Sistemul RO-ALERT va funcționa, în perioada următoare, pe mai multe niveluri, cu sunete diferite în funcție de gravitatea situației, a anunțat duminică șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat.
Precizările vin în contextul discuțiilor apărute după alerta transmisă în noaptea de marți spre miercuri, la ora 04.20, pentru cod roșu de ninsori abundente în București, mesaj care i-a nemulțumit pe unii locuitori ai Capitalei.
Mai multe niveluri de alertă
Potrivit lui Arafat, modificările nu sunt o reacție la acel episod, ci fac parte dintr-un proces început în urmă cu mai multe luni, realizat împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).
„După prezența mea de sâmbătă seara în platoul B1 TV, unde am anunțat că mesajele RO-ALERT vor avea, pe viitor, sunete diferite în funcție de tipul mesajului și de gravitatea situației, au apărut mai multe titluri care sugerează că acest demers ar fi fost inițiat ca reacție la nemulțumirile legate de mesajul RO-ALERT transmis recent, în primele ore ale dimineții, în municipiul București. Totodată, unele titluri lasă în mod eronat de înțeles că sunetul actual RO-ALERT nu va mai exista, lucru care nu este adevărat”, a transmis duminică șeful DSU.
Concret, noul sistem va include mai multe categorii, arată dr. Arafat:
-
Alerta de risc iminent și alerta extremă vor păstra sunetul original RO-ALERT, utilizat la nivel internațional.
-
Alerta severă va avea un sunet mai discret, similar cu cel al unui mesaj SMS.
-
Alerta copil dispărut va fi semnalizată printr-un sunet asemănător celui al unui mesaj SMS.
-
A fost introdusă și o nouă categorie, alerta pentru siguranță publică, care va apărea doar pe ecran, fără niciun sunet.
„Sunetul actual RO-ALERT pentru situațiile grave va rămâne neschimbat, acesta fiind standardizat la nivel internațional. Modificările vizează în special alte tipuri de alerte, cum ar fi cele privind copiii dispăruți sau alte situații de interes public”, a explicat Arafat.
În cazul noii categorii – alerta pentru siguranță publică – mesajul va fi afișat fără semnal sonor „tocmai pentru a nu divulga poziția persoanelor care se pot afla ascunse pentru a evita un pericol”.
Implementarea depinde de actualizările telefoanelor
Potrivit șefului DSU, adaptarea sistemului este în lucru de mai mult timp, însă implementarea tehnică depinde și de producătorii de telefoane, atât pentru sistemele Android, cât și iOS.
„Acest proces nu este încă finalizat, deoarece implementarea tehnică depinde de producătorii de telefoane, atât pentru sistemele Android, cât și iOS. Pentru ca noile opțiuni să fie disponibile, este important ca utilizatorii să își actualizeze telefoanele la cea mai recentă versiune a sistemului de operare – un proces simplu, care se face online, direct din setările telefonului”, a precizat Arafat.
El estimează că majoritatea telefoanelor vor avea sistemul implementat „în perioada următoare, pe măsură ce actualizările sunt instalate”.
Odată cu introducerea alertelor diferențiate, DSU va actualiza și procedurile de transmitere a mesajelor, astfel încât acestea să fie adaptate în funcție de gravitate. În plus, posibilitatea utilizării unor alerte mai puțin intrusive va permite trimiterea unor mesaje de interes public – precum cele pentru cod galben – care până acum erau comunicate exclusiv prin aplicația DSU.
Totodată, o parte dintre alertele de cod portocaliu vor putea fi transmise sub forma unor alerte severe, cu un sunet asemănător celui al unui SMS, în timp ce alertele care indică un risc major vor continua să fie semnalizate exact ca până acum, cu sunetul standard RO-ALERT.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.