URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
26 Februarie 2024, 12:24

Scandal între Șoșoacă și soț: L-a dat afară din partid de Dragobete, iar bărbatul spune că va divorța

Scandal între Șoșoacă și soț: L-a dat afară din partid de Dragobete, iar bărbatul spune că va divorța foto arhivă BIHOREANUL
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ruptură în partidul și în familia Dianei Șoșoacă, senatoarea aleasă pe lista AUR, dar exclusă și devenită faimoasă pentru teoriile conspiraționiste din pandemia de Covid, simpatia pentru Rusia lui Putin și urletele „live” din Parlament și de la diferite evenimente.

Soțul senatoarei, Silvestru Șoșoacă, a fost exclus din SOS după ce inițial a fost înlăturat din conducere fiindcă a criticat-o că trăiește numai din scandaluri, ba afirmă și că va divorța.

„Nu suntem în familie”

Silvestru Șoșoacă, unul dintre fondatorii SOS, a fost exclus din partid chiar de Dragobete, potrivit unui comunicat de presă al partidului, care precizează că excluderea a fost decisă de Comitetul Național întrunit la cererea organizațiilor județene, soția lui, Diana Șoșoacă, dând un vot formal de abținere.

„Aici nu suntem în familie. Aici suntem efectiv persoane individuale care ocupă funcții cu atribuții, cu răspundere, cu asumare. Nu îți îndeplinești răspunderea, asta este”, a declarat Diana Șoșoacă, potrivit hotnews.ro, la B1TV.

După decizia de excludere, Silvestru Șoșoacă a declarat la România TV că are de gând să divorțeze de Diana Șoșoacă.

„Aveam zilnic certuri”

Silvestru Șoșoacă a susținut că s-a certat zilnic cu soția sa și că regretă și își cere scuze românilor „care anul ăsta se pregăteau să ne voteze”, dezvăluind totodată că Diana Șoșoacă nu este capabilă să poarte o discuție cu argumente, dar și că aceasta ar fi făcut „jocurile PSD”.

„Mie îmi pare rău și cer scuze tuturor oamenilor din SOS România, care anul asta se pregăteau să ne voteze. Sunt de împărțit foarte multe lucruri (n.r. - cu Diana Șoșoacă), aveam câteodată și zilnic certuri cu Diana. Știți că Diana nu poate să vorbească argumentativ cu nimeni. Din păcate, lucrurile sunt cum sunt. Necazul cel mai mare este că Diana a facut jocurile PSD-ului. A acoperit scandalul comasării alegerilor cu nebunia asta, cu certurile noastre”, a declarat Silvestru Șoșoacă.

Întrebat dacă are de gând să divorțeze de Diana Șoșoacă, politicianul a răspuns afirmativ. „Cel mai probabil, da. Ieri a fost un simulacru de Consiliu în care toți au fost obligați nu doar să voteze împotriva mea, ci să mă elimine. Ea i-a prostit pe oamenii aia, și-a bătut joc de ei. A fost o execuție mediatică pe televiziunile astea online. Ea trăiește din show, în rest nu poate să facă nimic”, a mai spus Silvestru Șoșoacă.

Șoșoacă l-a dat afară pe motive de „servicii”

La finele săptămânii trecute, Diana Șoșoacă anunța că și-a suspendat soțul din funcția de prim-vicepreședinte SOS „pentru a-l scoate din ghearele serviciilor” și „pentru binele familiei” sale: „Pentru a putea să-mi salvez familia, a trebuit să iau cea mai cruntă decizie. Pentru a putea salva sufletul unui om și viața lui, pentru a-l scoate din ghearele serviciilor care l-au înconjurat, a trebuit să-l suspend din funcția de prim-vicepreședinte. Astfel că semnătura lui să nu mai însemne nimic”.

Drept reacție la anunțul respectiv, Silvestru Șoșoacă a spus că este o decizie abuzivă și că va continua să activeze ca prim-vicepreședinte SOS. 

Anterior, Silvestru Șoșoacă scrisese într-o postare pe Facebook că sunt persoane care o îndeamnă pe senatoare să meargă la Moscova, iar soția lui i-a dat un „ultimatum”: „Ia labele de pe partidul SOS România! Luați labele de pe această speranță a poporului român”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Divorțul numărul 3 pentru duduie
Are dreptate omul, femeia numai fin scandal trăiește.
Postat 27 Februarie 2024, 08:53 de CivisUlpianum
Oameni cu probleme la cap
Dar și votanții sunt la fel
Postat 26 Februarie 2024, 13:31 de Sandu2100
cearta intre sosocari
Pacat ca exista oameni care vad o speranta in acesti sosocari si ii voteaza.
Postat 26 Februarie 2024, 13:28 de unul
Motivul divortului e...
Sotul Sosoacei a pus lacat pe frigider, si de aici s-a ajuns la divort.
Postat 26 Februarie 2024, 12:39 de Petre93
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON