URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
29 Iulie 2018, 14:15

Taximetrist periculos: O orădeancă de 20 de ani a fost agresată şi pipăită de un șofer de taxi, lângă Colegiul Gojdu

Taximetrist periculos: O orădeancă de 20 de ani a fost agresată şi pipăită de un șofer de taxi, lângă Colegiul Gojdu (foto: generic - Corks RedFM)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O orădeancă în vârstă de 20 de ani reclamă că a fost agresată şi pipăită, vineri seara, de un taximetrist care a văzut-o plimbându-se singură pe străduţa Colegiului Naţional Emanuil Gojdu.

Tânăra a semnalat întâmplarea groaznică prin care a trecut BIHOREANULUI, vrând să tragă un semnal de alarmă în privinţa taximetristului cu comportament dubios.

"Un bărbat m-a văzut de pe stradă şi s-a prefăcut că intră în taxi, după care a coborât şi a mers incet după mine. Nu am grăbit pasul, am mers normal. A venit după mine şi m-a atins pe fund şi a tras puţin de geantă. Eu am ţipat şi el a fugit, a urcat în taxi şi a plecat în grabă", a spus tânăra.

Incidentul s-a petrecut cu puţin înainte de ora 22. Din păcate, orădeanca n-a văzut semnul firmei de taximetrie pentru care lucrează agresorul: "Nu am putut vedea firma de taxi, era un Logan albastru închis".

În schimb, ea ştie să-l descrie pe acesta: "Bărbatul în cauza avea o şapcă crem cu un desen mic pe centrul ei, un tricou negru, vârsta cam 35-38 de ani".

Fata a scăpat fiindcă a ţipat. "El a început să râdă, dinţii erau mari şi cu strungăreaţă. Eu sunt un caz fericit, dar ce siguranţă mai prezintă cetăţeanul când merge cu taxiul? De menţionat că nu prea era lume în zona respectivă. Sper ca mesajul să ajugă la cât mai multă lume prin intermediul dumneavoastră", a transmis fata BIHOREANULUI.

În aceeaşi seară, victima s-a dus la sediul Poliţiei Municipiului Oradea pentru a reclama situaţia. Deşi poliţiştii şi-au notat cele întâmplate, orădeanca susţine că i s-a spus că nu e cazul să depună plângere, căci nu are pentru ce. "Au spus că nu am ce să reclam în scris fiindcă nu mi s-a furat nimic şi nu am fost atinsă în zona intimă. Mi-au spus că, potrivit Codului Penal, fundul nu e o zonă intimă", susţine fata.

În schimb, ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţiei Judeţean, agent şef adjunct Ioana Lascău, spune că lucrurile n-au stat aşa.

"Domnişoara s-a prezentat la sediul Poliţiei Municipiului Oradea, le-a spus poliţiştilor că vrea doar să-i informeze despre cele întâmplate, să nu mai păţească şi altcineva acelaşi lucru. Poliţiştii i-au spus că poate să depună plângere, însă ea a refuzat. Poliţiştii au notat semnalmentele persoanei bănuite de comiterea faptei şi zona respectivă şi au în atenţie ambele aspecte", a precizat pentru BIHOREANUL Ioana Lascău.

Reprezentanta IPJ Bihor spune că fata poate în continuare să depună plângere scrisă la Poliţie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
Nu-i acuzati pe politistii bihoreni! Ei se inspira din ce spune MAI!
Stire din 29 iulie, a.c. sursa: MAI Cred ca noi si politistii traim in state paralele! ,,Polițiștii au acționat, în ultimele 24 de ore, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care puteau afecta liniştea comunității. Poliția Română a intervenit la peste 3.800 de evenimente și au fost aplicate peste 8.300 de sancțiuni contravenționale. Pentru siguranţa cetăţenilor, poliţiştii au acționat, la data de 28 iulie a.c., la nivel național, în sistem integrat, alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Au fost organizate 3.879 de patrule și s-a acționat, pentru prevenirea accidentelor rutiere, cu 261 de aparate radar. În acest interval de timp, polițiștii au intervenit la 3.836 de evenimente, dintre care 3.265 au fost sesizate prin S.N.U.A.U. 112. În urma activităților, au fost constatate 746 de infracţiuni, fiind depistate în flagrant delict 126 de persoane bănuite, iar față de 28 persoane au fost dispuse măsuri preventive. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 8.319 sancţiuni contravenţionale, a căror valoare depășește 2.750.000 de lei. În ultimele 24 de ore, au fost reținute 558 de permise de conducere și au fost retrase 118 certificate de înmatriculare. Poliția Română acționează permanent pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunității şi, totodată, este pregătită să intervină atunci când situaţia o impune."
Postat 30 Iulie 2018, 10:21 de ili3
Lăsați PENALII afară
Mulțumim PSD pt modificările făcute
Postat 30 Iulie 2018, 07:49 de Sandu1206
Hallo, milițieni ... nu vă treziți odată !?!
Este vorba de o agresiune și dacă i-ar fi atins doar cotul !?! Nu de alta dar voi credeți că zonele intime ale persoanelor sunt strict #pi și #pu ... nu-i așa?
Postat 30 Iulie 2018, 06:49 de CrisDumi
We serve and protect
Asta scrie pe masina politiei in usa.Atitudinea politiei romane e foarte potrivita.Nu faci plingere scrisa, nu exista caz,politia nu consuma resurse tactice.In schimb daca ai proasta inspiratie sa-ti scrii pe undeva "mujepsd", ai dosar penal instant. Tatuajul e oare permis?
Postat 29 Iulie 2018, 21:21 de excalibur
!!!
Așa scria...acum a corectat! E vina mea? "Ne" râdem de gafe? Păi să "Ne" râdem de gafele tuturor!
Postat 29 Iulie 2018, 19:56 de soricel
Corectie
Emanuil
Postat 29 Iulie 2018, 18:45 de soricel
soferule de taxi
Din ceea ce descrie stimabila jurnalista nu era singura! Se plimba cu Colegiul Emanuil Gojdu! Ca fetele de 20 ani asta fac în jurul orei 22,00! Se plimbă cu Colegiul Emanuel Gojdu! Acum nu știu ce să zic despre cel cu dinți mari dar și cu strungareata! D-ra e foarte atentă la detalii! Adica ăla te pipăie și tu îi vezi dinții....ciudat!
Postat 29 Iulie 2018, 18:44 de soricel
RE: soferule de taxi
Comentariu tipic de... minoritar.
Postat 29 Iulie 2018, 19:08 de Florin Ciucas
Alo, dom' Hanis, misca-i dom'le, pune-i la treaba!
Fata a dat suficiente indicii pt. ca in cateva ore ,,pipaitorul" sa fie prins! Marca si culoarea masinii, ora, locul, varsta tipului, strungareata... Dar politistii stau si asteapta decizia ccr, sa vada daca vor trebui sa munceasca sau o vor duce ca pana acum, unii in birouri, intr-o dulce trandaveala, altii prin racoarea tufisurilor! Siguranta populenilor nu se pune, mama lor de plangaciosi, numai sa se vaite stiu!
Postat 29 Iulie 2018, 16:26 de pinonel
Mare noroc a avut fata ...
ca nu au agresat-o la politie, ei puteau sa o atinga pe fund, sani ca doar nu sunt parti intime si nu are ce reclama... de la politie nu te poti astepta la ajutor ei sunt acolo pentru salariu si pensie nu pentru violatori si talhari. Sigur s-au distrat de biata fata hartuita.
Postat 29 Iulie 2018, 15:00 de Traian
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON