URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Iunie 2014, 09:42

Suporterii echipei FC Bihor caută soluţii de finanţare pentru clubul de fotbal

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În cadrul demersurilor prin care doresc să atragă un semnal de alarmă cu privire la pericolul desfiinţării FC Bihor, liderii Asociaţiei Suporterilor au organizat miercuri o conferinţă de presă, prin care şi-au prezentat public opiniile cu privire la abandonul clubului de către Primărie. Suporterii doresc organizarea unei mese rotunde, la care să participe reprezentanţii Primăriei, ai Consiliului Judeţean şi ai mediului de afaceri, pentru a găsi o soluţie de continuare a activităţii clubului.

"În acest sens am contactat deja preşedintele Fundaţiei Patronilor Bihor, pe Ioan Lucian, care este şi un împătimit şi suporter al fotbalului, fiind, de altfel, şi un fost preşedinte, care să ne medieze o întâlnire cu oamenii de afaceri, care ar putea ajuta la redresarea echipei", a precizat Daniel Bokor, preşedintele asociaţiei.

Liderii suporterilor orădeni sunt conştienţi că salvarea ar veni de la mediul privat, dar susţin că şi Primăria poate şi trebuie să joace un rol important în această privinţă, "de aceea invităm public, reprezentanţii municipalităţii dar şi ai Consiliului Judeţean să participe la acea masă rotundă pe care intenţionăm s-o organizăm", a mai punctat preşedintele.

Bokor a prezentat şi variantele care s-ar găsi pentru salvarea FC Bihor în cazul în care Primăria se retrage. O primă variantă ar fi ca cei de la Consiliul Judeţean să susţină clubul de unii singuri, "ceea ce nu e o soluţie de viitor, ci doar pentru doi sau trei ani", un investitor privat care să cumpere clubul de tot, un parteneriat public-privat, cum a fost episodul cu Liberty, sau o altă variantă cu mai mulţi sponsori, "mai multe firme, care, fiecare să deţină cotă parte". "Efortul financiar ar fi mult mai mic aşa din partea lor". Aceste demersuri de salvare a clubului orădean ar fi fost de competenţa Primăriei, nu a suporterilor, au mai afirmat liderii fanilor.

Legat de faptul că şeful FPB, Ioan Lucian, a mai fost diriguitor al FC Bihor, şi încă unul controversat, care nu a lăsat realizări notabile în urma sa, Daniel Bokor a spus că "acum e important să punem mână de la mână să salvăm acest club, nu neapărat să căutăm vinovaţi pentru trecut".

"FC Bihor este o valoare a oraşului, iar Primăria este responsabilă pentru ducerea de râpă a acestuia. Şi atunci când s-au acumulat datoriile istorice, a existat cineva de la Primărie în AGA, iar acum nu trebuie lăsat de izbelişte şi abandonat", a mai declarat Bokor, care a ccondamnat şi faptul că se fac diferenţieri între ramurile sportive şi suporteri. "Eu am fost la meciurile de baschet şi am văzut mulţi suporteri de ai noştri de la fotbal. Noi mergem la orice sport, apreciem rezultatele şi îi susţinem, dar să nu uităm că fotbalul are ceea mai mare masă de oameni".

"Dacă Primăria acuză că nu au fost rezultate, să se uite ce finanţare s-a făcut, ce plafon de salarii am avut noi şi ce bugete au avut alte echipe care s-au bătut la promovare, gen CSU Craiova şi ASA Tg. Mureş, care au fost mult mai mari. Din punctul nostru de vedere, în primul an din acel proiect de trei ani anunţat, obiectivul de evitare a retrogradării a fost atins. Urma ca anul viitor să ne batem pentru locurile I-VI, iar peste doi ani la promovare. De ce se abandonează acum acest proiect? S-a tot vorbit că Primăria susţine performanţa. Păi, echipa de handbal a avut numai victorii în acest sezon şi a promovat în Liga Naţională, dar am înţeles că nu va fi susţinută nici ea. Atunci cum susţinem performanţa?", s-a mai întrebat retoric preşedintele Asociaţiei Suporterilor echipei FC Bihor.

Dacă nu se vor găsi soluţii de salvare a clubului, suporterii sunt decişi să organizeze un miting în faţa Primăriei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
...."SFARSITUL LUMII"....
Ce se vor face oradenii ca nu o sa mai avem fcbihor?????? ce.... foamete si seceta ii va lovi!!!!!!!!!!!!!! Numai circul il intereseaza pe (i)luminatu\' bihorean ! adica pe unii.... In timp ce in jurul nostru sunt atat de multe probleme,situatii care la modul disperat impun alocarea de fonduri, o mana de aerieni vor circ! Sa primesca ! Dar pe banii lor,nu al contribuabililor !!! Asa ca..., deschideti pusculita daca vreti circ !
Postat 20 Iunie 2014, 13:18 de mihai
...."SFARSITUL LUMII"....
Ce se vor face oradenii ca nu o sa mai avem fcbihor?????? ce.... foamete si seceta ii va lovi!!!!!!!!!!!!!! Numai circul il intereseaza pe (i)luminatu' bihorean ! adica pe unii.... In timp ce in jurul nostru sunt atat de multe probleme,situatii care la modul disperat impun alocarea de fonduri, o mana de aerieni vor circ! Sa primesca ! Dar pe banii lor,nu al contribuabililor !!! Asa ca..., deschideti pusculita daca vreti circ !
Postat 20 Iunie 2014, 13:08 de mihai
@Eu nu
Auzi draga, toate astea le-ai gandit cu lopta de pe umeri?
Postat 20 Iunie 2014, 00:26 de shadow
Eu nu vreau sa platesc !
Ca orice cheltuiala bugetara si cheltuiala cu "jocul cu lopta" este din start falimentara!!!! De la buget se poate fura in numele jocului cu lopta dar nu se poate investi in mod real, onest, cinstit , asa ca mai usor cu sponsorizarea locului cu lopta din taxe si impozite !!!! !!! Mai bine sponsorizati jocul copiilor in parcuri, gradina zoo, cetate, gradinite, scoli decat sa aruncati banii pe jocul hotilor cu banul public. Cine iubeste fotbalul sa il si plateasca, sponsorizeze. Eu nu doresc ca din taxele si impozitele mele sa sponsorizez jocul cu lopta ! Cine dorea putea sa directioneze 2% din impozit la clubul de joaca dar e prea dificil sa scrii, sa complectezi un formular, e mai simplu sa sugi din buget ! GATA !
Postat 19 Iunie 2014, 19:25 de EU nu
adevarul este
Problema este ca orice suma se aloca echipei de fotbal sau de handbal sau de ce vreti voi ajunge pe mainile unor ,,conducatori'' care baga tot in buzunar si pentru echipe nu mai ramane nimic .AICI ESTE PROBLEMA POCAIT GALBEN DIN PRIMARIE,Daca toti sunt pe ciordeala ca si Bolojan in mandatu 2 normal ca nu putem face performanta nici daca se aloca 50% din PIB ul tarii la fc bihor.
Postat 19 Iunie 2014, 17:46 de amator de fotbal
pentru fan
Pentru fan !!! Auzi bou ce esti, abia astept sa nu ma lase cineva sa intru la meci. Voi suferi cumplit !!! Ce tampit esti, ce argumente de retardat ai !!!!
Postat 19 Iunie 2014, 16:44 de trotilica
vine ziua razbunarii!
Măi băieți, stați liniștiți, FC Bihor nu moare!!! Va veni un investitor străin, dar atunci toți cei care loviți acum în club și vorbiți cu atâta ușurință și ură despre acest club, veți avea interdicție pe stadion, pe voi nu vă va reprezenta, va fi o politică strictă!! Vă bateți joc de culorile acestui club, dar stați liniștiți că vine și ceasul vostru, o sa vă pară rău că vorbiți și atacați acum cu atâta ură!!!! Este o vorbă, în cel căzut nu mai da cu piciorul!! Toți câți fac asta s-ar putea să li se întoarcă împotriva lor și stați liniștiți, FC Bihor NU MOARE, dar toți contestatari de acum nu se vor putea bucura de fotbal și de rezultatele acestei echipe! Nu uitați ce vă spun!!!! Dacă vă bucurați acum (s-a umflat rișcașu` în voi), veți plânge mai târziu...
Postat 19 Iunie 2014, 14:07 de fan
fara bani publici!
Foarte bine ca nu mai baga Primaria bani in FC Bihor. Nu au adus banii bagati in ultmii ani nimic inapoi. Degeaba investesti intr-o echipa mediocrad e liga a doua. Mai bine sa se investeasca banii astia in polo si baschet. Iar suporterii astia de la FC Bihor nici macar galerie nu au mai facut in ultima vreme, ca au ei ceva probleme cu morcan. Mai baieti, daca erati suporteri adevarati, treceati peste orgolii si sustineati echipa.
Postat 19 Iunie 2014, 12:23 de unu
Ne-am saturat de FC BH!!
DE 1 sapt deja tot porcaria asta de FC BH o mediatizati! Chiar nu e nimic mai util si interesant de scris referitor la Oradea si BH????????????????????????????? De aeroport ati uitat, de exemplu? Termenul contestatiilor a expirat in 11 IUNIE!
Postat 19 Iunie 2014, 10:35 de Ne-am saturat de FCB
FC BH e al SUporterilor, nu orasului!
SA IL FINANTEZE CINE VREA..dar NU DIN BANI PUBLICI! Haidi pa FC Bihor! BANI ARUNCATI!
Postat 19 Iunie 2014, 10:25 de FC BH ???
o solutie
apelati la SOS DOGS, ei au solutii!
Postat 19 Iunie 2014, 10:24 de o solutie
cei care nu iubesc fotbalul sa taca!
Cam mulți din cei care n-au la suflet fotbalul își dau cu părerea pe aici. Fraților, mucles, că nu va fierbe oala aici!!!! Din păcate, primarul nu are la suflet fotbalul, dar istoria îl va răsplăti, nu va sta prea mult în această funcție!!!!!!!!!! Nu pot să cred cum am putea ajunge să nu avem echipa de fotbal cel puțin de liga a II-a în oraș. Fotbalul e fenomen social, marea majoritate a populației îl iubește, dar am ajuns să ne conducă acum minoritățile (care nu iubesc fotbalul)!!!!! RUȘINE SĂ VA FIE TUTUROR CARE PUNEȚI UMĂRUL LA DISTRUGEREA CLUBULUI F.C. BIHOR, un club de referință, o valoare a județului !!! Teatrul l-ați făcut, Grădina Zoologică, de asemenea, ce faceți însă cu fotbalul și handbalul????? Aici, la aceste sporturi merg cei mai mulți oameni.... NU SE POATE SĂ NU AVEM ECHIPĂ DE FOTBAL ÎN ORADEA, E INADMISIBIL!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! SUNTEȚI VINOVAȚI, TOȚI CARE CONTRIBUIȚI LA DISPARIȚIE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 19 Iunie 2014, 10:07 de alin
O parere
Desi imi pare rau pentru istoria echipei de fotbal de la Oradea nu m putut sa nu remarc faptul ca de cativa ani se finanteaza o echipa sortita esecului. Decat asa mai bine sa se finanteze porturile care aduc valoare si recunostinta orasului (baschet, polo, handbal...).
Postat 19 Iunie 2014, 09:53 de Un cetatean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON