15 Comentarii
@DanD
Articolul este cât se poate de clar. Că unii au înțeles altceva nu e vina mea deoarece nu sunt responsabil de ce înțeleg alții. Nu e niciun mesaj ascuns legat de taximetriști, nu încerc să transmit ceva dibaci ascuns. Că dumneavoastră sau alții ați ales să vă fixați asupra unei idei care defapt nu e acolo - din nou - nu ține de mine; ține de voi și doar de voi. Nu sunt obligat să scriu texte pe înțelesul oricui, să le fac ușor digerabile ori să evit metafore doar pentru că s-ar putea întâmpla ca unii să nu le prindă din zbor. Până una alta ar fi fost absurd să-i fi scris cineva lui Franz Kafka faptul că ar fi trebuit să fie mai explicit că ”Procesul” nu e roman polițist ci e ceva despre absurd și condiția umană; că titlul l-a indus în eroare, că există planuri secundare și că așa ar trebui făcut data viitoare. Sper să nu înțeleagă acum cineva că mă compar cu Kafka în scris, să fiu nevoit să dau iar explicații.
Postat 29 Iunie 2019, 16:48 de Razvan_T_Coloja
Domnule Coloja
Camataria este in afara legii ! Merita sa mai comentam despre egalul pus de dvs intre meseriile de taximetrist, strungar si camatarie ?!?!? Doi la mana, sunt oameni al carui vis este sa construiasca case, sa repare masini, sa conduca masini, sa fie operatori pe diferite echipamente, etc. Ceea ce trebuie subliniat este nevoia de studiu aprofundat in domeniul in care fiecare isi simte chemarea, iar cei care au esuat datorita lenei, cred ca tot au ramas si ei cu ceva. Au tras niste invataminte din greselile facute. Uneori mai auzi oameni zicand: "Daca as mai fi odata la varsta copilariei/adolescentei as proceda cu totul altfel". Cine vrea sa invete, face efort si invata.
Postat 29 Iunie 2019, 16:38 de 1234
@Razvan_T_Coloja
Ok, inteleg. Articolul a fost menit a fi un lucru dar dupa parerea mea nu a iesit chiar ce s-a dorit. De ce spun asta? Sincer, dupa citirea lui, am ramas cu ideea ca vreun taximetrist v-a deranjat cu ceva si ati vrut sa le transmiteti un mesaj. Ati transmis un mesaj subliminal si ati facut-o bine, dupa cum se vede in comentarii, nu toata lumea l-a prins. Poate chiar a fost involuntar dar mesajul este acolo, in text. Si incepe cu titlul. Nu stiu daca sunt in masura sa dau sfaturi in domeniul asta dar pe viitor, ar fi buna putina generalizare pentru ca cititorii sa se focuseze asupra subiectului principal si nu asupra celor secundare. Cele secundare trebuie sa fie, eventual, un mix de experiente negative care sa paleasca in fata celui principal si sa ma faca pe mine, cititorul, sa raman cu ideea de baza fara a tine minte cu exactitate subiectele secundare. Din acest articol se retine foarte mult un subiect secundar, si anume taximetristii. Asta pentru ca l-ati introdus inclusiv in titlu...titlul unui articol care practic este despre altceva.
Postat 29 Iunie 2019, 14:22 de DanD
@1234
Da - pot pune egat între meseria de taximetrist, cea de stungar și cea de cămătar. Pentru că toate trei le faci nu pentru că visul tău de mic era să fii strungar sau cămătar sau taximetrist. Le practici pentru că nu prea ai de ales - și ăsta e punctul lor comun. Legat de cum ”daca ai fi vrut sa spui bancher, spuneai bancher” - cred că n-ați înțeles textul. În contextul ăsta nu jonglăm între profesii și meserii așa cum vrem. Profesiile sunt una, meseriile sunt alta. Bancherul a ajuns bancher nu pentru că nu a avut de ales ci pentru că a ALES să fie bancher. Mai concis: bancherul poate alege să fie cămătar; cămătarul nu poate alege să fie bancher. Cam aici e diferența. Observ că lumea crede că aș avea ceva cu taximetriștii când ideea textului nu e despre cât de onorabil ar fi să fii taximetrist ci despre cum unii au făcut cinci ani de Medicină chiulind de la ore ca apoi să-și dea seama că trebuie să se facă nu medici ci altceva. Repet: textul este despre educație nu despre mașini, taximetrie sau despre cât de onorabilă ar fi meseria de strungar. Asta deoarece chit că ar fi onorabil să fii gropar, nu îți faci studiile superioare în ideea că tu gropar vrei să ajungi. @FaBULA: Da - din păcate așa stau treburile. Chestia e însă că asta merge în sistemul de Stat. La privat domină meritocrația. Degeaba ești vărul șefului; dacă tragi compania în jos, șeful te zboară. E neproductiv din punct de vedere al capitalismului să angajezi pile în domeniu privat. La ”Stat” merge - că-s bani publici. Chestia cu lingușeala - iar - merge până la un punct. Șefului îi cade bine să-l lauzi dar după un an când se uită pe hârtii și vede că din cauza ta a pierdut câteva zeci de mii de euro nu te mai ține pe lângă el. Oricât de mult i-ar place să fie lăudat parcă tot foamea grăiește mai tare.
Postat 29 Iunie 2019, 11:13 de Razvan_T_Coloja
Erată
D-le Coloja
Postat 29 Iunie 2019, 10:36 de User anonimizat
D-le Coja, viața bate filmul!
Filmul poveștii dv. cu tâlc se oprește la "ai mai trecut un "hop". Ai job", după care personajul principal întră în adevarata lui acțiune. Cu ceva carismă, și multă lingușeală, nu doar că nu își va pierde jobul ci va fi mai apreciat. Conștiența că nu își merită locul îl va împinge să intre în jocul șantajului, din partea conducerii, de a-și turna colegii pentru orice fleac. El e răul necesar pentru orice șef. Și pentru așa ceva, țara te vrea prost!
Postat 29 Iunie 2019, 10:32 de User anonimizat
Domnule Coloja
Poti sa pui egal intre meseria de taximetrist, cea de stungar si un interlop camatar ?!? Daca ai fi vrut sa spui bancher, spuneai bancher. Orice meserie cinstita este la fel de onorabila. Nu pot sa fie toti oamenii IT-isti (unora chiar le displace sa stea toata ziua cu ochii in calculator), ingineri, medici ori taximetristi, strungari, frizeri, constructori etc. De fiecare meserie este nevoie in societate. Ideea articolului nu ar fi rea daca ar fi pusa corect problema. Societate in care traim este una concurentionala. Daca vrei o anumita meserie, in care concurenta si cerintele sunt foarte mari, trebuie sa studiezi foarte serios pt a fi mai bun decat altii care aspira si ei la meserie/pozitia respectiva. E valabil in orice domeniu concurentional. Faptul ca un vanzator, sau un taximetrist, un frizer, etc, lucreaza avand aceste meserii, dar si o diploma de studii superioare nu e un lucru rau. Pot sa lucreze la un moment dat sub nivelul diplomei de studii pe care o au din diferite motive. Sa dam exemplul din articol. Lucreaza in meserii sub nivelul studiilor absolvite pt ca nu au fost destul de buni, nu au invatat destul de mult ca sa poata profesa conform diplomei universitare. Chiar si in aceasta situatie faptul ca a fost pe la facultate este tot un plus. Orizonturile lui sunt mai mari. Macar are idee despre ce se face la o institutie de invatamant superior, ce ar fi trebuit el sa faca pt a fi performant in domeniul in care i-ar fi placut sa profeseze. Poate a platit si niste taxe de studii, contribuind astfel si el la sustinerea procesului de invatamant. E benefic pt societate. Asadar, este o experienta de viata din care oricum a tras niste invataminte, astfel incat daca va avea sau are copii, va sti mai bine cum sa-i indrume, ce sfaturi sa le dea ca sa reuseasca acolo unde el a gresit. Studiul foarte serios, aprofundat in domeniul care ii place, in care vrea sa profeseze (indiferent ca implica sau nu studii superioare), este cheia succesului. Ivatati, invatati si iar invatati!
Postat 29 Iunie 2019, 09:40 de 1234
Muserupism
Din articol reiese un singur lucru: realitatea! Invatamantul de doi bani de la noi si miserupismul profesorilor fata de programa depasita si fata de modul de predare ineficient din scolile romanesti. Si bineinteles miserupism fata de propria lor munca si proprii elevi. E usor sa arati cu degetul spre niste adoloscenti cu hormonii in fierbere, dezorientati si fara foarte multe exemple demne de urmat in jurul lor si in societate in general. Esti praf autorule daca asta e perceptia ta despre cei care pornesc stangaci in viata. Toti am pornit de jos si asa e si firesc, indiferent de cât de bine am invatat in scoala sau cate diplome avem.
Postat 29 Iunie 2019, 09:08 de oradeanbihor
@DanD
Te asigur că articolul n-are nimic de-a face cu taximetriștii. Înlocuiește ”taximetrist” cu ”cămătar” sau ”strungar”. Articolul este despre strict despre educație. Și nu sunt ”ziarist”.
Postat 29 Iunie 2019, 07:52 de Razvan_T_Coloja
DanD
Este o opinie personala. Daca nu iti convine nu e nici o problema. Nu fa praf pe aici doar de dragul artei. Daca doresti comenteaza si tu pe tema articolului si analizeaza-te intai pe tine. Pt atacuri sexista alte bloguri si site-uri.
Postat 28 Iunie 2019, 20:42 de Christa
Slabut
Daca din tot articolul asta unora le-a ramas ca ar fi jignitor la adresa taximetristilor e trist. Esenta lui e ca nu ii furi pe aia pe care ii copiezi ci pe tine, urmand ca apoi sa duci o viata facand ceea ce stiai sa faci si fara sa rozi bancile facultății, fara sa pierzi aiurea 4 ani de viata. Ca practici o meserie unde nu ai nevoie de diploma in IT. Nu zic nu, avem nevoie de taximetristi, ii respect si circul cu ei. Dar copiind in scoala, bagand pe mama si pe tata la o pila si o atenție, o maslina ceva, de fapt te furi pe tine. Mi-a venit unu la interviu cu 12 ani experienta, a incercat sa minta, nu a iesit nimic, ne-am prins toti ca mintea. Minciuni cu munca la agenții guvernamentala bazadu-se ca aia nu dau detalii despre fostii angajati. Si ce a reusit, sa para penibil si sa ramana in baza de date ca un NU puternic. Si ca o comparatie cu ce va aplica pe viitor. Si a fost angajat acuma la un lant de magazine, normal ca nu in domeniul "cunoscut". Nu pe el s-a mintit? Razvan, articolul e cat se poate de real, doar ca e putin zaharisit. Trebuie spus pe fata, tăios si direct. Smecherii si combinatorii ai succes doar... Atat! Pana in momentul t=2. Dupa aia devin poveri sociale, unii ajung infractori altii palmasi. Dar ce trecut aveau odata....heheee! Vorba aia...pusca si cureaua lata, mare prost am fost odata!
Postat 28 Iunie 2019, 20:41 de poiu
@Christa
Ai citit ceva si ai inteles jumatate. Citeste printre randuri sau spune-i cuiva sa-ti citeasca, poate vei intelege adevaratul mesaj din acest articol. "E greu de inteles"...intr-adevar.
Postat 28 Iunie 2019, 19:35 de DanD
Articol cam tras de par. Te-a lasat gagica pt vreun taximetrist ?
In timp ce niste frustratele care sufera, printre altele, si de un anumit sindrom, au gasit o cale sa se refuleze.
Postat 28 Iunie 2019, 18:35 de 1234
imi place
Sincer imi place articolul. Acesta e adevarul. E putin greu de inteles si de inghitit de unii , dar asta e. Atata timp cat valorile vor fi bazate pe adevarul mentionat in articol, nu vom performa. Vom avea diplomati care nu vor performa.
Postat 28 Iunie 2019, 17:34 de Christa
Just wondering
Care e rostul acestui articol? L-am citit pe tot, gandindu-ma ca macar finalul ma va face sa inteleg rostul acestor randuri...dar nu. Singurul motiv plauzibil pentru a scrie un articol ca acesta, este, domnule Răzvan T. Coloja, ca ai vrut sa "dai" intr-un anume taximetrist sau fost coleg de scoala (de-al tau sau de-al unei cunostinte). Este evident ca nu e menit sa fie o pilda ci doar un atac asupra taximetristilor. Bine ca esti ziarist si poti sa-ti exprimi opiniile public...dar n-ai invatat inca sa nu-i bagi pe toti in aceeasi oala. N-am nicio legatura cu ei dar mi se pare atat de evident atacul incat nu m-am putut abtine. Si mi se pare injositor pentru tine ca ziarist sa te cobori la nivelul asta.
Postat 28 Iunie 2019, 16:57 de DanD
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON