Tânăra de 19 ani dispărută de acasă joi dimineaţa a fost găsită vineri, în jurul prânzului, într-o staţie de autobuz din staţiunea Băile 1 Mai.
Ramona Macai suferă de autism şi nu vorbeşte. Familia a anunţat Poliţia după ce tânăra a plecat din senin de acasă şi nu s-a întors.
"A fost găsită pe raza staţiunii bihorene Băile 1 Mai, astăzi (n.r. - vineri), în jurul orelor prânzului. Nu a fost victima vreunei infracţiuni şi se află în familie", a declarat pentru BIHOREANUL comisarul şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
IPJ Bihor a anunţat, vineri dimineaţa, prin presă dispariţia de acasă a fetei, cerând ajutorul bihorenilor pentru a o găsi. Din unele informaţii, o cunoştinţă a familiei a văzut-o în staţia de autobuz din Băile 1 Mai.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.