Sfinxul se întoarce! Legendarul Dan Andrei Aldea se stabileşte la Oradea

"Nu am cuvinte să vă spun cât de bine mă simt la Oradea. De două săptămâni bat oraşul cu piciorul... Mi-am făcut şi prieteni, pe doamna Adina, de la magazinul de electrice", spunea bonom Dan Andrei Aldea în timpul concertului-eveniment pe care l-a dat, pe 7 octombrie, în premieră după 33 de ani, în România.

Câţi n-au crezut, atunci, că omul care a propulsat trupa Sfinx în elita muzicii rock voia doar să-şi măgulească gazdele? Ei, bine, n-a fost vorbă-n vânt: Dan Andrei Aldea s-a hotărât să se stabilească în Oradea, după ce decenii întregi nici n-a vrut să pună piciorul în ţara natală! E adevărat, între timp s-a îndrăgostit de o pictoriţă orădeancă, iar apoi şi de oraş, considerându-l nici mai mult, nici mai puţin decât... fenomenal.

Muzică "urâtă"

"Am învăţat notele muzicale înainte să învăţ alfabetul", s-a destăinuit BIHOREANULUI fostul lider al trupei Sfinx, Dan Andrei Aldea. Deşi se persiflează spunând că era "un miştocar de Bucureşti", muzicianul s-a format cât se poate de serios, începând cu studii de vioară la Liceul de Muzică din Capitală. "Eram o speranţă a şcolii. Alfred Mendelson, un compozitor celebru, chiar a scris un concert pentru mine", povesteşte bărbatul ajuns acum la 64 de ani.

În adolescenţă avea să descopere că, de fapt, nu muzica simfonică e cea care i se potriveşte cel mai bine. "Se zice că arta reflectă societatea, iar ce cântam eu - Bach şi Mendelssohn-Bartoly - nu asta făcea", îşi aminteşte artistul. Graţie unui tranzistor fixat pe unde medii, pe care îl ţinea pe bicicletă, a auzit şi alt fel de muzică, difuzată de posturile din Vest, dar parcă tot nu-şi găsea stilul. "Eu eram băiat sărac, nu aveam magnetofon. Un coleg, în schimb, m-a chemat să ascult un disc Animals, pe care era şi melodia "Don't bring me down". Piesa mi s-a părut atât de urâtă, atât de rea... Mi-am spus că e pentru mine!", spune Dan, nu fără destulă autoironie.

Chitara a început s-o înveţe singur, pe instrumentele colegilor, iar în clasa a X-a a fost cooptat într-o "formaţie de chitare" - Dacicus - a Casei de Cultură a Liceului de Muzică, iar apoi la Big Band-ul unui club de dans, unde a început să cunoască muzicieni experimentaţi.

Dănuţ şi chitara

Dan şi-a câştigat rapid o reputaţie de bun chitarist, fiind chemat să cânte în înregistrările pe care artişti consacraţi le făceau la Electrecord. Totuşi, în scurt timp şi-a schimbat formaţia pentru una "de raion" - Memphis. "Am cântat cu ei puţin, căci Sfinx a rămas fără toboşar şi l-au abordat pe colegul meu, Marian Toroimac, care le-a spus că merge doar dacă mă iau şi pe mine, deşi trupa avea deja doi chitarişti", îşi aminteşte muzicianul.

Chiar dacă iniţial Sfincşii aveau de gând să-l dea afară, şi-au schimbat părerea după ce l-au văzut mânuind chitara electrică. Aşa se face că la 17 ani, după ce a fost admis la Conservatorul Ciprian Porumbescu (secţia Vioară), Dănuţ, cum îi spuneau colegii de trupă, a cântat o vară întreagă la Eforie Sud alături de Sfinx. "Am fugit la mare şi n-am spus nimănui, de m-a căutat mama cu Miliţia"...

La întoarcere, ambiţia de a deveni cel mai bun a pus cu totul stăpânire pe el. "Mi-am pus un pat la sala de repetiţii, şi acolo dormeam, acolo mâncam. M-au dat afară de la Conservator, pentru absenţe", povesteşte el. Un an mai târziu, în 1969, s-a reînscris la facultate, pe care însă n-a mai părăsit-o până la absolvire.

În rând cu legendele

Între timp, puştiul trupei Sfinx devenise adevăratul ei lider. Alături de toboşarul Marian Toroimac şi de basistul Corneliu Bibi Ionescu, Dan Andrei Aldea a început să şi compună. Ce-a urmat e scris astăzi în istoria muzicii rock din România. Formaţia Sfinx a cucerit publicul cu piese precum "Şir de cocori", "Om bun", "Din nou acasă", "Cântecul bufonului" şi altele, umplând sălile în toată ţara, la un moment dat fiind inclusă şi în spectacolele Cenaclului Flacăra. Dan devenise un compozitor şi chitarist desăvârşit, înregistrând discuri ale unor colegi precum Dida Drăgan, Anda Călugăreanu, Mircea Vintilă, Vali Sterian, semnând muzică pentru filme şi piese de teatru.

Despre problemele cu regimul pe care le invocau mulţi artişti ai vremii, el povesteşte cu modestie, cu zgârcenie chiar, parcă din pudoarea de a nu fi considerat un disident mai mult decât alţii. "Cu regimul toată lumea juca un joc. Ei ne spuneau ceva, iar noi ne făceam că facem aşa. Cei care au avut într-adevăr probleme, care au luptat contra regimului, pe aceia nu-i întreabă nimeni", zice bărbatul, adăugând, simplu: "Noi oricum cântam româneşte. Pletele le purtam când voiam, când mă plictiseam le tundeam".

Sfatul mamei

Cu Securitatea, Dan Andrei Aldea avea însă altfel de relaţii, parcă de-a v-aţi ascunselea. Nu vrea să vorbească concret despre "motivele familiale" care l-au adus în vizorul ei, dar povesteşte cum, la sfârşitul anilor 70, casa părinţilor şi cea a bunicilor era deseori "vizitată" de agenţi care scotoceau peste tot. "Ziceau că aş fi suspect de trafic cu aur, dar la mine n-au venit niciodată. Nu aur căutau ei, ci orice hârtiuţă scrisă...", e convins muzicianul.

Trecutul părinţilor e subiect tabu. În urmă cu cinci ani, însă, se confesa că tatăl său fusese deţinut politic, iar după eliberare, sperând că i se va pierde urma, şi-a schimbat numele. În schimb, Dan dezvăluie împrejurările în care s-a hotărât să plece din ţară. "După ce au început percheziţiile, tata m-a chemat la discuţii şi m-a avertizat că lucrurile se vor înrăutăţi. Atunci m-a întrebat dacă am povestit cuiva despre trecutul lor vreodată. O făcusem. Le povestisem băieţilor de la Sfinx, pe care-i credeam fraţii mei". Nu vrea să dea nume, dar şi-a dat seama că unul din colegii lui "dădea cu subsemnatul" la Securitate. "De inimă rea, mamei i s-a agravat cancerul. Pe patul de moarte mi-a spus: Copilaş, tu tot pleci în străinătate, la concerte. Dacă te mai lasă, să nu te mai întorci!"...

Fugă "cumpărată"

"Pe vremea aceea, consideram că cei care fug în Vest sunt trădători, că eu aveam o datorie faţă de fanii formaţiei", spune Dan Andrei Aldea. A hotărât, totuşi, s-o facă. Trebuia. Chiar dacă era în vizorul Securităţii, a reuşit să mai obţină o viză pentru o cântare la Luxemburg. "Am lucrat eu însumi la norocul ăsta. Adrian Păunescu pregătea un spectacol în cinstea lui Ceauşescu şi mi-a spus că nu mă cheamă, că ştie că nu voi veni. "Ba vin! Îmi face mare plăcere", i-am răspuns". A elaborat chiar şi un text dedicat Tovarăşului, pe melodia "Om bun", şi a interpretat-o cu ochii plecaţi. "Lumea a zis că stau aşa de ruşine. Nu eram ruşinat, îmi cumpăram ieşirea...", explică el.

Cum a ajuns apoi din Luxemburg în Germania, în 1981, nici nu mai contează; cert e că aici a cerut azil politic şi s-a stabilit la Munchen. Doi ani mai târziu i s-au alăturat soţia Maria şi fiica Dana. "Am făcut şi eu tot posibilul să le dea voie. În aceşti doi ani, postul de radio Europa Liberă din Munchen m-a acostat să vorbesc despre situaţia din ţară. Le-am spus că nu mă duc. Îmi place să cred că şi de data asta cei din România au considerat că am făcut un târg cu ei".

Iubire de artişti

În Germania a cântat, dar mai ales a înregistrat şi a produs muzică pentru alţii. "La scurt timp după plecare l-am cunoscut pe Spitzly Reininger, clăparul de la Phoenix, el m-a dus în primul studio din Germania". Cu timpul, datorită numeroaselor colaborări, şi-a făcut propriul studio. În România, însă, nu s-a mai întors. "Nu mai aveam pe nimeni aici. Părinţii erau morţi. Cu cine să discut? Cu băieţii din trupa mea, care au produs moartea mamei mele?".

Muzicianul a revenit abia după 33 de ani, în această toamnă. Dar nu la Bucureşti, ci la Oradea, un oraş de care era deja legat căci, după ce a rămas văduv, a "întâlnit-o", acum 9 ani, pe Dana, orădeancă, profesoară de desen şi pictoriţă. "Am corespondat un an-doi, până când ne-am dat seama că ne iubim, iar apoi am invitat-o la Munchen", spune Dan, zâmbind ca un copil. În timp, însă, deşi mutată în Germania, Danei îi era tot mai dor de "acasă". "Mi-am dat seama că jinduieşte să fie aproape de familia ei. Şi eu i-am cunoscut pe mama, fratele şi fiica ei din prima căsătorie, şi îi consider ai mei", spune artistul.

Oraşul fenomenal

Prima vizită în Oradea s-a produs în această toamnă, când, după numeroase propuneri venite din partea impresarului Florin Budeu, Dan Andrei Aldea a acceptat să concerteze, după 33 de ani de absenţă din România, în cadrul Toamnei Orădene, alături de Pasărea Colibri.

S-a îndrăgostit de Oradea fulgerător şi iremediabil. "E un oraş fenomenal, cu o arhitectură deosebită. Are cea mai blândă climă, un râu îngrijit, nu ca Dâmboviţa. De la primar până la directorul Filarmonicii, toţi s-au comportat prieteneşte cu mine", spune el. În ochii artistului, şi orădenii sunt speciali. "Prietenii soţiei mele, inclusiv fostul ei soţ, sunt nişte oameni extraordinari. N-a existat să intru într-un magazin sau să mă plimb prin piaţă şi să nu fiu tratat excelent", zice, încântat.

Drept urmare, a decis ca din a doua jumătate a anului viitor să se stabilească definitiv aici. "Intenţionăm să cumpărăm o căsuţă, unde să-mi aduc studioul şi să pot să-mi continui proiectele", confirmă Dan Andrei Aldea, considerând că Oradea este oraşul cel mai potrivit pentru "un om serios". "Aici pot eu să exist, aici pot eu să fiu om", încheie legendarul Sfinx al muzicii rock româneşti, căruia concitadinii săi îi vor putea spune, la vară: "Bine ai venit, maestre!"...

Dan Andrei Aldea are o veste excelentă pentru fanii din România. Concertul-eveniment pe care l-a oferit anul acesta, pe 7 octombrie, împreună cu Pasărea Colibri, pe scena Filarmonicii de Stat Oradea, şi la care au venit melomani din toate colţurile ţării, nu va rămâne singular.

Pe 19 decembrie, la Window Pub, în Pasajul Vulturul Negru, fostul lider al trupei Sfinx va susţine un nou recital, de data aceasta alături de formaţia Desperado. Orădenii vor putea reasculta faimoasele refrene ale cântecelor care au marcat generaţia anilor 70, precum şi alte melodii pe care Dan Andrei Aldea le va interpreta alături de mult mai tinerii colegi clujeni.