URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Octombrie 2021, 18:01

Supravieţuim iernii? Cîţu i-a promis primarului Birta că Oradea va primi bani care să compenseze scumpirile la gaz

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primarul Oradiei, Florin Birta, a vorbit, vineri, despre inevitabila scumpire a gigacaloriei, cauzată de creşterea masivă a preţului gazului, spunând că a primit promisiuni din partea premierului demis (şi, în acelaşi timp, preşedintele PNL) Florin Cîţu că Guvernul va ajuta marile oraşe ale ţării care au sisteme centralizate de încălzire, prin alocarea unor sume din fondul de rezervă. 

Tema a fost adusă în discuţie în timpul unei şedinţe a Consiliului Local Oradea, de către PSD-istul Emilian Pavel, care l-a întrebat pe Birta ce soluţii sunt şi dacă au înaintat discuţiile cu Guvernul în acest sens. 

Primarul i-a răspuns că aparatul de specialitate al municipalităţii estimează că diferenţa dintre costurile de achiziţionare a gazului pentru asigurarea încălzirii în oraş în 2020 şi cele din 2021 va fi de circa 20 milioane euro. 

"Este clar, la cum stau lucrurile, că preţul gigacaloriei va creşte. Spre exemplu, la consumatorii individuali cred că preţul s-a dublat în ultimul an", a spus Birta, menţionând şi că, anul trecut, municipalitatea a achiziţionat gaz cu 100 sau 120 lei (MWh), iar anul acesta a cumpărat cu 260 lei, dar preţul continuă să crească la bursă. 

El a spus că ar fi trei variante de lucru pentru acoperirea diferenţei estimate la 20 milioane euro. "Eu am avut discuţii cu primul ministru, care m-a asigurat că, din fondul de rezervă, va da bani pentru aceste municipii conectate la sistemul centralizat de încălzire, sume care să suporte diferenţa creată de creşterea preţului gazului. Căci aici nu este vorba despre Oradea, ci de mai multe municipii - Constanţa, Craiova, Timişoara - care sunt în aceeaşi situaţie", a spus Birta. 

Celelalte două variante ar fi ca Primăria Oradea să suporte din bugetul local costurile sau ca acestea să fie asigurate parţial de municipalitate şi parţial de clienţii Termoficare. 

Dacă municipalitatea ar decide să compenseze din bugetul propriu cele 20 milioane euro, asta ar însemna o reducere semnificativă a bugetului propriu de investiţii pentru anul 2022, a subliniat Florin Birta. 

"Deocamdată, eu spun că trebuie să aşteptăm decizia Guvernului, care a promis că va aloca subvenţii în acest sens. Eu cred că Guvernul va rezolva acest lucru, aşa e normal", a spus edilul. 

Dacă Guvernul va aloca sumele necesare, este posibil ca orădenii de la bloc să nu simtă direct valul de scumpiri din domeniul energiei. În schimb, după cum se ştie, orădenii de la case conectaţi la gaz au primit deja facturi mult mărite. La nivel de Guvern se discută despre compensarea facturilor la energie electrică şi la gaze, pentru consumatori casnici şi non-casnici, compensare care, potrivit lui Florin Cîţu, ar putea intra în vigoare de la 1 noiembrie. 

Pe de altă parte, tot vineri, discutând despre poverile asupra bugetului Oradiei, Florin Birta a amintit că, luna trecută, printr-o OUG, preţurile în construcţii au fost actualizate, iar astfel sumele pe care oraşul trebuie să le plătească pentru contractele pe care le are în derulare s-au mărit. "Doar acea actualizare va costa Primăria 80 milioane lei", a arătat edilul Oradiei. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
19 Comentarii
O administratie de nota 4
PMO condusa de acest domn, va ajunge in fundul gol. Pe cat de bine a fost administrat acest oras de domnul Bolojan, pe atat de distrus va fi dupa acesti 4 ani. Pe langa datoriile pe care le-a facut acest primar, a saracit si oradenii. A marit taxele continuu si a dezvoltat un monopol precum RER. Este condus de rechinii orasului, el fiind o simpla marioneta. Vai de noi ce am ajuns. NU O SA NE MAI PERMITEM SA NE INCALZIM, FACTURIILE VOR FI EXTREM DE MARI. De parca salariile oradenilor sunt ale clujenilor/bucurestenilor…
Postat 17 Octombrie 2021, 21:52 de User anonimizat
Au gasit solutia!
Calorifere incalzite la 40 grade.Nu ,nu e vorba de bani, bani sunt berechet [ https://www.mediafax.ro/economic/datoria-externa-totala-a-romaniei-s-a-majorat-cu-6-mld-euro-in-primele-sapte-luni-din-an-la-cat-a-ajuns-20260922 ]. E vorba sa economisim gazul, sa ajunga si generatiilor viitoare [ https://www.digi24.ro/stiri/economie/energie/raport-alarmant-in-9-ani-romania-ramane-fara-gaze-naturale-iar-in-22-de-ani-fara-rezerve-de-petrol-1643069 ]. Bibliografie: Oradea City Report
Postat 17 Octombrie 2021, 11:43 de excalibur
Mint precum respira!
De 12 ani penalii care conduc Oradea ne promit cate-n luna si-n stele! Ce au realizat in mod sigur e indatorarea oradenilor pt. o suta de ani. Cuțu e si el un penal, intamplator sau nu, premier. Sunt sanse mari ca usl(pnl+psd=usl) sa renasca, atunci sa vedeti minciuni la patrat! Ce patrat, la cub....
Postat 16 Octombrie 2021, 17:28 de pinonel
Doru Buşcu - Revoluția săracilor (catavencii)
Revoluția mondială a săracilor plutește în aer. Bogații sînt tot mai bogați, săracii sînt tot mai săraci și tot mai mulți. Renta capitalului e din ce în ce mai mare față de renta muncii, statele sînt tot mai nepăsătoare față de concentrarea banilor, iar democrația tot mai coruptă. Nu e nevoie să citești tabelele lui Piketti, e destul să privești în jur. Prăpastia care se adîncește între bogați și săraci se umple zi de zi cu furie. Săracii freamătă pe toate continentele, mai ales că, de o bucată de timp, în echipa lor e adăugată o parte a clasei mijlocii. Micii antreprenori, intelectualii și profesiile liberale îngroașă tot mai mult rîndurile sărăcimii, excluși prin fiscalitate și geocorporatism din aria bună a nivelului de trai. Să lăsăm însă alte continente și să ne uităm la al nostru. Prăbușirea intelectuală a clasei politice, deteriorarea ei morală și inimaginabila lăcomie a companiilor trans-statale au produs cei mai slabi lideri din istoria europeană și cea mai ineficientă formulă de administrare a nemulțumirii din mileniul 3. Revolta dospește în masele abandonate și își caută conștiința de sine.
Postat 16 Octombrie 2021, 12:18 de excalibur
Titlu de *
Se dovedeste inca o data, daca mai era cazul, ca a avea caracter in jurnalism dauneaza profesiei.
Postat 16 Octombrie 2021, 11:23 de marginan
@Diesel
A fost un personaj calare pe un partid mare care a plafonat pretul la gaz pina prin 2022.A pus multinationalelor taxa pe cifra de afaceri si taxa pe stilp companiilor din energie si telecom.Rezultatul: carcera grea,cu celeritate.N-a apucat orban sa faca o luna ca prim ministru, ca le-a scos.Apoi liberalizarea mult dorita de UE, care a eliminat obligatia depozitarii gazului vara ,pentru iarna,cu consecinta directa ca romania are depozitele goale,gazul a plecat la export.Romania are 80% din necesar productie proprie,gaz lasat mostenire de burebista si decebal.Bibliografie: [ https://www.topfirme.com/profit/ ]
Postat 16 Octombrie 2021, 09:49 de excalibur
Iar Birta, în infantilismul lui, l-a crezut pe Câțu.
Bașca faptul că primarul "prafului de le tobă" mai și dă pe goarnă tâmpeniile astea, după ce tot el, în două rânduri, a dat din gură că urmează eliminarea subvențiilor în domeniu. Băi, fraiere! Dacă ai ajuns să ne spui ce prostii ați vorbit voi doi în aceste zile, primar și fost premier, ori ești lipsit total de minte, ori ești ca și internat pe motive de tra-la-la.
Postat 16 Octombrie 2021, 09:08 de KP
comision
@excalibur stii cum e cu negociatul comisioanelor,un procent % din scumpiri ceva acolo sa fie bine pentru amandoi
Postat 16 Octombrie 2021, 09:06 de User anonimizat
Stati linistiti la locurili voastre
Iohanis s-a implicat in rezolvarea crizei energetice: [ https://www.libertatea.ro/opinii/iohannis-s-a-intalnit-cu-bosii-de-la-enel-si-a-strecurat-pe-surse-ca-a-vorbit-despre-oameni-de-ce-nu-ne-spune-oficial-ce-au-vorbit-3737983 ]
Postat 15 Octombrie 2021, 21:47 de excalibur
degeaba
pai statul da bani pentru compensarea scumpirilor in loc sa inghete preturile.pai ce face statul imbogateste distribuitorii altceva nu face.spania a putut plafona preturile la gaze statul nostru compenseaza sa aiba bogatii mai multi bani ca doar tot la producatori si distribuitori ajung banii aia
Postat 15 Octombrie 2021, 21:22 de User anonimizat
Liberali am vrut,Hai liberare!
Liberali am vrut,Hai liberare!
Postat 15 Octombrie 2021, 21:16 de spaima_trepadusilor
Rusii vand gazul cu 200$ mia de metri cubi ,Romagaz ne vinde cu 1000 euro mia de metri cubi
Rusii vand gazul cu 200$ mia de metri cubi ,Romagaz si ceilalti distribuitori ne vind cu 1000 euro mia de metri cubi consumatorilor casnici,de 5 ori mai mult .Daca nu se face lumina in problema asta va fi greu ,foarte greu la iarna.
Postat 15 Octombrie 2021, 21:15 de spaima_trepadusilor
Cuțulache șpăgaru
Poate să-și ia adio de la ajutorul lui Cuțu...nu mai ajunge premier cu puteri depline marioneta lui Mutulache!
Postat 15 Octombrie 2021, 20:57 de Wtfman
Nu mai scrieți prosti
Tot noi Orădeni plătim gigacaloria mai scumpă anul ăsta,și căldură în case nu avem.Acuma a pornit și Cet-ul căldura,dar caloriferele sunt călduțe,îngheț in apartament noaptea,și vrea să le plătesc căldura.Asa e și cu apa calda ,plătesc apa rece la preț de apa calda
Postat 15 Octombrie 2021, 19:35 de Davidutu
Pun la cale un nou proiect-mamut, la CET Oradea
https://www.bihon.ro/stirile-judetului-bihor/pun-la-cale-un-nou-proiect-mamut-la-cet-oradea-2329961/
Postat 15 Octombrie 2021, 19:12 de excalibur
Sistemul centralizat de termoficare din Oradea, un exemplu de succes
oradea.ro/stiri-oradea/sistemul-centralizat-de-termoficare-din-oradea-un-exemplu-de-succes
Postat 15 Octombrie 2021, 19:11 de excalibur
Primii în țară! Termoficare Oradea, locul I în topul național al furnizorilor de încălzire
[ https://termoficareoradea.webidea.ro/ro/node/140 ] Primii în țară! Termoficare Oradea, locul I în topul național al furnizorilor de încălzire...Primăria Municipiului Oradea a înțeles că încălzirea locuințelor cetățenilor municipiului reprezintă o prioritate pe termen scurt, mediu și lung și a inclus-o în direcțiile strategice, privind dezvoltarea durabilă a comunității...În plus, odată cu instituirea zonei unitare la nivelul Municipiului Oradea, s-a urmărit eficientizarea funcționării sistemului centralizat de încălzire astfel încât consumatorii să beneficieze de servicii calitative și conforme cu parametrii asumați prin contractele încheiate...Obiectivul societății este de a asigura confortul termic pentru consumatorii acesteia, în condiții de calitate, siguranță şi eficiență. Aceste condiții trebuie revizuite constant și implică o preocupare în ceea ce privește îmbunătățirea și îndeplinirea lor...Validarea acestor rezultate a fost primită în cadrul celei de-a XXVI-a Gale a Topului Național al Firmelor, care a avut loc în data de 7 noiembrie 2019, la Romexpo București. Camera de Comerț și Industrie a României a acordat, pentru al doilea an consecutiv, Locul I societății Termoficare Oradea SA la categoria Servicii - Furnizare de abur și aer condiționat. Această recunoaștere a calității serviciilor de termoficare orădene obligă, în aceeași măsură în care onorează. Astfel, pentru menținerea nivelului de a fi cel mai performant sistem de termoficare din România, care să îndeplinească standardele de mediu și de siguranță prin excelență operațională și de a oferi facilități conexe care să conducă în final la maximizarea calității serviciului prestat, în perioada următoare ne propunem împreună cu autoritatea publică locală același ritm al realizării investițiilor în sistemul de termoficare al Municipiului Oradea. Dan Creţu SC Termoficare SA
Postat 15 Octombrie 2021, 19:05 de excalibur
Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii
"Dacă municipalitatea ar decide să compenseze din bugetul propriu cele 20 milioane euro, asta ar însemna o reducere semnificativă a bugetului propriu de investiţii pentru anul 2022, a subliniat Florin Birta".Fu-tui, cum sa lasi investitiile cele dragi, acuma,inaintea sfirsitului lumii, cind poti spolia 200.000 de oradeni docili,fascinati de sageata liberala...Deh,comissionul
Postat 15 Octombrie 2021, 18:32 de excalibur
NOAH CUM E???!!
Nu ne trebuie bani de la Guvern! Aceasta ar trebui sa fie reactia. Centrala noastra e eficienta, asa s-a laudat toata lumea la realizarea proiectului si ca vor fi costuri acceptabile pentru populatie. Domnul BIRTA a fost la dezbaterea publica, poate isi aduce aminte. Matematica si fizica asta............vai vai. Cand o bagati in conservare sa ne anuntati, stiu pe unii care cauta fier vechi.
Postat 15 Octombrie 2021, 18:19 de Christa
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON