Cinci voluntari Invictus au ajuns vineri seară în Piaţa Unirii din Oradea, de la Arad, şi au predat ştafeta veteranilor ultramartonistului Levente Polgar, care va alerga din Oradea până la Carei.
Acesta va parcurge traseul fără oprire cu ștafeta albastră și o parte din lancea tricoloră, celelate două - ștafeta roșie și ștafeta galbenă - fiind duse de alți doi alergători la Carei, unde se va sărbători Ziua Armatei.
Peste 1.000 de kilometri
Ştafeta Veteranilor se desfăşoară în perioada 13 - 25 octombrie şi implică purtarea a trei ştafete pe trei trasee simbolice, denumite albastru, galben şi roşu, după culorile drapelului naţional. Evenimentul este organizat de Asociaţia Voluntarilor Invictus, care sprijină luptătorii răniţi în teatrele de operaţiuni să participe la Invictus Games, iniţiate pentru prima dată de prinţul Harry.
Anul acesta, evenimentul a luat startul din oraşele Sighişoara (traseul roşu), Tulcea (traseul galben) şi Reşiţa (traseul albastru). "Alergătorii se opresc în câteva oraşe importante din ţară şi predau ştafeta altor voluntari. Ultimii alergători se vor întâlni duminică, la Carei, unde, printr-o ceremonie va fi sărbătorită Ziua Armatei, dar şi ziua de naştere a Regelui Mihai", a spus Ion Gabriel, unul ditnre coordonatorii Invinctus.
Aflată la cea de a şaptea ediţie, Ştafeta Veteranilor reuneşte peste 150 de atleţi care vor alerga în total peste 1.000 de kilometri.
Întâmpinaţi cu... întuneric
Deşi organizatorii din Oradea estimau că arădenii vor ajunge în jurul orei 20, aceştia au fost mult mai rapizi, sosind în Piaţa Unirii la scurt timp după ora 19.
Au aşteptat însă până la ora 20, când în centru a ajuns, pentru a-i felicita, și noul viceprimar al Oradiei, Arina Moş. Alături de ea, voluntarii Invictus au depus flori şi o coroană la statuia Regelui Ferdinand, iar câţiva dintre ei au fotografiat şi filmat evenimentul.
Pentru asta, însă, a fost nevoie şi de un alt voluntar care să ţină o lanternă aprinsă, pentru că în jur era beznă. Nu de alta, dar instalaţia din jurul statuii era nefuncţională.
"Eu am aflat cu puţin timp înainte să ajungeţi de această situaţie. Am anunţat Direcţia Tehnică, însă, din păcate, nu s-a putut rezolva problema atât de repede", s-a scuzat viceprimarul.
Participanții la eveniment s-au dus apoi în apropierea Palatului Episcopal Greo-Catolic, pentru a mai face câteva fotografii.
Neînfricatul
Sâmbătă, de la ora 15, ultramaratonistul Levente Polgar, primul sportiv cu handicap acceptat la maratonul "6633 Artic Ultra", va porni de la Garnizoana Oradea cu ştafeta albastră în mână. Acesta va alerga pe o distanţă de circa o sută de kilometri, în semn de respect faţă de veteranii României.
"Mi-am propus să alerg fără oprire. Vreau să ajung primul la Carei", a spus Polgar, originar din Aiud.
Sportivul va preda ştafeta în cadrul ceremoniei care va avea loc pe 25 octombrie la Carei, ultimul oraş din acest proiect.
"De-a lungul traseului, Levi va fi însoţit de un biciclist din Arad şi de mine, dar şi de alţi voluntari", a spus Mihaela Toderici, orădeancă voluntară Invictus.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.