În primul rând, a venit prea puţină lume, vreo 300 de oameni. Perioada de concedii, depărtarea de oraş, ziua de joi aleasă, lipsa de interes, sau poate toate acestea la un loc, i-au ţinut departe pe orădeni de eveniment. În al doilea rând, amplasarea scenei a fragmentat spaţiul, împărţindu-l în două şi gâtuind accesul spre şi dinspre bar. În loc să fie coagulat, publicul a fost practic despărţit. Lămpile ambientale cu tonuri amestecate de alb rece şi cald din zona piscinei, în discrepanţă cu luminile colorate ale scenei, au completat o ambianţă mai degrabă depresivă decât de sărbătoare.
Animatorul a creat impresia că motricea evenimentului a fost un mare complex de inferioritate al provinciei. Cu accent de cetăţean străin naturalizat în România, acesta a repetat obsesiv expresii de genul „Să se vadă la Bucureşti că Oradea este cel mai şmecher oraş" sau „Oradea respectă Bucureştiul, Bucureştiul respectă Oradea". Iar când a apărut şi o cameră de filmat de la Music Channel, cu tot cu VJ-ul Mircea Zara (prezentat ca un patriarh), Sensation in White Băile Felix a devenit un show tv de platou, în care se simulează distracţia la comandă pentru a da cât mai bine pe sticlă.
La o jumătate de oră după miezul nopţii am avut o scenă din „BD la munte şi la mare": „Oradeaaaaaa, ce avem noi aici?... Ce avem noi aici?" Prin replica făcută celebră de Puiu Călinescu, Toma Caragiu şi Dem Rădulescu, animatorul îşi exprima admiraţia pentru apariţia lui DJ Adrian Eftimie. Care şi-a început setul energic şi a reuşit să învioreze publicul din faţa scenei. Dar, după vreo 45 de minute, programul a devenit uşor monoton şi o oarecare stare de letargie s-a instalat în public. Pe la ora 1 şi ceva, un tun de spumă a transformat pentru câteva minute apatia în feerie. Cine n-a fost udat din cap până în picioare s-a ales cel puţin cu cizmuliţe de spumă.
Imaginea albului destul de uniform al hainelor petrecăreţilor a fost o privelişte plăcută ochiului. Din păcate, muşchii au avut un rol şi în petrecerea asta. Un ins bine făcut şi bine băut, scos elegant de bodyguarzi în faţa intrării, le mărturisea cu voce de copil răsfăţat că vrea să se bată cu ei. „Cum să ne batem, mă? Nu suntem noi prieteni?", a încercat să-l liniştească unul dintre ei. Apoi l-au lăsat din nou înăuntru. Iar ceva bătaie tot a avut loc până la urmă, după cum am auzit a doua zi.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.