URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 29 NOIEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ne așteaptă un cincinal în care principalele șantiere din oraș vor fi pasajele rutiere. După spusele primarului Florin Birta și ale șefului Consiliului Județean, Ilie Bolojan, acum s-a deschis axa mersului pe sub pământ, care are ca motivație creșterea siguranței circulației, prin urmare se vor construi o grămadă de asemenea pasaje.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Eroarea judiciară reprezintă, într-o definiție populară generică, eroarea de judecată care conduce la greșita soluționare a unui proces. În această viziune, ideea de eroare judiciară sau eroare de judecată poate fi calificată ca orice aspect care conduce la pronunțarea unei hotărâri care nu reflectă adevărul și, pentru aceste situații, sunt reglementate, atât în penal cât și în civil, căile de atac. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
22 Noiembrie 2018, 13:42

Scandal la dezvelirea statuii de la Sânmartin: Un protestatar și reporterul BIHOREANULUI au fost agresați, iar jandarmii nu au intervenit (FOTO / VIDEO)

Un protestatar din asociația Oradea Civică și reporterul BIHOREANULUI au fost agresați, joi, de un politician cu probleme penale, la festivitățile de la Sânmartin, unde a avut loc dezvelirea unui bust al lui Mihai Viteazul, în prezența unui numeros desant de parlamentari PSD veniți din Capitală. În loc să intervină, jandarmii au asistat pasiv la eveniment, ba mai mult, l-au legitimat pe protestatarul agresat și pe reporter.

În momentul în care protestatarii s-au apropiat de clădirea Primăriei Sânmartin, jandarmii i-au legitimat, le-au interzis să afișeze un banner de culoare roșie pe care scria „PSD nu este partid de stânga, ci grup infracțional organizat”.

Ba mai mult, un protestatar a fost agresat de unul dintre susținătorii primarului PSD-ist comunei, Cristian Laza: Cosmin Bonica (foto), fost membru PDL, cu mai multe probleme penale, patronul unei firme de construcții cu proastă reputaţie, cercetat în mai multe dosare de evaziune fiscală, care a şi fost arestat o vreme.

Bărbatul agresat se numește Cosmin Blaj și, în momentul în care Bonica a trecut pe lângă el, deși nu făcea decât să strige „Rușine” și „Hoții”, la fel ca toți ceilalți protestatari, a fost îmbrâncit și a primit un pumn în piept.

Scena a fost surprinsă de cameramanii Jandarmeriei bihorene, care, însă, nu au intervenit pentru a-l înlătura pe agresor. Ba mai mult, în momentul în care reporterul BIHOREANULUI s-a îndreptat spre el și a început să îl filmeze, Bonica a redevenit violent, cerând să nu fie filmat. Acesta i-a sucit degetele reporterului, reușind să smulgă telefonul mobil din mâna ziaristului, amenințând că îl aruncă de pământ și spunând că are destui bani să îl plătească.

Revoltător este că doi jandarmi au asistat pasivi la scenă și au refuzat chiar și să-l legitimeze pe agresor, iar reporterului i-au spus că nu se poate plânge pentru agresiune decât Poliției. Jandarmeria a refuzat să consemneze în scris incidentul.

În tot acest timp, festivitatea organizată de Primăria Sânmartin se desfășura la circa 150 metri distanță, ca și cum nimic nu s-ar întâmpla alături. Polițiştii asistă la festivitate, fără ca cineva să intervină. De precizat că ambele agresiuni au avut martori.

După acest episod, Bonica a înapoiat, totuși, telefonul reporterului, după care s-a retras câteva momente în propria mașină, revenind, însă, alături de oficiali.

Cei de la Oradea Civică s-au arătat nemulțumiți de cele petrecute, spunând că „locul colcăie de infractori, iar Jandarmeria ne legitimează pe noi”.

De precizat că la festivități au venit aproximativ 300 de persoane, mulți profesori și elevi de la școala „Floare de Lotus” din localitate. Evenimentul se derulează în apropierea Primăriei Sânmartin, unde are loc dezvelirea unui bust al lui Mihai Viteazul, în prezența unui numeros desant de parlamentari PSD veniți din Capitală.

La eveniment a ținut să participe și un grup de protestatari din Asociația Oradea Civică, pentru a transmite reprezentanților PSD mesajele pe care le repetă din ianuarie 2017 până în prezent.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Leprele revizioniste si propaganda caracteristica
Daca leprele revizioniste ar scapa de sub jurisdictia Statului Roman, pe langa furturile si escrocheriile pregatite deja, ar ataca pt a distruge tot ceea ce e roman si romanesc. Si-ar insusi totul. Totul pt ei. Astia sunt leprele revizioniste.
Postat 23 Noiembrie 2018, 06:14 de Alcor
Leprele revizioniste si propaganda caracteristica
Daca le-ar tine escrocheriile astfel incat sa nu se mai afle ei sub jurisdictia Statului Roman, sa izoleze Transilvania de restul tarii, s-ar declansa iar iadul in aceasta parte de tara. Ar fura ("retroceda") toate cladirile, toate terenurile, padurile, statiunile balneoclimaterice, ar fura ("retroceda") localitati intregi, ar fura iar totul. Ar sari pe functii, parghii si bani, etc. Totul cu o nesimtirea tipica, fara limite. S-au incercat deja o gramada de mega-escrocherii imobiliare, bine cunoscute si redate in presa. Doar legea i-a oprit de la savarsirea unor astfel de mega-hotii !
Postat 23 Noiembrie 2018, 06:02 de Alcor
DIAVOLESCU, că mă faci să rad de terminația ESCU
A dovedit cine?? VoiculESCU, iliESCU, PSD-ESCU
Postat 23 Noiembrie 2018, 01:35 de Sandu1206
Nu are rost
Nu au rost jigniri de genul între simpatizantii unui sau altui partid , în Oradea și in zona metropolitana lucrurile chiar merg bine fie cs e vb de psd fie pnl, oamenii își facut treaba bine. Buba e la București ,acolo e problema, acolo sunt incapabilii si hoții României. Mang de bine de rau are cv școală făcută când zic cv zic doctorat! Chiar are o vasta cultura generală, la capitolul practica sta mai rau dar aici compensează Bolojan si de bine de rau merge treaba bine in zona. Jignirile miticilor de Bucuresti trebuie adresate!
Postat 23 Noiembrie 2018, 01:26 de Adrian_Preda
@diavolescu
La ce delirium tremens ai cand scrii, la ce vocabular si ortografie ai sigur esti jandarm. Rusine sa-ti fie sluga obedienta, lasa scrisul in seama altora, tu linge picioarele stapanilor care-ti dau un ciolan de ros. Si de 1 Decembrie sa ne gazezi si sa ne calci in picioare cand stam cu spatele la tine si la ceilalti nemernici de jandarmi ce au tupeul sa iasa sa defileze.
Postat 22 Noiembrie 2018, 21:29 de feedback
Aloooo, Spitalul de Glumeti
vedeti ca aveti un pacient scapat din camasa de forta. E forma asta de viata din imagine, in haina de piele. 'protestatar oradea civica' din aceeasi tagma a subumanilor sorosisti care in 10 august au linsat o jandarmerita, au lovit cu besialitate jandarmi -ei isi faceau datoria, care au incercat sa dea o lovitura de stat SI CARE NICI IN ZIUA DE AZI NU AU FOST PEDEPSITI DE JUSTITIA DE SORGINTE SOROSISTA A TRAFICANTULUI DE COPII SI HOT DE CASE DIN SIBIU - impreuna cu muierea lui - A VOTCICAI MACOVEI SI A TRACTORISTULUI INFRACTOR LAZAR aka PROCOROR GENERAL
Postat 22 Noiembrie 2018, 19:34 de DIAVOLESCU
Hahaha si Hihihi
adicatelea 'oradea civica' organizatie sorosist-terorista dovedita ca e finantata de infamul mondial soros si-a scos 'protestatarii' la bataie? Asta e "prostestatar"? :))))))))
Postat 22 Noiembrie 2018, 19:23 de DIAVOLESCU
Mizerabili
Sper sa citiți postarea asta. Sunteți niște mizerii și gunoaie ordinare, ca va numiți $rezist, sau Oradea civică. Nu aveți absolut nimic sfânt pe lume, tot ce știți e sa aruncați cu noroi,că se dezvelește o statuie, sau se depun coroane, ori de câte ori aveți ocazia. Sunteți niște analfabeți cu un vocabular din 100 de cuvinte, pe care le repetați obsesiv. Faceti tot ce puteți sa puneți țara asta intr-o lumina cât mai proasta. Voi sunteți dușmanii nr 1 a României.
Postat 22 Noiembrie 2018, 18:54 de User anonimizat
Asta inseamna sa fi nemernic( jandarm)
Asta inseamna sa fi nemernic...... o sluga ordinara acest jandarm, un infect care bate si gazeaza la comanda politica. Batrani, femei, copii. Iar acum, cand stapanii s-au afisat in public, nemernicul ( jandarmul) trebuie sa-i apere, sa arate cat de infect si obedient este. Rusine sluga ordinara, rusine sa-ti fie fie.
Postat 22 Noiembrie 2018, 17:01 de feedback
Aceeasi Jandarmerie...
Aceeasi jandarmerie si la Oradea, cat si la Bucuresti, gazati copii, calcati in picioare batrani si lista poate sa continue, niste kkți cu uniformă care apară niste infractori! Speram sa avem cat mai multe inundatii si calamitati naturale sa va dea si voua Dragnea de munca prin Teleorman, sa sapati santuri la niste betivi ptr ca de asta sunteti buni!
Postat 22 Noiembrie 2018, 16:45 de Username
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5419 RON
  • 1 EUR = 4.9725 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON